Generația ’60, generația socialismului
Unul dintre cei mai activi și… periculoși critici literari, Mihai Gafița, a numit generația ’60 ca fiind „generația socialismului”, una formată din tineri scriitori îndrăgostiți de Partidul Muncitoresc Român. Nu toți scriitorii generației ’60 (poeți, prozatori, critici literari, dramaturgi) au rezistat probei timpului, cercul restrângându-se tot mai mult. Primul care îi definește vârfurile, încă din 1973, este Ion Pop, în volumul „Poezia unei generații”, cel care o numește „generația Labiș-Nichita Stănescu”. Sunt analizați: Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ilie Constantin, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Gabriela Melinescu și Marin Sorescu. Ion Pop recunoaște că a lăsat pe dinafara cărții, se pare că din motive de spațiu, „două profiluri de excepție”, Leonid Dimov și Mircea Ivănescu.
Așa cum am mai spus, ne interesează cum s-au lansat acești scriitori, scrierile și cărțile de început, de către cine au fost sprijiniți și de ce. Pentru că e o tăcere asurzitoare asupra acestor aspecte în ultimele decenii. În „Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă”, o antologie a poeziei proletcultiste din 1995 a lui Eugen Negrici, doar un șaizecist e prezent, Adrian Păunescu, restul fiind… iertați cu mărinimie, pe prietenii. Nu doar de Negrici.
Horia Zilieru, de la „Lenin” la gradul de Comandor
Horia Zilieru (pseudonim al lui Gheorghe Iancu) s-a născut la 21 mai 1933, în comuna Conțești, regiunea Pitești. Urmează Școala primară la Conțești, apoi absolvă, în 1951, Școala Normală din Câmpulung și, în 1955, Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. Stabilit aici, lucrează ca ziarist la „Flacăra Iașului” (1955-1957 – e de cercetat ce a publicat ca ziarist), bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1957-1959), redactor la „Iașul nou”, „Iașul literar” și, în fine, redactor și secretar general de redacție la prestigioasa revistă „Convorbiri literare” (1959-1990).
Horia Zilieru a publicat prima poezie în anul 1949, pe când era licean la Câmpulung, în revista „Albina”. Se face foarte repede remarcat. La 8 aprilie 1950, în „Romînia liberă”, Catrinel Oproiu publică articolul „Cântăreți și cântece noi ai vremurilor noastre noi”. Printre cei elogiați – Horia Zilieru, „elev utecist din Câmpulung-Mușcel”. Abia ajuns student, lui Horia Zilieru îi apare, în „Lupta Moldovei”, la 15 decembrie 1951, reportajul „Schimb de onoare”, în cinstea Conferinței Regionale Iași de Partid. Prin ceea ce publică în „Flacăra Iașului” (la care încă nu am avut acces) ori în „Scînteia tineretului” atrage atenția asupra unor critici vigilenți. Astfel, la 6 aprilie 1956, în revista „Contemporanul”, în articolul (nesemnat) „Timiditate și teribilism în poezie” este denunțată „apologia simplismului, numit cu prudență simplitate și modestie, o apologie a tot ceea ce este cenușiu și cuminte”. Printre cei vizați de autoare – Horia Zilieru, Ștefan Iureș, Florin Mugur. Horia Zilieru ține cont și publică poeziile „Țară” („Iașul literar”, august 1956), „Cântec deputatului de pe strada mea” (aceeași revistă, numărul pe ianuarie 1957).
Începe să publice în mai multe reviste: „Scrisul bănățean” (încă din iulie 1956, „Hotarul cântecului”, dar și „Vasile Roaită”, în februarie 1959), „Tribuna” (poezia „Pace”, 15 noiembrie 1958), „Luceafărul” (poezia „Mândrie”, 15 aprilie 1959), dar cel mai mult în „Iașul literar” („Sat natal”, „Duminică”, „Pavatorii”, „Poveste lângă leagăn”, „Poem lângă Ruginoasa”, „Tăietorii de lemne”, „Arghezi” etc.) În aprilie 1959, tot în „Iașul literar”, Horia Zilieru publică, în grupajul intitulat „Lenin”, poeziile „Lenin” și „Activistul”.
Debutează editorial în volumul colectiv „Sub semnul revoluției. 30 de tineri poeți”, apărut în august 1959 cu o prefață de Mihai Gafița. Mai apar antologați: Florența Albu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ilie Constantin, Anghel Dumbrăveanu, Darie Novăceanu, Nichita Stănescu, Romulus Vulpescu ș.a. Criteriul selecției operate de Gafița a fost: „această tinerețe talentată și entuziastă, îndrăgostită de socialism, de partid, încrezătoare în viitor, alcătuiește astăzi o adevărată mișcare, parte integrantă a literaturii noastre noi. O mișcare (…) care se dezvoltă furtunos, datorită metodei realismului socialist și partinității ei profunde, organice”. Lui Horia Zilieru i se publică două poezii. Cităm aici „Laudă activistului de partid la sat”, doar colectivizarea nu se încheiase, mulți țărani fiind închiși pentru că nu se lăsau convinși de activiști să-și dea bucata de pământ:
„Pe drumuri nesfârșite eu umbra îi zăresc,/În sufletul tău mare cu dorul câmpenesc – // și risipit în umbră, sub pași parcă fărâmi/a lunii harpă albă căzând peste salcâmi.// – De câte anotimpuri, Davîdov-muscelean/cu fruntea viscolită de arșiți și alean,// ne-ai oțelit nădejdea, sub cer de Bărăgan,/să despicăm limanul, cu vâsla, an de an?// Un trup ca o vioară-i pământul meu de-acum/și Dochia sărăciei e pulbere și fum.// Noi dârz ne-am smuls ca munții, și temerar ca ei;/rotunde aurore dansează sus, pe stei//și-n ceasuri tari de cântec, de tine amintind/când urcă poezia prin sufletul de-argint,//în tinere legende treci codri și hotar/și-n timp, sub ochii noștri, balade îți răsar…”
Const. Ciopraga, în articolul „Tineri poeți ieșeni” (apărut în august 1959 în „Iașul literar”), scrie despre Horia Zilieru, Florin Mihai Petrescu și Andi Andrieș. Laudativ. „Formați în anii regimului de democrație populară, scriind de pe pozițiile partidului și urând metoda de creație a realismului socialist (sic!!! – n.m.), poezia lor respiră combativitate, dârzenie și optimism revoluționar”.
Toate aceste recunoașteri îl determină pe Horia Zilieru, în 1959, să debuteze de unul singur în volum, în fapt, o plachetă, intitulat(ă) „Fluierul”. Placheta este editată de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Iași. Este un an fast, fiind angajat ca redactor la „Convorbiri literare”. În decembrie 1959 este invitat să participe la o masă rotundă cu tema „Poezia, azi”, organizată de Secția de poezie a Uniunii Scriitorilor din R.P.R.
Este remarcat și de Nina Cassian (în „Contemporanul” din 22 ianuarie 1960) pentru poezia „Țară”, una „bine făcută”, dar, crede Cassian, o maestră a poeziei proletcultiste, una, totuși, „exterioară”. O dojană nevinovată, mai ales că, în curând, Zilieru avea să fie remarcat de Zaharia Stancu. Astfel, la 7 aprilie 1960, „Gazeta literară” publică, pe pagini întregi, raportul prezentat de Zaharia Stancu la plenara lărgită a Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.P.R., cu titlul „Cu privire la situația literaturii noastre pe anul 1959 și perspectivele ei de dezvoltare”. Un posibil „certificat de naștere” al generației 60, semnat de însuși președintele Uniunii Scriitorilor din România. Iar Stancu subliniază aportul: „nu o dată remarcabil, al tinerei generații de poeți, ca Gh. Tomozei, Nichita Stănescu, Ilie Constantin, Cezar Baltag, Florin Mugur, Horia Zilieru, Mihai Negulescu”, ce „reprezintă promisiuni pentru lirica noastră nouă”.
