ISTORIA PRIMARILOR DE PITEȘTI ȘI A ALEGERILOR DIN ARGEȘ (3)

Pitestiul vechi

În episodul anterior, am arătat că democraţia a fost ,,implementată’’ la noi pe filieră rusească. A fost bine, a fost rău? Cert este că la conacul de la Goleşti, reformatorul general Pavel Kisseleff era o prezenţă agreabilă pe la 1830-1831. Regulamentul organic a reprezentat, practic, o îndrăzneaţă reformă administrativă şi politică. A fost înfiinţată Adunarea Obştească, prin care cei mai de seamă reprezentanţi ai structurilor sociale din teritoriu (marii boieri şi episcopii) îşi puteau spune cuvântul, cuvânt care, cu asentimentul domnitorului, devenea lege. Legi care se publicau în Monitorul Oficial, înfiinţat şi el în 1831. Şi dacă Iordache Golescu era prieten cu generalul Kisseleff şi, în plus, era şi mare boier, a ajuns şi deputat de Argeş în Obşteasca Adunare. Alături de vecinul de moşie, Dincă Brătianu. Şi, fireşte, de episcopul de Argeş din acea perioadă, Ilarion (întâmplarea a făcut ca în 1990, P.S. Calinic, episcopul nostru, să fie ales în primul Parlament democratic român după 52 de ani de dictaturi succesive – carlistă, antonesciană, comunistă). Ulterior, prietenia româno-rusă, ce ar fi fost numită în zilele noastre ,,parteneriat strategic’’, cum e cel cel cu N.A.T.O., prietenie, aşadar, insinuată pe temeiuri politice, în opoziţie cu Înalta Poartă Otomană, ce se mulţumea să primească doar birul cuvenit, a cunoscut şi alte forme. Un Nicolae Golescu, fiu al lui Iordache, urcă rapid treptele ierarhiei militare. Nicolae Kretzulescu (1812-1900, primul muntean cu doctorat în medicină, obţinut la Paris în 1839) se căsătoreşte cu Sofia Iakovenko, fiica secretarului Consulatului rusesc din Bucureşti, nepoată prin alianţă a lui Ioan Odobescu, şeful oştirii ţării.

Dincă Brătianu este desemnat să conducă şi judeţul Argeş (prefect, în terminologia de azi), întrucât lucrările Adunării Obşteşti nu aveau un caracter permanent. Deputaţii se întruneau în timpul iernii, de la jumătatea lunii noiembrie până în primăvară, când se relua munca pe ogoare. Boierii încă supravegheau personal lucrările câmpului. Ulterior, acaparaţi de treburile publice, de însărcinările primite (vor intra în guvern, vor avea grijă de proprii copii ce-şi făceau studiile liceale în Bucureşti, vor fi trimişi ambasadori), boierii argeşeni (şi nu numai) îşi vor construi case impunătoare în Capitală. Modernizarea şi dezvoltarea Bucureştilor vor cunoaşte o etapă nouă, cred, şi o dată cu ,,invazia’’ boierilor de neam din ţară, chemaţi să facă politică. A avut şi… politica binefacerile sale! Construcţia de case boiereşti şi de drumuri pietruite a adus un suflu nou într-o capitală dominată de mahalale şi de întuneric. Cum instrucţia se mărginea doar la nivelul boierimii (pentru odrasle se apela la dascăli greci, mireni sau călugări), treptat, cu un Iordache Golescu şef la Eforia Şcoalelor, s-a trecut la înfiinţarea de şcoli mai înalte. Fireşte, nu pentru ,,prostime’’, pentru ,,calici’’.

