CUM AU VOTAT ARGEȘENII ÎN DUMINICA ORBULUI (97)

Pitestiul vechi

Primele alegeri libere au avut loc la 20 mai 1990. Din cei 506.430 de alegători argeșeni s-au prezentat la vot 435.005, o cotă de reprezentativitate care nu a mai fost atinsă ulterior. După 63 de ani, de la ultimele alegeri libere, din decembrie 1937, argeșenii au putut alege pe cine au considerat de cuviință.

De menționat că, dintre cei trei candidați la președinție, doar unul, Ion Iliescu, s-a aflat prezent, în campania electorală, la Pitești. Mitingul electoral are loc în Piața „Vasile Milea”, botezată astfel de C.F.S.N. Argeș la 2 ianuarie 1990, în ziua de 5 mai 1990. Au participat peste 15.000 de argeșeni, coloanele întinzându-se până spre Magazinul „Trivale”! Pe pancarte, sloganuri precum: „Iliescu nu uita, Argeşu-i de partea ta!”, „Oraşul lalelelor iubeşte trandafirul!”. S-a dovedit că așa a fost, candidatul F.S.N., Ion Iliescu, a fost votat de 395.598 de argeșeni (adică de 92,55%!

Radu Câmpeanu, candidatul P.N.L., a obținut 19.973 de voturi (4,67%), iar Ion Rațiu, candidatul P.N.Ț.C.D., s-a aflat pe ultimul loc, cu 11.849 voturi (2,77%). Ion Iliescu a obținut, astfel, primul mandat de președinte al României din primul tur de scrutin.

Iată rezultatele pentru Adunarea Deputaților din Argeș: 1) F.S.N. – 314.740 (77,88%); 2) P.N.L. – 22.570 (5,58%, deci mai mult decât Radu Câmpeanu!); 3) Mișcarea Ecologistă din România – 14.975 (3,71%); 4) P. Socialist Democratic – 11.927 (2,95%); 5) P.N.Ț.C.D. – 7.611 (1,88%, mult sub Rațiu); 6) P.D.A.R. – 5.725 (1,42%); 7) Lista 1 (independenți) – 5645 (1,40%); 8)U.L.B. – 3729 (0,92%); 9) Barbu Jitea (ind.) – 2638 (0,65%); 10) P. Democrat al Muncii – 2140 (0,53%); 11) P. Social Democrat – 1587 (0,39%); 12) P. Unit Democrat al Romilor, Lăutarilor și Rudarilor -1111 (0,27%); 13) Frontul Popular Român – 943 (0,23%); 14) Gruparea Democratică de Centru – 940 (0,23%); 15) Constantin Mitocaru (ind.) – 918 (0,23%); 16) P. Alianța pentru Democrație – 752 (0,19%); 17) UDMR – 701 (0,17%); 18) Partidul Cooperatist – 679 (0,17%); 19)P. Reconstrucției Naționale din România – 637 (0,16%); 20) U.D.C. – 581 (0,145); 21) P. Român pentru Noua Societate – 569 (0,14%), 22) Sorin Bălășoiu (ind.) – 538 (0,13%); 23) P. Democrat Creștin – 425 (0,11%); 24)P. Țărănesc Român – 421 (0,10%);25) Andrei Popescu (ind.) – 382 (),09%); 26) P. Muncii și Dreptății Sociale din România – 367 (0,09%); 27) P. Unității Democratice – 339 (0,08%); 28) P. Socialist Independent – 223 (0,06%); 29)Tudor Costescu (ind.) -166 (0,04%); 30) P. Democrat Progresist – 158 (0,04%).

Nu au obținut niciun vot următoarele formațiuni care au depus liste și în Argeș: Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, Forumul Democratic al Germanilor din România, Gruparea de Centru Noua Românie, Partidul Alianța pentru Democrație, Partidul Casa Română a Europei Democratice, Partidul Democrat Constituțional din România, Partidul Democrat Ecologist, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Ecologist Român, Partidul Ecologist Umanist, Partidul Liberal (al Libertății) din România,  Partidul Liber-Schimbist, Mișcarea Democrația Modernă,  Mișcarea „Tânăra democrație”, Partidul Muncii, Partidul Național Progresist, Partidul Național Republican, Partidul Național Român, Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluției și Salvare Națională, Partidul Radical Democrat, Partidul pentru Reconstrucția Națională și Democratică, Partidul Republican Creștin, Partidul Social Democrat Creștin Român, Partidul Țiganilor din România, Partidul Tineretului Liber Democrat din România, Partidul Umanitar al Păcii, Partidul Uniunea Republicană, Partidul Viitorul Democrat al Patriei, Partidul Uniunea Creștin Ortodoxă, Partidul Uniunii Creștine din România, Alianța Muncitorească „Libertatea” Anticomunistă și Antifascistă, Forumul Democrației și Unității Naționale din România. Ar mai fi, tot fără niciun vot, partidele unor minorități – lipoveni, turci, sârbi, eleni.

Am obosit, sper că nu v-am obosit și pe dumneavoastră cu atâtea cifre și informații! Câte partide, câți candidați, fapt ce denotă o sete de politică deosebită în rândul românilor! Iată cum au votat argeșenii pentru Senat:

1) F.S.N. – 313.150740 (77,82%); 2) P.N.L. – 23.548 (5,85%); 3) Mișcarea Ecologistă din România – 16.043 (3,63%); 4) P. Socialist Democratic – 14.599 (3,63%); 5) P.N.Ț.C.D. – 7.801 (1,94%); 6) P.D.A.R. – 7087 (1,76%); 7)U.L.B. – 3872 (0,96%); 8) P. Democrat al Muncii – 1755 (0,44%); 9) Uniunea Democrat Creștină – 1441 (0,36%); 10) Gruparea Democratică de Centru – 1288 (0,32%); 11) Nicolae Bălălău (ind.) – 1154 (0,29%); 12) Marin Dumitru (ind.) – 1106 (0,27); 13) Ion Ilie (ind.) – 795 (0,20%); 14) Partidul Cooperatist – 768 (0,19%); 15) P. Muncii și Dreptății Sociale – 744 (0,18%); 16) P. Alianța pentru Democrație – 648 (0,16%); 17) Radu Amza (ind.) – 630 (0,16%); 18) P.D.C. – 459 (0,11%); 19) P.U.D. – 444 (0,11%); 20) Petre Duminică (ind.) – 371 (0,09%); 21) Marin Marinescu (ind.) – 342 (0,08%); 22) Vasile Filiuță (ind.) – 340 (0,08%); 23) Ion Călinoiu (ind.) – 285 (0,07%), 24) P. Democrat Progresist – 267 (0,07%). După cum se observă, mulți independenți, fără nicio șansă…

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

35 + = 43