Firește, Zilieru face „lirică nouă”, publicând în „Tribuna” (nr.14, aprilie 1961) poezia „Lângă mineri”. Dar și volumul de versuri „Florile cornului tânăr”, în celebra colecție „Luceafărul”, la sfârșitul anului 1961. A fost al 9-lea poet publicat în această colecție, începând cu 1960, după Florența Albu, Cezar Baltag, Ilie Constantin, Anghel Dumbrăveanu, Leonida Neamțu, Florin Mihai Petrescu, Ion Rahoveanu și Nichita Stănescu. Volumul lui Horia Zilieru este prefațat de către Otilia Cazimir, care-l descrie astfel: „tânăr, de un optimism viguros și de o nezdruncinată sănătate sufletească, aruncă lumii un chiot răsunător de flăcău de pe Argeș – un îndemn fierbinte la viață și bucurie”. În ce constă acest „chiot răsunător de flăcău”? În 11 poezii dedicate temelor cultivate de comunism, Zilieru făcând cele mai multe concesii dintre colegii de generație. Să exemplificăm. Succint, nu sacrificăm spațiul.
În poezia „Partidului” (unul… personificat) citim: „Din ochii tăi lumina irumpe-adânc în noi,/vâslind cu-aripi de aur spre orizontul larg./Pe mările visării, catarg lângă catarg,/stau sufletele drepte, sub constelații noi (…)/De ochii tăi iubirea aproape ni-i oricând:/ca salcia de ape, ca spicul de pământ,/ca umbra de tulpină, ca pânzele de vânt,/ca focu-aprins de vatră, ca flacăra de gând-/și steagul tău de luptă deasupra ni-i oricând!” Din „Sirena lui Roaită” (1933) o strofă doar: „Explozii! Garoafe de sânge/ning rare în trista arenă/și-o sirenă sub mână se stinge,/o sirenă.” Mulți poeți l-au cântat pe Roaită, până când, în 1962, istoricii comuniști au descoperit că acesta nu fusese un erou al lor, ci un informator al Siguranței. Și nimeni nu l-a mai cântat, i s-a demolat și bustul, s-au schimbat și denumirile de străzi, edificii sau parcuri (precum cel din Pitești). Dar în 1961, Horia Zilieru nu știa asta. Și îi mai dedică o poezie, în același volum, „Cântec pentru adolescența lui Roaită” („Deasupră-mi, peste cântec ți-i numele mereu,/un tânăr curcubeu.”
Cântase Partidul, pe Roaită. Urmează „Lenin la Razliv” (trebuia să știi istorie. Pe data de 8 iulie 1917, împreună cu Zinoviev, Lenin a reuşit să scape din arest, refugiindu-se în imediata apropiere a oraşului Sankt Petersburg, în satul Razliv). Firește, nu conspira la Razliv, ci ne spune poetul ce făcea: „Și lângă veghea frunții o lampă s-a aprins/cum stele în cădere din osii se desfac,/ningând albastrul nopții peste Razlivul stins./Pe maluri e Rusia, în straiul ei sărac,/cu mâinile-ncleștate pe coasa grea, lucioasă,/ să iasă-n zori, pe rouă, la furtunoasa coasă.” Iată și două versuri incredibile din poezia „Țară (File de basm)” invocată și de Nina Cassian: „și Făt-Frumos din lacrimi i-am zis întâia dată./ Partid îi zicem astăzi, cum mamă zici, și tată.”!!! Față de o asemenea comparație, versurile din „Printre colectiviști”, „Vis lângă cravata roșie”, „Lângă mineri”, „În laminor”, „Poem pentru o țesătoare”, „Cântec pentru steaua roșie. Partidului” (bolduirea aparține autorului) par palide. Și totuși, să cităm ultima strofă din acest „cântec” dedicat Partidului: „Pe scutul meu te-am încrustat. Și când/spre dușmani îl întorc, se fac cenușă./Iar munții îmi deschid, prin ei, o ușă/și trec cântând…” Explicită amenințare!
