O PLIMBARE PRIN TRIVALE LA 1928

Pitestiul vechi

Parcul Trivalea a fost gândit, de prefectul Mihail Manolescu, inițiatorul său de la 1899, ca un loc de promenadă, de plimbare, de petrecere în aer liber – și foarte curat – a timpului liber de către piteșteni. Prefectul nu a anticipat apariția industriei automobilistice și faptul că, peste doar câteva decenii, piteștenii înstăriți vor merge doar cu mașinile în Pădurea Trivale ca să se… plimbe și să impresioneze plebea.

Cine știe, întrucât albumul cu fotografii și cărți poștale inedite despre Piteștiul vechi capătă proporții, nu ar fi rău să publicăm, eu și dl. Cătălin Tudor, doar un album cu Pădurea Trivale (Trivalea). Nu există, cum nu există o istorie a Parcului Trivale! Am putea face un istoric și am prezenta foarte multe fotografii de epocă inedite. Desigur, dacă interesează pe mai mulți, nu să zacă prin librării. Cert este că lumea bună piteșteană circula în anii 30 ai secolului trecut și mai târziu cu mașinile în parc, fapt limitat, din fericire, în ultimele decenii.

Dar dacă tot prezentăm o fotografie din 1928, ca să nu se creadă că toată lumea prefera distracția cu mașina în parc, să notăm că evenimentul anului este înființarea, la 28 octombrie, a Ateneului Popular Gheorghe Ionescu-Gion, sub conducerea institutoarea Tatiana Bobancu…

(Nota redacției: Fotografie inedită din 1928, din colecția particulară a lui Cătălin Tudor, colecționar și anticar din Pitești. Textul îi aparține lui Jean Dumitrașcu. Sigur reușim, la anul, să publicăm un album inedit cu Piteștiul vechi! Reproducerea fotografiei este interzisă, fără acordul lui Cătălin Tudor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 5 =