SUTE DE INFRACȚIUNI ÎN PRIMELE ZILE ALE ANULUI NOU

Stiri

Poliţia Română a fost la datorie în noaptea de Revelion și în primele zile ale Anului Nou, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente majore, cu impact asupra siguranţei publice.

Pentru siguranţa cetăţenilor, în perioada Anului Nou, (ultima zi din anul 2018 și prima zi a noului an) poliţiştii au acţionat în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări publice (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), în zonele cu aflux mare de public și au intervenit pentru evitarea oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului.

Misiunile poliţiştilor au avut ca rezultat constatarea a 1.503 infracţiuni, dintre care 483 contra persoanei, 528 contra patrimoniului, 136 la regimul siguranței rutiere, 2 de natură economică, 219 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive), 2 la Legea nr. 241/2005 (evaziune fiscală), 2 la Legea nr. 407/2006 (regim vânătoare), una la Legea nr. 46/2008 (codul silvic) și 130 pentru alte genuri.

297 de persoane au fost prinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 27 măsuri preventive. Au fost depistați și 8 urmăriți național.

În ceea ce privește faptele contravenționale constatate, au fost aplicate  4.856 de sancţiuni (a căror valoare se ridică la 1.500.000 de lei), dintre care 1.400 la Legea nr. 61/1991 – încălcarea normelor de convieţuire socială, 2.412 la O.U.G. nr. 195/2002 – Codul Rutier (dintre care 43 pentru consum de alcool, 569 pentru viteză, 13 pentru lipsă anvelope de iarnă şi 1.787 pentru alte abateri), 44 la Legea nr. 12/1990 – comerţ ilicit, 13 la Legea 126/1995 – regimul materiilor explozive, 16 la Legea nr. 171/2010 – domeniul silvic, 3 la H.G. nr. 301/2010 – paza bunurilor și 968 la alte acte normative.

Valoarea totală a bunurilor confiscate se ridică la 68.000 de lei, dintre care 70 lei reprezintă valoarea produselor alimentare, 2.290 de lei a materialului lemnos şi 61.711 lei valoarea articolelor pirotehnice. Ca măsuri complementare, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 3.300 de lei.

Monitorizarea traficului de către poliţişti a dus la o scădere cu 22 % a accidentelor rutiere grave, față de același interval a anului trecut. Au fost reţinute 319 permise de conducere, 53 fiind reținute pentru consum de alcool, 114 pentru viteză și 152 pentru alte abateri și au fost retrase 66 certificate de înmatriculare.

Acţiunile poliţiştilor vor continua şi astăzi, având în vedere numărul mare al celor care se întorc din minivacanța de revelion sau al celor care încep vacanţa de iarnă.

Recomandăm tuturor cetățenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor, înainte de a pleca în călătorie, să se asigure că au autoturismele echipate corespunzător și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − = 3