25 mai 2007! Amintiri ce nu pot fi şterse toată viaţa! Ca director al Centrului Cultural, am dus la Primărie o listă de propuneri pentru Zilele Piteştiului! Promisiunea apăruse în presă, că primul concert va fi de zilele oraşului! Dar instrumentele comandate în urma licitaţiei erau încă în Germania! Era exclus să debutăm la 20 sau 21 mai. Abia la 23 mai soseau instrumentele! O.K., repetiţii pentru corzi, cu pupitre împrumutate de la Liceul Lipatti… Aşa s-a stabilit ca la 25 mai 2007 să organizăm primul concert. La Teatru. Am depus propunerile la d-na viceprimar Liliana Gagiu. Cu Festivalul Kiriac, cu Festivalul Multietnic, cu multe alte evenimente (Concursul naţional Vladimir Streinu, Dansul Florilor, Tainele oraşului Piteşti, spectacole, simpozioane etc.). Liceul de Arte Dinu Lipatti împlinea şi el 50 de ani, d-na Magdalena Ioan îmi solicita sprijinul, pentru aducerea celebrei fanfare a Casei Armatei din Bucureşti (aşa am făcut… ,,trocul’’: sprijinul meu contra aducerii în concertul nostru a sopranei Felicia Filip). Başca inaugurarea statuii lui I.C. Brătianu, în aceeaşi zi cu concertul.
A fost un crescendo teribil! Amănunt de culise. Tibi Oprea avea toate partiturile, dar nu aveam unde să le multiplicăm. Erau în format atipic, mai mari de A4, dar nici A3 nu puteam pune pe pupitre. Era imposibil să explici unei salariate de la vreun xerox din oraş cum e cu ştimele. Mergem la Primărie, lasă, o să ne cumpărăm noi şi copiator A3, i-am zis lui Tibi. Câteva seri, după ora 18.00, ajutat/învăţat de Adriana, de la cabinetul primarului, Tibi multiplica de zor ştimele. În seara zilei de 21 mai, după ora 22.00, printre ajutoare (ne încurcasem în sutele de copii!) se afla însuşi primarul Tudor Pendiuc! Aşa am pregătit primul concert, fiecare din cei câţiva implicaţi făcând lucruri nebănuite, dar atât de necesare!
Scăpam de un eveniment, pregăteam alte cinci! Într-o noapte terminam de dat B.T. şi scriam editorialul pentru revista Argeş, în a doua închideam Caietele Vladimir Streinu nr.2, în a treia finalizam Informaţia piteştenilor! O săptămână fără somn!!! Ziua le trimiteam la tipar, semnam acte, lucram cu Tibi şi Simona Fusaru la afişe, invitaţii şi primul caiet de sală, participam la evenimentele pregătite de Primăria Piteşti (20 mai, 21 mai, 22 mai…), deschideam Festivalul Multietnic şi nu mai răspundeam la telefon, motiv de a-mi face alți neprieteni…
Ziua de 23 mai! Fiindcă mă ajutase de prea multe ori cu un autobuz pentru a aduce la repetiţii instrumentiştii din Bucureşti, şi urma să îi mai cer acelaşi lucru, nu am îndrăznit să îl rog pe dl. Aurelian Roman, directorul Publitrans 2000 S.A., să mă ajute, ca mai an, şi pentru a transporta scriitorii locali şi din ţară la Casa memorială Vladimir Streinu de la Teiu. Am vorbit cu mai mulţi prieteni, cu maşini… M-au lăsat baltă, fiindcă nu le-am dat invitaţii la concert (de unde???!!!). Am apelat la sprijinul lui Mădălin Sandu, concert-maestru, şi al lui George Nedelea, solist vocal, dar şi la câţiva taximetrişti. Am plecat încolonaţi la Teiu, eu în maşina lui Mădălin, cu istorici literari din ţară. Nedelea, cu soţie din Teiu, ştia drumul, taximetriştii s-au ţinut după el. Eu… am adormit pe autostradă, de oboseală, Mădălin m-a trezit când eram la o pasarelă din Ciupa! În fine, la Teiu, în centru, bucuria revederii cu d-na Ileana Iordache-Streinu. Strângem rândurile, facem planul de bătaie. Mergem la casa memorială.
