Relaţia mea, mergând până la prietenie, cu Alexandru Tomescu, datează din toamna anului 2007. Ori de câte ori a cântat la Piteşti, cu vioara Stradivarius sau nu, cu orchestra ori cu trio-ul său Romanian Piano Trio, am stat de vorbă, pe fugă ori pe îndelete, ca să nu mai amintesc de întâlnirile de la Bucureşti. În 2008, l-am convins să-l angajez la Filarmonica Pitești, alături de pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma (lui Răzvan, eu sunt cel care i-a făcut prima lui carte de muncă). Timp de două stagiuni, cei trei au făcut o deosebită reclamă filarmonicii noastre, pe oriunde mergeau să cânte, în țară sau în China, scria că reprezintă Filarmonica Pitești. Până în vara anului 2010, când guvernul de atunci a decis că suntem prea mulți bugetari, că trebuie să dispărem din peisaj. (Nu am dispărut, din fericire, dar am rămas cu fix jumătate dintre salariați, salvând, după două luni teribile de dezbateri – iulie și august 2010 – doar tuttiștii și câțiva de la administrativ, dar asta e altă poveste).
Alexandru Tomescu este foarte legat, sentimental vorbind, de Argeş. Are şi o căsuţă la Rucăr. A primit, în 2009, şi Diplomă de onoare din partea Consiliului Judeţean Argeş, la propunerea d-nei Viorica Răducanu. Pe post de șofer al lui Alexandru la festivitatea de la Muzeul Golești s-a aflat atunci un secretar de stat din Ministerul Culturii, nu îi mai dau numele.
Acum vreau să amintesc faptul că Alexandru nu poate uita că primul sponsor pentru proiectul său Romanian Piano Trio (din care au mai facut parte pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma) a fost din Argeş. Dacă, în prezent, își permite să solicite onorariile pe care le merită cu prisosință, fiind cel mai bine cotat artist instrumentist român, nu poate uita că, mai acum 13 ani, cerșea bani de turnee.
,,Înfiinţasem trio-ul, doream să facem un turneu prin ţară, pentru a cânta prin diverse locuri, nu doar pe scena unor filarmonici, pentru a promova muzica clasică. Am trimis sute de mail-uri şi de fax-uri la firme ce credeam că ne vor sponsoriza. Nu primeam nici un răspuns’’, îmi povestea Alexandru Tomescu. Într-o bună zi, primește un telefon de la o doamnă din Argeş, mai precis din Domneşti, că este chemat la discuţii de către patron. ,,Domneşti? Unde vine, în ce judeţ?’’, a întrebat nevinovat Tomescu. ,,Cuuuum, nu aţi auzit de comuna Domneşti?! Şi mai vreţi şi sponsorizare?!’’, i s-a replicat pe un tom revoltat.
Tinerii maeştri s-au uitat pe hartă, au găsit cam pe unde vine, s-au pus la patru ace şi s-au urcat în maşină. La Bascov, aveau dubii în legătură cu drumul, ca să nu rătăcească, au tras pe dreapta, lângă autostopişti. ,,Merg eu spre Domneşti!’’, a răspuns o doamnă. Tot mergând, Alexandru o întreabă pe doamna luată la ocazie: ,,Mai e mult până la Domneşti?’’. ,,Depinde! Dacă mergeţi repede, mai e puţin, dacă mergeţi încet, mai e destul!’’, a răspuns aceasta, spre hazul băieţilor.
În fine, au ajuns la poarta companiei din Domneşti. Pe porţile ferecate trona un anunţ: ,,Nu facem angajări!’’. Au bătut în poartă până a ieşit portarul. ,,Nu aţi văzut anunţul, de ce insistaţi?’’. ,,Ştiţi, noi am venit să discutăm cu doamna X., nu vrem să ne angajăm..’’. Nu era acolo, era la Curtea de Argeş. Revenea. Timpul trecea, li se făcuse foame, sete… Prin sat, pustiu. Au întrebat un bătrân ce stătea pe un ,,pat’’ la poartă dacă există prin preajmă vreun restaurant. Da, cel mai apropiat e la Curtea de Argeş! Hotărât lucru, oamenii din Argeş au simţul umorului, îmi mai povestea Alexandru Tomescu. Au găsit, totuşi, un bufet prin sat, de unde şi-au cumpărat pufuleţi, napolitane şi iaurt. Râdeau cu lacrimi Alexandru, Horia şi Răzvan când îmi povesteau cum mâncau ei, pe marginea şanţului, pufuleţi înmuiaţi în iaurt, într-o aşteptare înfrigurată.
Până la urmă, doamna a venit, s-a semnat contractul cu Dr. Oetker, au intrat banii. Şi după acel sponsor cu nume important, au venit şi alţii… ,,Aşa am putut porni la drum cu Romanian Piano Trio, un proiect de succes, cu sprijinul celor din Domneşti!’’, a încheiat Alexandru Tomescu.
