DIN CULISELE CULTURII (47). UN ARGEȘEAN A CONFERENȚIAT LUI HEIDEGGER

Cultura

Noi ne mândrim că Petre Țuțea a fost un excepțional gânditor, născut în Boteni, Muscel, dar uităm mereu de un filosof argeșean cu operă și cu un destin excepțional. Este vorba de Dumitru Cristian Amzăr (21 octombrie 1906, Cerșani, Argeș – 10 martie 1999, Sigmaringen), filosof, sociolog, filosof al istoriei, teolog și publicist român stabilit în Germania. Acesta urmează școala primară din Suseni, între 1922-1926, fiind elev la Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești (vai, liceul nu se mândrește cu acesta!). În 1926 devine student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, formându-se sub influența a doi mari dascăli, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti, apropiindu-se de colegii săi de generație Mircea Eliade, Pavel Costin Deleanu, Florea Ţuţugan, Mircea Nicolescu, Constantin Noica, Emil Cioran. Încă student fiind, Amzăr are meritul de a fi fost primul editor al cursurilor lui Nae Ionescu („Metafizica. Teoria cunoştinţei metafizice” și „Cunoaşterea mediată, 1929–1930”). Reușește chiar performanța de a-i strânge, sub aceleași coperte, pe Nae Ionescu și Constantin Rădulescu-Motru, cu prefețe, când traduce, împreună cu Raul Vișan, Critica raţiunii practice, de Immanuel Kant.

La sugestia lui Nae Ionescu, la 25 de ani, pleacă la Freiburg, pentru a studia special cu Martin Heidegger, vreme de cinci semestre (1931-1933). Peste 10 ani, viața îi va face o mare surpriză. Fostul student ajunge, la 10 mai 1944, să conferențieze în fața lui Heidegger la Freiburg!

Din jurnalul lui Amzăr (tipărit în România de Dora Mezdrea, în 2005, sub titlul ,,Jurnal berlinez”) citez aici câteva însemnări: ,,Mi-aduc aminte că una din obiecțiile pe care le aducea, în cursurile sale, Heidegger filosofiei lui Descartes era lipsa completă a oricărei perspective istorice. Descartes filosofează în absolut. Cred că prima oară această învinuire i-a fost adusă lui Kant, și anume de către contemporanul și concetățeanul său, Hamann, Magul Nordului” (27 august 1942) * ,,Primit la gară de lectorul nostru la Freiburg, Vuia, și prietenul lui de filosofie, Biemel, neamț din România, mai mult român decât german. Ambii, studenți la Heidegger. Am regăsit, aproape neschimbat, același Freiburg pe care l-am lăsat în toamna lui 1933, cu străzile lui străbătute de mici pârâiașe și foarte multă lume pe bicicletă.” (9 mai 1944)* ,,Zece mai la Freiburg; (…) deseară la orele 7 este conferința mea, la universitate. //La conferință, public universitar, prefectul poliției, fostul meu profesor, Heidegger. Foarte călduros prezentat de prof. Langendorff, care mi-a mulțumit și la sfârșit (…) După conferință, mică recepție în restaurantul ,,Baren”, unde am fost foarte bine ospătați – mai ales în ce privește vinul. Au rămas până la sfârșit toți oaspeții, în frunte cu Heidegger….” (10 mai 1944) * ,,La Freiburg, mi-am reamintit, împreună cu profesorul Heidegger, de diferiți colegi ai mei, din vremea când am studiat acolo. L-am întrebat în special de …” (21 mai 1944). Continuarea o găsiți în „Jurnalul berlinez”!

…În România, după editoarea Dora Mezdrea, cel mai bun cunoscător al operei și vieții lui Dumitru Cristian Amzăr este fostul prefect de Argeș, profesorul de germană Aurel Teodorescu, cel care a și tradus deja 9 volume din Amzăr. Și mă bucur că l-am recomandat doamnei Mezdrea în 2007 ca traducător!

Un mare regret am: că nu am putut aduce la Pitești, în 2007, cu un TIR, arhiva D.C. Amzăr de la Sigmaringen, de peste 20.000 de volume, pe care o puteam primi ca donație, printr-o soră a sa care trăia în București. Din lipsă de spațiu adecvat pentru a înființa un Memorial Amzăr, relații mai aveam la transportatori!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

28 − 18 =