Festivitatea de premiere de la Teiu începe. Tocmai vorbeam despre rostul Concursului naţional de critică şi istorie literară Vladimir Streinu, ajuns la ediţia a doua. Telefonul vibra fierbinte! Primarul Tudor Pendiuc! Off! Am răspuns precipitat, din prezidiu. I-am spus unde sunt. La Teiu, comuna mea natală! Trebuia să mă grăbesc, sute de oameni au luat cu asalt Primăria Piteşti, doreau să participe la concertul inaugural! Nu mai era nici un loc! Să găsim o soluţie… Festivitatea a continuat, dar nu am putut rămâne până la final. Nici cu tata, aflat în asistenţă, nu am apucat să vorbesc! L-am rugat pe Mădălin Sandu să rămână, l-am luat pe Nedelea şi am plecat în trombă la Piteşti. Pe drum, alte telefoane încrucişate. Mă suna primarul, eu pe Tibi. Nu am putea relua, de la ora 20.00, concertul?…. Să sperăm…! Nu se poate, mor suflătorii pe scenă! Soluţie, Doamne, soluţie! Generala! Anunţăm repetiţia generală ca avanpremieră, ca la teatru! Cei care nu au locuri la concertul oficial, pot veni vineri de la 11.00! E cumplit, îmi spunea Tibi, dar dacă e o cerere atât de mare, încercăm să cântăm şnur la repetiţia generală! Şi aşa a fost. Primarul a anunţat cetăţenii la conferinţa de presă tradiţională de miercurea ce şi cum…
Mai bine nu ajungeam la Primărie! Multe persoane apropiate îmi cereau invitaţii la concert! Nu aveam. Telefonul suna în neştire, prieteni, sponsori importanţi… Altă belea…. Eram sunat de Simona, doi scriitori din ţară supăraţi, doreau să li se achite transportul… Când ajung în Piteşti, să vină la mine (am scos două milioane de pe card, i-am lăsat lui Viorel Mihai, cu instrucţiunile de rigoare…). Eu eram, deja, la statuie! Sculptorul Lucian Irimescu amplasa plăcuţa cu textul compus de mine. Observ că nu a renunţat la accesoriul nedorit, neaflat în proiect, ca Brătianu să-şi ţină, sub un hrisov, numele în mână! Dispar cu placa de bronz (Bănuiala a căzut pe ţigăncile din parc, acestea… evaluându-l pe Brătianu din ochi şi întrebându-ne cât cântăreşte!!! Şi acum, la mine în birou, se găseşte plăcuţa în cauză).
Alerg la Casa Cărţii. Trebuiau cumpărate 400 cartoane şi trei topuri de hârtie pentru caietul de sală. Apare, spre seară, şi Simona Fusaru de la Teiu. O lăsasem în locul meu, cu toate. Lansarea de carte se terminase cu bine, toată lumea mulţumită (Caietele Streinu au ajuns la timp). Onişoară mă tot sună, supărat, că nu i-am scos cartea de versuri. Ovidiu Moţ, la fel, cartea în date despre Piteşti. Nu conta, pentru ei, că erau neterminate, fără prefaţă, necorectate, nerevăzute de autori, off…
Seara, târziu, după Kiriac, deschiderea oficială, diplome, trofee, flori, sunt acasă la un tehnoredactor. Îmi dă vestea. Cartea despre Piteştiul medieval a d-nei Eugenia Greceanu nu poate ieşi la timp (lansarea era prinsă în programul Zilelelor Piteştiului!!!). Trimit, noaptea, la dl. Gh. Frangulea (via Simona) cuprinsul (corectat) şi coperta ultimă (cu foto la cald, al unei cărticici scrise de mine în două nopţi, Brătianu, Piteştiul şi intrarea în normalitate. Va fi lansată peste 30 de ore!
Joi, 24 mai, mai puţin de 24 de ore… Nea Cornel pleacă iar la Bucureşti cu autobuzul de la Publitrans după instrumentiştii colaboratori. Instrumentele de percuţie erau în vamă. Merg la Tabere, să duc comanda pentru 25 de camere (mă salvase cu cazarea Bogdan Ivan). Administratorul îmi arată camera nr. 4, e o.k. Primarul Pendiuc ne dă 150 de scaune, 50 pentru orchestră, restul pentru publicul… suplimentar. Şedinţă operativă în sala mică legată de concert. Dar şi de inaugurarea statuii lui Brătianu. Vin premierul şi ministrul Culturii. Invitaţi de deputatul Miuţescu. E bine. Plan de măsuri. Dănuţ Teodorescu, ca de obicei, preia sarcina de a mă ajuta din oficiu.
