PRIMARUL COMUNEI BĂLILEȘTI REACȚIONEAZĂ POLITIC ÎN URMA CARANTINĂRII

Politic

Primarul comunei Bălilești, Victor Cătălin Turturică, a reacționat astăzi, printr-o postare pe pagina de facebook a primăriei, vis-a-vis de măsura de carantinare a comunei sale. Iată declarația primarului supărat:

„Bună ziua tuturor!
După cum am aflat cu toții, comuna noastră a fost băgată în carantină pentru 14 zile. Aseară la ora 21.00 am fost chemat telefonic la Prefectură și mi s-a comunicat că au analizat la D.S.P. situatia îmbolnăvirilor. Noi, de lunea care a trecut, am avut constant 20 de cazuri pe care nu ni le-au comunicat la primărie, invocând că nu pot fi făcute publice. Cu toate că eu am susținut că această măsură nu este benefică sub niciun aspect, Comitetul Pentru Situații de Urgență Argeș a votat și a adoptat carantinarea la Bălilești și Dărmănești, iar Țițeștiul a fost scos de pe listă. În drum spre Prefectură, auzind și de Țițești, am zis că făceam o greșeală crezând că este politică , dar când am văzut că l-a scos de pe listă nu am mai avut niciun dubiu. Au rămas două comune în care primarii sunt PSD si cea cu primar PNL a fost iertată.Virusul este extrem de periculos, dar când oamenii nu mai știu ce să creadă și de aici vor fi mari probleme. Închei și vă spun că azi noapte la ora 03:00 s-a semnat ordinul de carantină pentru Bălilești și carantinarea a început de azi de la primele ore ale dimineții. De ce oare s-a petrecut aceasta noaptea…? Nu aveau timp ziua? De ce nu s-a lăsat de azi de la 19.00, răspunsul este clar, au făcut totul pe muchie de cuțit pentru că erau conștienți că azi sau maine din cei 20 de bolnavi se vor depozitiva și atunci nu mai puteau să ducă la îndeplinire această carantinare. 14 zile trec și vă rog să fim cu toții calmi și cumpătați. Comunic în continuare ordinul de restricție. Eu o sa stau la dispoziția tuturor și sper să trecem cu bine.
O zi liniștită!
Primar Victor Cătălin Turturică” 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63 + = 72