Prin ce este cunoscut, mai mult și mai mult, Piteștiul în lume? După milioanele de utilizatori, s-ar părea că prin „Automobile Dacia”, cel mai mare producător de automobile din țară, dar acesta e situat la… Mioveni, deși, zeci de ani, întreprinderea a purtat numele de Uzina de Automobile Pitești! Prin legendarul fotbalist Dobrin, „prințul din Trivale”? Prin… țuica din prunii Petrochimiei (cu cele două prune pe etichetă, „ochii lui Dobrin”)? Prin Brătianu, fiindcă zeci de ani Piteștiul a fost comentat în presa bucureșteană ca fiind „leagănul Brătienilor”?
Judecând, însă, după numărul cărților apărute, al filmelor și al altor opere, un răspuns, oricât de trist, pare a fi acesta: prin teribila sa închisoare, între zidurile căreia s-a petrecut cumplita reeducare prin tortură în anii 1949-1951. Istoria e încă sângerândă, mulți martori având șansa de a trăi după 1990, eu însumi cunoscând îndeaproape mulți dintre supraviețuitori. La Pitești, există un monument reușit, un muzeu privat, Memorialul „Închisoarea Pitești” (de care se îngrijește Maria Axinte), un simpozion internațional pe tema reeducării prin tortură, din 2001 încoace (și mă mândresc cu faptul că am fost implicat în organizarea primelor trei simpozioane, am susținut comunicări etc.).
Dar, despre drama de la Pitești, mai înainte de toate, au fost cărțile, cele ale lui Dumitru Bacu, Virgil Ierunca și Paul Goma. Apoi altele, de mărturii, de istorie. În ultimii ani, Memorialul „Închisoarea Pitești” a publicat mai multe cărți pe spezele proprii. Au apărut picturi și filme documentare. E pe cale să apară în cinematografe primul film artistic, „Herman: The Man Behind The Terror”, regizat de Victoria Baltag, care este și producător (scenariul îi aparține Lexei Axinte). Din cauza unor probleme de finanțare, acest film întârzie pe marile ecrane, deși filmările s-au terminat de câțiva ani. Totuși, la 1 octombrie a.c., regizorul Toma Enache va lansa în cinematografe primul film artistic dedicat „Experimentului Pitești”, „Între chin și amin”, un film ce va avea proiecție de gală și la Cinematograful „București” din Pitești, la 6 octombrie.
Există și o operă coral-simfonică, un oratoriu oferit Filarmonicii Pitești, în 2007, compusă de un supraviețuitor al „reeducării”, dl. Traian Popescu, pe care l-am cunoscut foarte bine și cu care am conlucrat ani buni, până când Domnul l-a chemat la Cer. Din păcate, nu am putut apucat să punem în scenă cum se cuvine oratoriul la Pitești, în 2010 rămânând fără cor, din rațiuni economice impuse de guvernul de atunci. Este prima creație muzicală închinată suferinței și dramelor celor cuprinși în acel experiment, pusă în scenă la Ateneu.
Anul trecut, Teatrul „Al Davila” a pus în scenă piesa de teatru „Experimentul P”, inspirat de drama reeducării prin tortură de la Pitești și care s-a bucurat de succes. Scenariul și regia artistică îi aparțin lui Alexander Hausvater, după un text de Radu Dragomirescu.
Mai nou, a apărut albumul THE SPIRIT OF PITEȘTI al trupei de jazz TRESPASS TRIO din Suedia. Este o nouă creație muzicală dedicată victimelor de la Pitești. Compozitorul și saxofonistul Martin Kuchen a fost impresionat de lectura cărții lui Dumitru Bacu, „Pitești – Centru de reeducare studențească” (Madrid, 1963), tradusă în engleză sub titlul „The Anti-Humans student re-educations in Romanian prisons” (Colorado, 1971) și din care citează pe coperta interioară a albumului. Am prezentat publicului acest concert de jazz pe scena Filarmonicii Pitești la data de 28 septembrie 2018, cu ocazia celei de-a 18-a ediții a Simpozionului internațional PERT 18.
Subiectul, extrem de trist, este extrem de vast, și nu îl pot trata cum se cuvine aici. Încerc și regretul că ne lipseşte un… Dostoievski care să valorifice experienţele de viaţă ale celor trecuţi prin iadul reeducării (un asemenea erou ar fi preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, după cum nota şi Paul Goma la reeditarea „Patimilor după Piteşti”). Și mai vorbea Paul Goma de ceva, cu îndreptățire, de „România piteștizată”. Dacă „reeducarea” de la Penitenciarul Piteşti s-a făcut cu metode extrem de brutale, pentru cei liberi s-a pus la cale o altă reeducare, scopul fiind însă acelaşi: spălarea creierelor. Elementul comun: teroarea.
Și îmi aduc aminte cum, în 2001, la prima întâlnire a unora dintre supraviețuitorii reeducării prin tortură, când s-au făcut prezentările prin culise, câțiva bătrâni au sărit ca arși! Cel din față, cu mâna întinsă, îl torturase nemilos!