Merg la statuie, sculptorul Irimescu, supărat din cauza articolelor din presă, îmi spune că nu participă la inaugurare. Avea dreptate. Se menţinuse fostul soclu, cel al ţăranului răsculat. Perspectiva artistică nu era deloc favorabilă. Merge şi aşa, îşi spusese un salariat din Primărie! Anterior, directorul Marius Postelnicescu, de la Direcţia Judeţeană de Ape, dăduse asigurări că are o macara-forţă, de 100 tone nu ştiu de care, ce va ridica, ,,din rădăcini’’, fostul monument. Nu s-a reuşit. Eforturile s-au prelungit până noaptea. Sculptorul Irimescu constată că nu pot fi scoase nici basoreliefurile de pe vechiul soclu fără a fi distruse. Vor fi acoperite cu… ceva. Se făcuse ora 16,30, cel de la Primărie pleacă. Mai erau două plăcuţe rămase la Primărie. Ajung acolo, nimeni nu ştia nimic, se încheiase programul. Îl sun pe dl. primar. Supărat, dă un telefon. Ca din pământ, apar şi plăcuţele din bronz, şi o maşină, şi disponibilitate.
La Centrul Cultural, când ajung, Ionuţ Neacşu descărcase deja instrumentele. Tibi le tria, ce avem nevoie acum, ce pe viitor. Ne trebuie o maşină. Mare! Nu am găsit. Le-am cărat la Teatru pe braţe, în cârcă, eu, Tibi, Mădălin, nea Cornel, nea Viorel, dom’ Stelică. Era doar un km de mers pe jos…
Neapărat, trebuie să fiu la un vernisaj la Metopa, invitat de dl. Ion Pantilie. Oamenii se supără, şi ei au venit când i-am invitat eu. Ce contează… concertul aniversar?! Expoziţie Lipatti. Câţiva oameni. Îmi permit să constat că nici la aniversări secţiile liceului nu sunt solidare. Revin în Grădina Publică, se întuneca, sculptorul Irimescu se pregătea să plece. Felicia Filip şi soţul său, directorul Operei Braşov, dl. Cristian Mihăilescu, apăruseră deja la H.-R.Carmen. Facem o plimbare pe Centru, foto la statuia lui Brătianu, după care îi duc la Teatru, la repetiţii. Oboseala mă prinde din nou. Ies cu nea Cornel şi Stelică la terasa de lângă Teatru. Mâncăm hamzii şi bem o bere. Vine ploaia. La terminarea repetiţiilor, pe la ora 23.00, plecăm cu o coloană de taxiuri la Tabere.
La miezul nopţii, ajung acasă… Soţia mă aştepta, fata, ca de obicei, dormea. Mă vede ,,terminat’’, mă bagă în şedinţă… Vrea să vină la concert, ce locuri avem?! Găsim noi, spun… Nu ai, tocmai tu?! Mă obligă să mănânc ceva. Pe la ora 1 noaptea telefonul meu mobil, pus la încărcat, recepţionează un mesaj. Cine, ce? După numeroase apeluri nepreluate (şi l-am lăsat pe ,,şedinţă’’ de atunci încoace!), cineva îmi scrisese… Soţia se uită la mesaj şi se albeşte la faţă. ,,Gata!Până aici! Vii numai la miezul nopţii şi mie îmi spui că… munceşti??? Cine e?’’ Un mesaj şocant: ,,Iubire, sună-mă!’’ Nevinovat, o invit să sune la numărul necunoscut. Nu răspundea, dă şi ea mesaj, în final i se răspunde… ,,Vorbeşte, tu, la telefon! E un… bărbat, dl. dirijor Tiberiu Oprea!’’. Mă iau de el, de gluma proastă (o făcuse Isabela, fosta lui soţie), dar Tibi îmi semnalează un fapt grav. La Tabere, unde rămăsese după ce plecasem eu, instrumentiştii bucureşteni s-au revoltat, vor să plece în zori acasă! Se alegea praful de concertul inaugural, de tot!!! La etajul I era moloz pe hol, se zugrăveau încă unele camere, nu exista decât toaletă la comun, nu erau prosoape… Off, în camera nr. 4 erau toate condiţiile! Eram cel vinovat. Îl rog să îi calmeze, dimineaţa îi mut. Simona Fusaru le duce după miezul nopţii prosoape, săpun…
Nu am dormit toată noaptea. La 07.30 îl sunam pe directorul de la A.D.P., dl. Doru Iliescu, să mă ajute cu un microbuz, să facă două transporturi de la Tabere până la Teatru. La opt fix eram şi eu la Tabere. Instrumentiştii îşi cărau bagajele, instrumentele… La serviciu, semnam ştatele de plată, d-na Georgescu mă aştepta să meargă la Trezorerie să scoată banii pentru colaboratori. Carmen Saita s-a apucat să multiplice caietele de sală, 400 la număr. Trimit pe Stelică, pe d-na Coca la toate hotelurile din zonă, măcar pentru o cameră liberă (cu patru zile înainte trimisesem adrese la hoteluri pentru 25 de camere, dar mi se spusese că nimeni nu are libere mai mult de două-trei, erau cazaţi în Piteşti cca 1000 de muncitori austrieci care… tăiau fier vechi pe la Arpechim!!!, de aici şi soluţia cu Taberele). O sun pe soţia mea. Lucrând la Registrul Comerţului, are toată baza de date la dispoziţie cu hotelurile. Cursă contra-cronometru. Trebuia să găsim camere până la terminarea ,,generalei’’, care, de fapt, a fost avanpremieră cu 300 de spectatori!
Legat de… realizarea statuii lui Brătianu (câte drumuri la Craiova şi Arad numai dl. viceprimar Ionică ştie!), eram la ora 11.00 în Grădina Publică. Nu tu Tăriceanu ori Iorgulescu. Cică ar fi pe drum. Abureli… Întârzie să apară şi cărticica, deci telefon d-lui Frangulea (îi mulţumesc public, să tipăreşti o carte într-o zi!!!; În final, cum nici nu era planificată vreo lansare, am împărţit cartea despre Brătianu la cei prezenţi). Permanent în telefon cu soţia. Începe să găsească, mă întreabă de preţ. Nu contează!!! Din cauza telefoanelor, nu stau în faţă, la dezvelire, unde mă invitase dl. primar Pendiuc. Laura mă sună din trei în trei minute. Victorie! 15 camere la un hotel din Trivale, alte 10 undeva la ieşirea spre Craiova. Păţit, iau un taxi să văd hotelurile. Oricum, erau multe cuvântări la statuie… Primul hotel – cu preţuri incredibil de mici, altul de lux cu preţuri acceptabile. Ajung la Teatru, se terminase ,,generala’’, d-na Georgescu dădea banii… pe scenă! Plec în fruntea unei prime coloane de taxiuri la hotelul din cartierul Trivale. Le place. Revin la teatru, plecăm pe Craiovei, completez ad-hoc comanda, revin la Centrul Cultural. Mă aştepta doar Simona, doar era program scurt vinerea. Ne apucăm de… capsat caiete de sală! Din nou, lupta cu timpul. Simona se scuză după ora 17.00, trebuia să se schimbe după atâta alergătură, pentru concert. Mai e o jumătate de oră! Apare şi George Nedelea, care împătureşte vreo sută de caiete şi mă ajută să le cărăm, cu maşina lui, alături de trofeele pregătite pentru Tibi şi Felicia Filip.
La Teatru, surpriză de proporţii! NU sunt lăsat să intru. Nici prin spate. Nu aveam invitaţie! Gardieni publici la uşă (nu mă ştiau). Le spun cine sunt. Încărcat de 400 de caiete de sală, grele, transpirat, murdar de tuş pe mâini şi de praf pe pantaloni, extenuat, numai a director nu arătam. Pe lângă mine intrau oameni cu invitaţii neoficiale!!!! (Cele făcute de Liceul Lipatti, unde îşi permiseseră să treacă şi concertul nostru!!!!!!!!!!!!). M-a introdus în teatru… dl. primar Tudor Pendiuc. În sală, câţiva oameni importanţi îmi fac ,,sâc’’ (uite, ziceai că nu mai sunt locuri, noi avem!). Eu mi-am găsit locul în… spatele scenei şi de atunci mi-am jurat că nimeni nu va intra la un concert al Filarmonicii Piteşti fără bilet sau abonament! Vorba primarului: toţi vor să fie invitaţi, nu au auzit de existenţa biletelor de intrare!
Niciodată nu a fost sala Teatrului Davila atât de plină! Când forfota a încetat, primarul Tudor Pendiuc a urcat pe scenă. Nu cred că a fost vreodată mai emoţionat!
Pe scenă, primarul Tudor Pendiuc a deschis concertul inaugural prin câteva cuvinte: ,,Vă spun că demult nu am mai avut acest amestec de emoţie, teamă şi bucurie. Vă mărturisesc că el a venit după atâtea eforturi, după rezolvarea atâtor probleme, după învingerea atâtor mentalităţi, dar, iată, am reuşit ceea ce am promis. Şi anume să avem o Filarmonică în municipiul nostru. Nu vă ascund neliniştile care mă încearcă referitoare la evoluţia Filarmonicii pentru că drumul este lung, până acolo unde trebuie să se aşeze în rândul marilor oraşe cu o cultură şi cu filarmonici de mare performanţă. Eu sunt convins însă că împreună, cu sprijinul dumneavoastră, dar mai ales cu sprijinul numeroşilor iubitori de muzică cultă care au rămas afară, fiindcă, iată, în sală avem numai 400 de locuri, vom reuşi.
De asemenea, vă rog, pentru acest început, să fim înţelegători, fiindcă dorim ca orice început să fie bun. Dar ca la orice început, privind către ţinta către care vrei să te duci, poate vezi nişte lucruri care trebuie îndreptate. Şi sigur o vom face. Dar cu înţelegerea dumneavoastră, cu munca şi priceperea acestor tineri…(aplauze)…şi pe care, domnişoarelor, să nu-i iertaţi!
Eu vă doresc audiţie plăcută. Să dea Dumnezeu ca acest început să fie de bun augur şi Filarmonica noastră să se înscrie în rândul celor din marile oraşe!’’
La final, în ropote nesfârşite de aplauze, primarul Tudor Pendiuc a înmânat câteva trofee şi diplome sopranei Felicia Filip, dirijorului Tiberiu Dragoş Oprea şi dirijorului Gheorghe Gomoiu, mulţumind, încă o dată, orchestrei, publicului, dar şi preşedintelui Consiliului Judeţean, dl. Constantin Nicolescu, pentru sprijinul acordat.
În culise, am înregistrat alte mărturii la cald. În primul rând, Tiberiu Oprea: ,,Au fost emoţii. Încă mai sunt, emoţiile nu se termină niciodată, dar de abia aştept să manânc…! Cred că am slăbit câteva kg zilele astea, împreună cu colegii mei din orchestră şi din cor şi cu cei cu care am luptat pentru organizarea acestui minunat concert. Toată lumea şi-a dat silinţa. A fost extraordinar. Publicul extraordinar înseamnă foarte mult pentru noi, un public care să ne susţină şi să ne placă’’. Conta însă impresia marei noastre soprane Felicia Filip: ,,A fost o mare bucurie şi am luat-o ca pe o victorie, ca pe o îmbogăţire a mea a mea. Pentru că eu sunt o persoană subiectivă în ce priveşte Piteştiul. Face parte din mine acest oraş. Şi de fiecare dată când aud de Piteşti mă încarc cu energie. Dacă aud lucruri bune mă îndrept şi sunt fericită, dacă aud lucruri mai puţin bune sigur că sufăr. De această dată am fost foarte bucuroasă, cu atât mai mult cu cât am fost invitată, şi vă mărturisesc că întotdeauna când este vorba de un lucru, mai ales atât de important, eu sunt un soi de ,,port a gun”. Cu siguranţă, Filarmonica Piteşti va străluci şi va urca tot mai sus, pas cu pas, pe scara ierarhiei valorice’’.
Evenimentul l-am sărbătorit cum se cuvine în noaptea aceea, cu primarul, alături de Felicia Filip şi de tinerii noştri artişti instrumentişti…
P.S. A doua zi, un ziar local titra:„PNL a realizat Filarmonica și statuia lui Ion C. Brătianu”!!!! Nu îmi venea să cred! Am dat „drept la replică”, am comentat pe net… Fusesem implicat total în ambele obiective, știam ce și cine făcuse ceva…
(Din volumul în curs de apariție „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitraşcu)