Pe de altă parte, boierii ajunşi la Bucureşti au venit cu mentalitatea lor de stăpâni de robi. Foarte bine, şi-au construit case şi drumuri, dar unii dintre ei au introdus… taxe de trecere pe strada lor pentru calicime! Nicolae Kretzulescu şi aminteşte de un asemenea privilegiat, Tache Lupea. Dar, cum ştim, peştele de la cap se împute, deoarece domnitorii zişi pământeni din acea vreme dădeau un exemplu prost celor din suita lor, socotindu-se şi comportându-se ca nişte arendaşi. Despre realităţile triste din ţară (de pe la 1820 şi ceva) aflăm din Însemnare a călătoriei sale a lui Dinicu Golescu.  Despre deceniile următoare aflăm din Amintirile istorice ale lui Nicolae Kretzulescu, doctorul ce avusese prilejul să cunoască la Paris o societate mai bună. Marele savant şi om politic muscelean (cu reşedinţe în Leordeni şi Câmpulung) notează necruţător: ,,corupţia, reaua credinţă şi lipsa de orice lealitate s-au introdus în sferele guvernamentale şi înrâuresc într-un mod primejdios asupra societăţii întregi (…). Oamenii, ce se află astăzi în capul guvernului, ocupându-se de uneltiri ale lor, şi nicidecum de administraţia ţării, au distras toţi funcţionarii, de la mic până la mare, şi chiar autorităţile comunale şi judeţene de la îndeplinirea datoriilor ce le impun legile, spre a-i întrebuinţa la scopurile lor demagogice, şi astfel întreaga administraţie a ţării, a ajuns astăzi să fie o completă anarhie, şi autoritatea Puterii a dispărut cu totul’’.

Sună parcă actual. E greu să ne schimbăm atunci când avem corupţia în… gena naţională. Ce poate să facă guvernul de astăzi, când trebuie să numească în funcții de conducere diverși români?!

Revenind la istorie, să mai subliniem însă că boierii Golescu şi Brătianu s-au dovedit a fi mai înţelepţi decât alţii, de prin alte părţi. Ei chiar au avut geniu politic. Nu ştiu cât de cinstiţi au fost, dar cred că fiind atât de bogaţi nu se mai gândeau la furtişaguri. Ei ţinteau la poziţii sociale şi politice înalte. Cred că, în general, le-a fost dat oamenilor născuţi pe meleagurile noastre (muscelenilor, îndeosebi, dar şi argeşenilor) să aibă un acut simţ politic; poate şi pentru că la Curtea de Argeş şi Câmpulung – nu intru în polemica veche care a fost la început! – au fost primele capitale ale Ţării Româneşti. Oricum, Iordache Golescu şi Dincă Brătianu, oricât de prieteni ar fi fost, oficial, cu ruşii (în definitiv, nu se putea sta mereu cu ochii pe războaiele ruso-turce), şi-au trimis copiii la studii la Paris. Să înveţe acolo o nouă mentalitate, să-i ferească de coruptibili, să înveţe profesii de care ţara avea nevoie, să-şi facă prieteni în lumea bună. Asta înseamnă a gândi, politic, pe termen lung! Atitudine ce s-ar numi, astăzi, politica paşilor mărunţi. Numai că a venit 1848!

… Sunt dator cu o explicaţie! Am început această istorie a alegerilor desfăşurate pe teritoriul actualului judeţ Argeş de la ,,pat’şopt’’ (şi mai înainte!) pentru a sublinia, dacă mai era cazul, că mentalităţile nu s-au schimbat de-a lungul veacurilor. De regulă, politologii noştri titraţi (S.N.S.P.A., deh!) şi  faimoşi (doar apar seară de seară pe ecranele televiziunilor centrale) dau vina pe cei 50 de ani de comunism. Vezi, Doamne, de la cei 50 de ani (dar nu sunt decât 43, din 1946 şi până în 1989) de regim ,,popular’’ ni s-ar trage, astăzi, tot răul. Rădăcinile răului sunt mult mai adânci, din păcate, şi ele trebuie căutate în firea ancestrală a românului. Călătorii străini (negustori, iscoade, azi comisari europeni) ce ne-au călcat ţarina nu se puteau înşela cu toţii, chit că nouă ne place să ne vedem altfel! Argeşenii nu fac excepţie, fireşte, de la prototipul naţional, dar ei au ceva în plus faţă de alţi români trăitori în alte spaţii. Astfel, argeşenii/muscelenii au un apetit nemaipomenit pentru a face politică, pentru a se implica (nu doar a discuta, precum în poiana de pe Vlaşca a lui Iocan).

(va urma)

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1