DIN CULISELE CULTURII (37). VIOARA LUI ENESCU, RĂTĂCITĂ LA SCHITUL TRIVALE

Cultura

Barutzu T. Arghezi a ajuns redactor la revista ARGEȘ din Pitești în 1966, ca urmare a intervenției tatălui său, genialul Tudor Arghezi. Poetul, fiind rugat să colaboreze la revistă, mai mult, să reia „Biletele de papagal”, a pus o condiție: „accept, dar să mi le corecteze Barutzu, pentru că o greșeală într-un text e ca un cui în pantof!”, după cum îmi povestea scriitorul Mihail Diaconescu, primul redactor-șef al revistei.

Barutzu Arghezi s-a integrat mediului cultural local și a căutat să nu supere pe nimeni, semnând note cuminți pe diverse teme. Era un om blajin, dornic să ajute. Prin hazard, lecturi și cercetare de teren, află de o vioară pe care cântase George Enescu ascunsă/păstrată într-o chilie de la Schitul Trivale din Pitești. Cum nu a mers cu vorba bună pe la fețele bisericești, a publicat în revista ARGEȘ din iunie 1968 articolul „În Trivale, o vioară uitată!”

B. Arghezi arată că la schit: „există o vioară <Ştirbulescu> denumită <Enescu III> în Piteşti. Posesorul ei, un om de bine, a ajutat pe Doamna Ştirbulescu în momentele ei nu prea uşoare de viaţă, de unde a rezultat posesia acestui valoros şi celebru instrument”. Fiul poetului, transformat în detectiv, mai arată că vioara: ,,se odihneşte de zeci de ani la Piteşti, pe un dulap din schitul Trivale… Aceasta s-ar fi aflat nu demult în mâinile unui cunoscător care i-a subliniat valoarea, autenticitatea şi calităţile ei remarcabile. Forurile noastre locale de artă şi cultură ar trebui să întreprindă ceva în legătură cu acest preţios instrument. Se cuvine valorificarea onestă a acestei unice <Enescu III>, stima păstrătorului, repunerea viorii într-un circuit de valoare muzicală, dacă nu într-un dulap de cristal cu purpură din muzeul (deocamdatã imaginar) de artă al Piteştilor. Deocamdatã, ea aşteaptă într-o chilie a schitului din Trivale…”

Autoritățile s-au sesizat imediat după articolul lui Barutzu, vioara a poposit inițial pe la un lăutar piteștean (s-o mai cânte puțin), după care a ajuns la Muzeul Național „George Enescu”. Pe mâini bune. Mai mult ca sigur, această vioară pe care a cântat Enescu s-ar fi pierdut, dacă rămânea în liniștea chiliilor…

De menționat că pe viorile lutierului Dimitrie Știrbulescu (supranumit „Stradivarius al românilor”) au cântat George Enescu, Jacques Thibaud, Yehudi Menuhin, Lucien Capet. Țin să subliniez faptul că Știrbulescu a fost ucenicul piteșteanului Remus Macarie, primul constructor de viori din România care a lucrat pe baze științifice. Pentru George Enescu, Știrbulescu a creat trei viori ce poartă numele creatorului.

Uite așa a ajuns Barutzu Arghezi să salveze, din Pădurea Trivale, o vioară deosebit de importantă de la distrugere sau de la înstrăinare…

(din volumul în pregătire „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1