Radu Constantin Baltazar s-a născut la Pitești, la 4 iulie 1937. Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” („Brătianu”) Pitești, în 1954. În 1957 este exclus din U.T.M. și dat afară din Facultatea de Drept București, unde era student în anul al treilea, pentru că încercase, alături de alți colegi, constituirea unei organizații studențești independente. Este reînscris ca student, în anul următor, dar la Facultatea de Drept din Iași, în urma avizului favorabil dat de președintele de atunci al Asociației Studenților Comuniști din România, Ion Iliescu. Ca amănunt picant, prin anii 1992-1996, când mergea prin județul Argeș la întâlniri cu cetățenii, Radu Baltazar a fost confundat, de multe ori, cu Ion Iliescu, de către țărani, pentru că semăna oarecum cu acesta!
Licențiat în drept în 1960, lucrează, până în 1966, ca jurist-consult la Teatrul „Al. Davila” din Pitești, între 1966-1992 fiind consilier juridic și director adjunct al acestui teatru. I-a secondat, discret, 40 de ani, pe directorii Ion Popescu, Constantin Dinischiotu, Mihai Radoslovescu, Constantin Zărnescu, Sorin Zavulovici și Sebastian Tudor, având o deschidere culturală deosebită, nu doar spre teatru și literatură, dar și pentru muzica clasică. Publică, înainte de 1989, o serie de studii de futurologie teatrală și comunicări științifice prezentate în reuniunile forurilor de specialitate.
După 1990, Radu Baltazar desfășoară o vie activitate publicistică. Surprinzător, este cel care pune bazele unui cvartet al teatrului, „Amadeus”, care a susținut o serie de recitaluri camerale, sfătuindu-i pe cei patru artiști instrumentiști piteșteni (în frunte cu violonista Roxana Moise) să ceară ajutorul Ministerului Culturii pentru înființarea unei Filarmonici la Pitești, dar ministrul Andrei Pleșu nu-i bagă în seamă (în cartea mea „Bătălia pentru Filarmonica Pitești”, din 2008, am amintit episodul).
În 1991, devine membru F.S.N. Argeș, la alegerile din 1992 fiind ales senator de Argeș pe lista acestui partid, obținând voturile a 32.704 argeșeni. Practic, atunci, F.S.N. a „scos” în Argeș un deputat (Doru Viorel Ursu) și un senator (Radu Baltazar), dar organizația condusă de președintele Ion Cîrstoiu avea să-i piardă pe amândoi. Ca și pe alții (Florea Costache, Emilian Dragnea, Octavian Gune, Aurel Săvulescu etc).
A făcut parte din Comisia pentru cultură, arte și mass-media a Senatului, normal, luând cuvântul în plen de peste 300 de ori în cei patru ani. După Nicolae Văcăroiu, cred că este parlamentarul argeșean cu cele mai multe luări de cuvânt. Și chiar avea ce spune, dincolo de cultură având o concizie a frazei câștigată în anii de publicistică. De altfel, cât a fost senator, Radu Baltazar a mai publicat peste 500 de articole în presă, începând cu cea locală – „Curierul de Argeș” și „Argeșul liber” – și, în paralel, în cea națională – „Cronica Română”, „Azi”, „Baricada”, „Vremea”, „Jurnalul Național” și „Timpul”.
În 1994, demisionează din P.D.-F.S.N., rămânând, pentru o perioadă, senator independent. În 1995, însă, trece la P.D.S.R., fiind ales ulterior vicepreședinte al organizației județene. În 1996 candidează tot pentru Senat, pe poziția a doua, imediat după Nicolae Văcăroiu, dar P.D.S.R., în urma „vântului schimbării”, nu a putut obține în Argeș decât un mandat de senator. Se mulțumește, în viitor, cu mai puțin, la 4 iunie 2000 fiind ales consilier județean din partea P.D.S.R. Argeș.
După ce nu a mai fost senator – unul cu o reală prestanță și singurul care i-ar fi putut face față în dialog colegului Alexandru Paleologu -, din toamna anului 1996 și până la pensionare, Radu Baltazar a fost iarăși director-adjunct al teatrului „Al. Davila”, până la pensionare, în 2006. Putem spune, o viață închinată teatrului (1966-2006). Și nu numai. I-a rămas, din păcate, în manuscris, nepublicată, traducerea integrală a „Memoriilor” lui Bismark, distinsul om de cultură și finul analist politic plecând pe neașteptate dintre noi la 14 martie 2018. Regret și acum că nu am putut ajunge la înmormântarea sa, ne-am cunoscut bine începând cu 1992, îi apreciam articolele și vorbele de duh (era un hâtru care iubea calamburul), am colaborat mulți ani, am simțit că mă bucuram de prețuirea sa…
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
