MICILE GIMNASTE ARGEȘENE, PERFORMANȚĂ IMPRESIONANTĂ

Sport

Micile gimnaste de la lotul de balet și gimnastică Olympic Gym Argeș-Pitești au cucerit podiumul la Concursul de Dans Clasic și Gimnastică Dance Open Galați, care s-a desfășurat pe data de 15 decembrie, pe scena Teatrului de Operă Nae Leonadi.

La competiția care a reunit 50 de școli din țară, gimnastele argeșene au participat cu 24 de momente, pe două secțiuni: Gimnastică Ritmică și Gimnastică Acrobatică, pe 3 categorii de vârste: 4-7 ani, 10-11 ani, 12-14 ani.

Fetele s-au impus la Gimnastică Acrobatică – Solo și la Gimnastică Ritmică – Ansamblu, obținând media maximă, 10. Lotul participantelor de la Olympic Gym Argeș-Pitești, care-și desfășoară activitatea la Centrul Cultural Pitești, cu antrenoarea Nicoleta Andrei, a fost format din 17 fete, dintre care 9 din Pitești, 5 de la Curtea de Argeș și 3 din Mioveni.

Juriul a fost format din soliști ai Operei Române, gimnaști olimpici, balerini de marcă ai României, fiind prezidat de Doina Staiculescu, Maestru Emerit al Sportului și Ambasador al Gimnasticii Ritmice Românești.

În total, Olympic Gym Argeș-Pitești a obținut la Galați, 19 locuri I și 4 locuri II.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =