FABIAN GYULA, CETĂȚEAN MAGHIAR, PROPUS AVOCAT AL POPORULUI DIN ROMÂNIA!

Politic

Fabian Gyula, propunerea UDMR şi PNL pentru postul de Avocat al Poporului, a primit aviz favorabil în comisiile juridice ale Parlamentului, şi are mari şanse să ocupe această funcţie, mai cu seamă că şi USR a anunţat că-l consideră potrivit. Acesta s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, şi acum are o pensie de peste 10.000 de lei.

Fabian Gyula a fost propus de UDMR pentru postul de Avocat al Poporului. Absolvent al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1994) și doctor în științe juridice în domeniul „Dreptului internațional public” (2001), Gyula (50 de ani) este din 2008 conferențiar universitar la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai. El a fost procuror la Parchetul Curții de Apel Cluj.

Trebuie menţionat că, în urmă cu doar o lună, într-un interviu susţinut la TVR, vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a criticat pensionarii „prematuri”.

„Din punctul meu de vedere, nu este corect să iasă cineva la pensie la 45 de ani. Dacă cineva îmi spune în ţara asta că este corect să fii pensionar la 45 de ani, doar că ai fost poliţist, atunci eu spun că nu există dreptate în această…, nici în cazul magistraţilor. (…) Eu nu spun că trebuie să stea până la 65 de ani sau până la 70 de ani poliţistul în intersecţie, nu despre acest lucru vorbim, dar nici nu se poate accepta că unii la 45 de ani sunt pensionari, după care se reangajează, de obicei la stat, iau şi pensia, iau şi un salariu bun. Deci, acest lucru trebuie discutat şi nu se îndreaptă împotriva nimănui. Nu e corect. Profesorul sau medicul sau învăţătorul nu e stresat? Şi lucrează până la 65 de ani. Deci, din acest punct de vedere este o discuţie în acest moment cum se poate găsi un echilibru în societate şi, sigur, suntem departe să luăm o decizie în acest sens. Dar, trebuie să recunoaştem că, da, e vorba despre o nouă lege, mai echilibrată şi mai echitabilă”, a declarat politicianul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + = 7