MAGAZIN DIN GĂVANA, PE VREMEA CÂND MÂNCAREA ERA PE CARTELĂ

Pitestiul vechi

Pentru cei care îl plâng pe Nicolae Ceaușescu, să ne aducem aminte de înfometarea „științifică” a întregului popor, la începutul anilor 1980. Dezvoltarea accelerată a României fusese posibilă prin împrumutarea unor sume uriașe din Occident, prin spionaj tehnologic, export de arme în lumea arabă ori vânzarea de etnici evrei și germani către Israel, respectiv Germania Federală. Când S.U.A. au început să-l șicaneze cu respectarea drepturilor omului pentru obținerea de noi împrumuturi, Ceaușescu a luat decizia fatală de a plăti datoriile externe.

Așa s-a implementat un draconic program de alimentație rațională, cu scopul reducerii cheltuieilor pentru plata cât mai rapidă a datoriei externe. Aplicarea, din data de 19 decembrie 1980, a Legii pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei, a condus la înfometare, speculă, cozi infernale, condamnări. Și la o ură imensă față de Ceaușescu.

Rațiile erau astfel: pâine – 300 de grame/zi (4 lei pâinea), carne de pasăre – 1 kg/lună (20-27 de lei), carne de porc sau vită – 500 de g./lună (21-27 de lei kg), mezeluri (sau preparate) – 800 de g/lună, telemea – 500 de g/ trimestrial, unt – 100 de g/lună (6,5 lei pachetul), ulei – 750 de g/lună (9,5 lei), zahăr – 1 kg/lună (15 lei kg), mălai – 1 kg/lună (4 lei kg), făină – 1 kg/ trimestrial, ouă – 8-12 buc./lună etc.

(Nota redacției: Cărțile poștale și toate fotografiile  din această rubrică fac parte din colecția particulară a lui Cătălin Tudor, anticar și colecționar din Pitești. Textele aparțin lui Jean Dumitrașcu. Cred că reușim, la anul, să publicăm un album inedit cu Piteștiul vechi!  Reproducerea imaginilor este interzisă, fără acordul lui Cătălin Tudor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 1