CORNEL NICA, DIN DEPUTAT SOCIALIST, UN MARE CAPITALIST (114)

Pitestiul vechi

Cornel Nica a fost cel de-al 14-lea parlamentar de Argeș ales în anul 1990. Cel recomanda să fie ales? Ei bine, pregătirea profesională și atitudinea politică de dinainte de căderea lui Ceaușescu, una curajoasă. Am avut și noi, în 1989, disidentul nostru!

Cornel Nica s-a născut la 2 octombrie 1956, în comuna Crânguri, județul Dâmbovița. După absolvirea Facultății de Fizică a Universității București, Secția Fizică și Tehnica Reactorilor Nucleari, în 1982 s-a angajat la I.R.N.E. Pitești, în calitate de cercetător științific. Cornel Nica este autorul sau coautorul a peste 100 de lucrări științifice, comunicări, referate etc., în domeniul fizicii și detecției radiațiilor nucleare, ca și coordonatorul unor contracte privind proiectarea, execuția și omologarea detectorilor de radiații privind Centrala Nucleară de la Cernavodă. Unele lucrări, precum „Sistem cu basculare electromagnetică” și „Bazele teoretice și experimentale ale proiectării detectorilor de neutroni termici tip cameră de ionizare”, au fost premiate.

La 19 septembrie 1989, Cornel Nica nu a votat, în organizația de bază de la I.R.N.E., pentru realegerea lui Nicolae Ceaușescu la cel de-al 14-lea Congres al P.C.R., motiv pentru care i se desface imediat contractul de muncă și este pus sub urmărire. Participă activ la revoluția din decembrie 1989, fiind ales consilier în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională de la Pitești, din partea Partidului Socialist Democratic Român, nou creat. La alegerile din 20 mai 1990 este cap de listă în Argeș la Adunarea Deputaților, fiind ales deputat cu voturile a 11.927 de argeșeni.

A fost membru al Comisiei de politică externă. Ca deputat, Cornel Nica a participat activ la dezbaterea și adoptarea legilor, fiind coautor al proiectului legislativ privind fondul funciar. A mai făcut parte din Comisia parlamentară privind Legea Privatizării și din aceea de cercetare a evenimentelor din septembrie 1991.

Cornel Nica participă și la alegerile din septembrie 1992, dar partidul său nu mai intră în Parlament. În 1993, Partidul Socialist Democratic din România fuzionează cu Frontul Democrat al Salvării Naționale (F.D.S.N.), rezultând Partidul Democrației Sociale din România (P.S.D.R.). În noul partid, Cornel Nica este ales vicepreședinte pe probleme de tineret. În 1995, se desprinde din P.D.S.R., reînființând Partidul Socialist Democratic, al cărui președinte a fost o lungă perioadă, partidul autodizolvându-se în timp.

Între 1993-1994, lucrează în cadrul Guvernului Nicolae Văcăroiu, ca expert, în 1994 fiind numit director al Fondului Proprietății Private IV Muntenia, funcție pe care o deține până în 1997. În 1996 și 1997 urmează mai multe cursuri post-universitare, la Institutul Bancar Român, Institutul Român de Valori Mobiliare, Agenția Națională pentru Privatizare, Comisia de licitații. Din 1997 a funcționat ca vicepreședinte al Societății de Administrare a Investițiilor „Muntenia Invest” București.

După cum se observă, Cornel Nica, fost cercetător științific în fizică nucleară la Pitești, fost disident, fost șef de partid socialist, se adaptează noilor vremuri, devenind un expert al investițiilor de tip capitalist. S.A.I. „Muntenia Invest” este un mamut, administrând SIF Muntenia și Fondul Deschis de Investiții PLUS Invest. Te-ar mai interesa politica dacă ai gestiona SIF Muntenia, o societate de investiții listată la cota Bursei de Valori București, cu peste 5 milioane de acționari? Societatea are un portofoliu de titluri financiare a cărui valoare depășește 1.700.000 mii lei compus din pachete de acțiuni la peste 130 de societăți comerciale românești. Mai bine stai în umbră, dacă ești inteligent, iar specialistul în fizică atomică este!

Să recunoaștem, dintre toți cei 14 parlamentari de Argeș din 1990, Cornel Nica a ajuns într-un loc în care nu se vorbește decât despre bani, mai ceva ca la Banca Națională.

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

95 − = 85