DIN CULISELE CULTURII (31). RECUPERAREA LUI HENRI COANDĂ

Cultura

Una din mândriile vieții primului redactor-șef al revistei ARGEȘ, prozatorul Mihail Diaconescu, a fost publicarea, încă de la numărul doi al revistei (iulie 1966), a unui interviu cu marele savant și inventator român Henri Coandă. Interviul a fost realizat de gazetarul Vili Firoiu, de la „Secera și ciocanul”, cel care, ulterior, va publica volumul „Convorbiri cu Henri Coandă. <Am inventat farfuria zburătoare>” (1971).  (Vili Firoiu avea știința de a-și face relații, fiind un as al obținerii de… publicitate pentru reviste și ziare în acei ani. Spunea: dacă vrei să intri la directorul unei mari uzine, mai întâi îi cucerești secretara, cu flori, cu bomboane.  Cert este că era folosit și în probleme statale delicate, lucru prea puțin cunoscut. Cum a fost și apropierea de Henri Coandă).

Și pentru că noile autorități comuniste încercau să capteze bunăvoința unui savant de talie mondială revenit în țară pe nepusă masă pentru a-și vizita neamurile, s-a ales calea interviului, a unuia publicat în provincie, la Pitești. Au fost emoții mari atunci în redacția revistei, Henri Coandă nici nu credea că o să apară, mai ales că era și o prezentare laudativă a unui exilat român ce era consilier științific al Pentagonului. Cenzura și-a dat acordul până la urmă, dacă ieșea prost se putea da vina pe lipsa de experiență a redacției argeșene. Dar interviul a făcut senzație în mediile intelectuale românești.

Securitatea a cules reacțiile pozitive și așa s-a ajuns ca în anul următor, 1967, Henri Coandă să fie invitat oficial al lui Nicolae Ceaușescu. Savantului i s-a acordat mare atenție, s-a stabilit defintiiv în România, i s-a promis sprijin pentru realizarea unor proiecte mărețe – Delta-OrașulViitorului, „Aerotubexpres” (transport pe baza „efectului Coandă”)  ș.a.m.d. S-a lansat chiar zvonul în 1968  că tancurile sovietice de pe Prut care încercau să ne ocupe ca pe Cehoslovacia au fost topite cu laserele lui Coandă, un zvon în care tatăl meu a crezut și cred că mai crede, că de la el îl știu de când eram copil.

Cert este că Henri Coandă și-a făcut reintrarea în România prin paginile revistei ARGEȘ. Cam iată ce poate ascunde un nevinovat interviu publicat într-o revistă de cultură! Securitatea știe!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

51 + = 60