DIN CULISELE CULTURII ARGEȘENE (19). FILOSOFII DE LA PITEȘTI

Cultura

Pentru cei care nu știu, sunt profesor de filosofie „la bază”, a doua specializare fiind sociologia. Foștii mei colegi de liceu („Nicolae Bălcescu”/„I.C. Brătianu” Pitești) mă știu de filosof, eram recunoscut ca atare, inclusiv în Cenaclul „Liviu Rebreanu” unde citisem un studiu la o vârstă fragedă, în armată mi se spunea Socrate. Întrucât până la 22 de ani nu am ajuns la un concept propriu, ceva de tăria lucrului în sine kantian, am preferat să îmi risipesc în viață așa-zisele mele idei filosofice de sorginte idealistă. Și nici înțelept nu mi-am propus să ajung, pentru că înțelept te naști, nu devii…

Din cauza accelerării rezonanței Schumann, a început să se uite că vreme de vreo zece ani (2000-2009) a existat o înflorire fără precedent a… filosofiei la Pitești. O „generație spontanee” care a pus la cale chiar o facultate de filosofie, dar care s-a dovedit a fi fără rădăcini adânci, pierind o dată cu entuziasmul celor câțiva care au făcut-o cu putință. În primul rând, profesorul Nicu Barbu, secondat de profesorii Marian Bănică, Octavian Gruioniu și Gheorghe Ungureanu. În al doilea rând, profesori invitați de mare prestigiu (Gheorghe Vlăduțescu, Alexandru Boboc, Mircea Dumitru, Adrian-Paul Iliescu ș.a.m.d.). Apăruseră tinerii, Cătălin Chiru, Alex Mărchidan.

Momentul de vârf al „filosofilor de la Pitești” s-a consumat în anul 2007, prin organizarea Simpozionului internațional „Limbaj, modelare, comunicare”, cu două secțiuni („Rațiune și contextualizări discursive” și „Modalități de întemeiere a discursului public”). Am pus și eu umărul la organizarea acestui simpozion, inițiat de dl. Gh. Ungureanu, vecinul meu de bloc, am făcut invitația alături de doamna decan Geanina Cucu-Ciuhan (Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Pitești), am apelat la cei pe care îi cunoșteam, am cerut texte, m-am preocupat de apariția volumului simpozionului. Și asta în perioada aprilie-mai-iunie 2007, în paralel cu eforturile depuse pentru înființarea Filarmonicii Pitești, a ziarului „Informația piteștenilor” etc, etc!

A fost greu cu invitarea personalităților, mai ușor convingi o femeie decât un filosof! Pentru că, firește, nici filosofii nu se iubesc între ei. Nu vin dacă vine X, mi-a transmis cineva și așa mai departe. Ne-am văzut de treabă, nu am tras pe nimeni de mânecă, simpozionul a fost prezidat de Ivan Kaltcev, din Bulgaria, președinte al Asociației filosofilor din Europa de Sud-Est, am avut trei academicieni la prezidiu (Alexandru Surdu, Gheorghe Vlăduțescu, Alexandru Boboc), alături de alți doi viitori academicieni (Mircea Dumitru măcar!, fostul meu profesor de logică modală și fost ministru tehnocrat, merită cu prisosință!), pe inegalabilul Marin Aiftincă, pe taciturnul Placido Sgrai de la Institutul Ecumenic „San Bernadino” din Veneția ori pe resposabilul cu voia bună, Adrian Paul-Iliescu.

Nu e locul aici pentru date tehnice. Totuși, să adaug că simpozionul s-a desfășurat la 8-9 iunie 2007. Eram la prezidiu, apucasem din fericire să vorbesc, când sunt chemat urgent la primărie, ni se aprobă suplimentar buget, pentru achiziționare pian și harpă, o dată cu înființarea filarmonicii, trebuie refăcut proiectul de buget. Am dat o fugă unde trebuia, una cu folos, pentru că atunci am convenit ceva important: ori o facem cum trebuie, ori nu o mai facem. Apoi am revenit printre filosofi, aveam de vorbit despre „Model and sayng at Constantin Noica” (firește, în română). M-am mișcat repede, când am revenit încă se dezbătea tema naționalismului balcanic „hrănit din mituri ale trecutului și vise ale viitorului”, temă ridicată de Kaltcev.

Ai și cumpărat harpa?, îmi șoptește fostul meu profesor de istoria filosofiei antice și a celei medievale, dl. Vlăduțescu. Dar simpozionul cel adevărat s-a desfășurat nu prin cele 45 de comunicări științifice susținute în cele două zile, ci în cele două seri petrecute la Terasa Universitarilor (terasă de care s-a ales praful între timp). Vreți să știți cum petrec la un pahar de vin filosofii? Nu am pozele la îndemână!

P.S. Argeșul a dat țării câțiva filosofi. E vorba de Petre Țuțea, din Boteni, figură socratică legendară, de filosoful, sociologul și traducătorul Dumitru Cristian Amzăr, din Cerșani, și de academicianul Vasile Tonoiu, din Corbeni. Mai nou, în plină afirmare, Leonid Dragomir, din Pitești. În Argeș, la Câmpulung, și-a petrecut 10 ani din viață Constantin Noica, dar despre domiciliul său forțat – într-un alt episod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 81 = 83