DACIA, CREȘTERE A PRODUCȚIEI CU 23% FAȚĂ DE ANUL TRECUT!

Economic
Premierul Ludovic Orban a efectuat azi o vizită la uzina „Dacia”, din Mioveni, unde a fost întâmpinat de directorul general al „Automobile Dacia”, Christophe Dridi, prefectul Argeșului, Emanuel Soare, președintele AAAS, Adrian Miuțescu și oameni politici din județ.
Premierului i-au fost prezentate noile modele Dacia- Logan și Sandero- dar și rezultatele spectaculoase ale companiei din ultima perioadă. Astfel, în septembrie, Dacia a înregistrat prima creştere a producţiei de anul acesta, cu 23% mai mult faţă de perioada similară din 2019! Acest lucru a fost posibil în condiţiile în care Dacia a revenit la un ritm de lucru de 1.300 de maşini pe zi.
Premierul a apreciat măsurile implementate de constructorul de automobile pentru protejarea sănătății angajaților și a prezentat, la rândul său, stadiul lucrărilor la autostrada Pitești-Sibiu și la drumul expres Pitești-Craiova, obiective de maximă importanță pentru argeșeni și pentru Dacia. Guvernul Orban a deblocat proiectul autostrăzii, cerută insistent de cel mai mare agent economic din județ. Premierul Ludovic Orban a avut ocazia să revadă, la uzină, pomul pe care l-a plantat anul trecut, lângă pavilionul Dacia. De altfel, premierul este la cea de-a treia vizită la uzina Dacia în mai puțin de un an de zile, Guvernul Orban acordând o atenție deosebită județului Argeș și nevoilor agenților economici argeșeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

68 + = 70