Volumul „Florile cornului tânăr” se bucură de o bună primire. Scriu cronici pozitive: Mircea Tomuș („Trei culegeri de poezie în colecția <<Luceafărul>>: Ion Rahoveanu, <<Creanga de măslin>>, Horia Zilieru, <<Florile cornului tânăr>>, Anghel Dumbrăveanu, <<Fluviile visează oceanul>>”, în „Steaua”, ianuarie 1962), D. Cesereanu („Trei portrete lirice”, „Tribuna”, 1 februarie 1962), „Scînteia tineretului” (tot despre cele trei cărți, la 14 februarie 1962, Zilieru fiind considerat un „cântăreț al satului nou socialist, surprins în plină transformare revoluționară”), Al. Căprariu („O treaptă”, în „Tribuna”, martie 1962), Nicolae Manolescu („Trei tineri poeți”, în „Contemporanul”, 16 martie 1962), Leonard Gavriliu (în „Scrisul bănățean”, martie 1962). În mai 1962, într-un interviu din „Luceafărul”, Mihai Beniuc îl remarcă pe Horia Zilieru, alături de Nichita, Cezar Baltag, Ilie Constantin și Ion Gheorghe. Era consacrat. Știa ce poezie „merge” sau chiar credea în cele ce scria.
La 16 ianuarie 1963, în „Flacăra Iașului”, Zilieru publică poezia „Vot la 18 ani” („O, vârsta mea cu 18 strune/Trăiești acum întâia ta minune/întâiul vot și-o flacără de lună/atâtea visuri tinere-ncunună”. Este lăudat de Ion Rahoveanu în revista „Tribuna” (martie 1963). Un alt motiv pentru a fi invitat la Timișoara, la un colocviu cu tema „Inovație în poezie și reflectarea actualității”, despre care scrie pozitiv temutul Mihai Novicov („Gazeta literară”, 23 mai 1963). Alți participanți la colocviu: Nina Cassian, Al. Jebeleanu, Eugen Simion, Ion Dodu Bălan. Să mai menționăm câteva poezii ale lui Horia Zilieru din „Flacăra Iașului”: „Partidului” (19 iulie 1964), „Țară pe schele” (2 august 1964), „August 1944” (22 august 1964), „Drag de țară” (30 decembrie 1964).
Eugen Simion publică, în „Gazeta literară” (13 august 1964), partea a treia a studiului său „Universul poeziei noastre contemporane”. Zilieru e pus alături de Labiș, Nichita, Blandiana, Sorescu, Baltag. În 1965 apare volumul „Literatura română de azi”, de D. Micu și N. Manolescu. În subcapitolul „Lupta cu inerția” e amintit și Horia Zilieru, cu volumul „Florile cornului tânăr”, dar fără a fi comentat. Intrase, totuși, în paginile unei cărți de istorie literară. În 1966, Horia Zilieru va publica volumul „Orfeu îndrăgostit”. Un volum curat ideologic care, în sfârșit, dă seama de talentul său. La pagina 25 aflăm că poezia „Orfeu îndrăgostit”, care dă titlul cărții, este dedicată lui Eugen Simion. Acesta va scrie despre Zilieru și în volumul al 3-lea din „Scriitori români de azi” (1984), în capitolul „Poezia anilor ’60”.
Vor urma alte volume de versuri, pentru care va primi premii, inclusiv al Academiei Române, în 1980. În 1994, Corneliu Vadim Tudor îi acordă Premiul Fundației „România Mare”, iar în 2004 va primi Ordinul Meritul Cultural în gradul de Comandor, din partea președintelui Ion Iliescu. Horia Zilieru este și membru al PEN-Clubul Român și, din 2009, Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.
Dar Horia Zilieru lipsește din „Dicționarul esențial al scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, 2000). Alex Ștefănescu, în „Istoria literaturii române contemporane.1941-2000”, din 2005, nu-i acordă niciun rând. Nici Marin Mincu, în „O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea” (2007). Nicolae Manolescu trage concluzia, în 2008, în „Istoria critică a literaturii române”. Horia Zilieru e în lista lungă a „autorilor de dicționar”. Și, da, îl găsim în „Dicționarul general al literaturii române”, volumul 7, literele „ȚZ”…
Jean DUMITRAȘCU
