INEDIT. ADEVĂRUL DESPRE OMORÂREA LUI LABIȘ

Cultura

În sfârșit, după zeci de ani, mărturisesc  ceea ce știu despre uciderea poetului Nicolae Labiș! Vreau să fiu iertat pentru că mă inserez în poveste, dar nu pot altfel!

Nicolae Labiș era o speranță uriașă a regimului comunist. Scrisese poezii în acest sens, dar și superbul poem „Moartea căprioarei” (era un cerb, e și o contradicție în text, nu contează).

Nicolae Labiș s-a refugiat cu mama în satul Văcarea, comuna Mihăiești, județul Argeș, în timp ce tatăl său era pe front. Ei bine, în satul Văcarea, colegul său de bancă a fost Constantin Stroe.

Peste ani, cei doi se vor regăsi, studenți, în București. Tovarăși de beție și vechi prieteni. Ei bine, Constantin Stroe a fost prezent în noaptea de beție, petrecută alături de Labiș și de alții, mai întâi la Casa „Capșa”, apoi la restaurantul „Victoria”.

O paranteză (off, nu vreau să mai scriu despre mine, dar trebuie să spun adevărul). Pe clasa a XI-a, văzând pe banca mea „Fenomenologia spiritului”, de Hegel, profesorul meu de economie politică Stroe îmi spune: „el e cel mai mare filosof din istoria lumii, nu Platon, nu Heidegger. Vii acasă la mine ca să ți-l predau pe Hegel”. Și m-am dus, mai ales că ne întâlneam la fosta Ceainărie de la „Fortuna”. Așa am ars etapele, am învățat Hegel, ca și restul istoriei filosofiei, de la presocratici încoace. Un curs privat, acasă la Domnul Stroe, în A4, Fortuna. Incredibil, pe vremea lui Ceaușescu! Și am mai aflat ceva.

Domnul profesor de filosofie Constantin Stroe îmi tot spunea, din când în când, după ce își punea un pahar de băutură, legătura sa cu Labiș. Plângea mereu. „Am fost acolo, în seara când s-a pus la cale uciderea sa! Labiș, după evenimentele din Ungaria, nu mai credea în comunism, tocmai el, care era fala comunismului din România! Eram mai mulți la masă, am mâncat și am băut o sticlă de vin. După care, după închidere, Labiș a zis să mergem la „Victoria”, să mai discutăm. Am mers. Am mai comandat vin. La un moment dat, Labiș a mers la toaletă. Iar un tovăraș de masă, nepotul generalului kaghebist Emil Bodnăraș, vicepreședinte al Guvernului României, care avea veleități de poet, i-a turnat în paharul lui Labiș o sticluță de „șoricioaică”, o otravă. Ne-a zis, celor de la masă, să tăcem din gură, că vom fi condamnați la moarte! Labiș a revenit, a continuat să bea, dar a început să se simtă rău. Atunci a decis să plecăm spre casele noastre. Și am plecat. În aceeași stație de tranvai, Labiș, nepotul lui Botnăraș și eu. Ei au urcat împreună, eu așteptam alt tranvai. Și, la plecare, am văzut cum nepotul lui  Botnăraș l-a împins din tranvai! A fost prins de uși, picioarele au rămas în tranvai, dar a dat cu capul și trupul de asfalt, fapt ce i-a cauzat moartea!”

Martor ocular, lui Constantin Stroe i-a fost teamă să declare organelor de anchetă ce s-a întâmplat. Totuși, Botnăraș era al doilea om în guvern. Nici mai târziu nu a spus adevărul, în cartea lui Gh. Tomozei despre Labiș, unde apare sub pseudonimul „Stroici”, preferând să ducă adevărul în mormânt.

Din fericire, la un pahar de coniac, dl. Stroe mi-a povestit de nenumărate ori această poveste, de care nu a scris nici Tomozei, nici Stela Covaci, nici alții…

Și încă ceva despre Domnul Constantin Stroe. La 20 de ani a terminat facultatea și a fost repartizat la Liceul „Zinca Golescu”. Mi-a mărturisit că nu putea preda nimic, fetele îi făceau ocheade și ăși punea mâinile la ochi. A reușit să se transfere, până la urmă, la Liceul de băieți „Nicolae Bălcescu”… Nu știu câți își mai amintesc de domnia sa… Dar povestea sa despre Labiș trebuie cercetată în Arhiva C.N.S.A.S.

Jean Dumitrașcu

(articol apărut inițial în săptămânal „Jurnal de Argeș”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 41 = 49