Ion Sănduloiu, șeful Serviciului Salvamont Argeș, avertizează:
„Traseu interzis: traseu pe care nu intri sub nicio formă, te împușcă, te bate cineva, ți se întâmplă ceva. Nu ai voie! Mențiune: acest tip de traseu nu există în România!!! Nu mă refer aici la accesul condiționat în parcurile naționale, unde se iau masuri pentru protejarea florei sau faunei. Am văzut personal o grămadă de situații de acest fel în țările pe care ni le dorim ca exemplu.
Traseu închis: poteca turistică omologată, cu marcaj (celelalte, fără marcaj, sunt doar poteci) care pe perioada iernii sau dacă se surpă, dispare, nu mai poate fi urmată. Poteca surpată poate fi desființată ca traseu turistic, cea pe care există risc de avalanșă, este declarată închisă doar pe perioada iernii, pentru că traversează zone cu risc ridicat de dinamizare a zăpezii. Pe aceste poteci, dacă există risc de avalanșă, neexistând fizic, nu se mai fac patrulări Salvamont. Bazele Salvamont în care stau patrulele de salvatori montani, în funcție de condiții, pot fi nelocuite, temporar, din cauza condițiilor de acces iarna sau din alte motive. Prin urmare, asistența în caz de accident nu poate fi la fel de promptă ca atunci când ele, traseele, sunt deschise, pentru că salvatorii trebuiesc alarmați din localitatile de reședință. Interventia se supune acelorasi pericole, adica salvatorii montani se expun acelorasi riscuri ca si persoanele care au fost accidentate/ucise in eveniment, astfel ca gandirea pentru ceea ce trebuie facut poate adopta amanari, cai ocolitoare cu durata mult, mult mai mare si care îi pot criza pe unii etc. Asta, indiferent de presiunea presei, a autoritatilor sau a creierelor odihnite de pe Facebook, care a devenit un fel de agora. Pentru mine, ca sef de operatiuni, prioritara este siguranta oamenilor mei!
Prin urmare, iarna este rezervată celor cu pregătire alpină, care fac totul pe propriul risc, conștientizând consecintele. Iarna, accesul pe un varf nu se mai face pe o potecă!!! Ea nu mai există, sau traversează zone de risc. Accesul se face pe muchii, unde riscul de avalanșă este aproape minim, traversarile se fac cu atenție la coechipieri si din „ancoră” în „ancoră” etc. Nimeni nu va putea interzice lucrurile acestea! Se numește abordare alpină și este rezervată celor care chiar au idee…
Dar! Atunci cand ai trei turiști pe Valea Rea, încălțați în adidași iarna, cu intenția de a ajunge pe Moldoveanu (au mai fost si in august, iar in Bucuresti, cand au plecat, nu era zapada!) tineri dupa care am cheltuit resurse cu salvatorii montani sa-i gaseasca si sa-i aduca acasa, ei bine, atunci cred ca ai nostri colegi in albastru, de la jandarmeria montana, ar trebui sa faca ceva! Adică să le ardă o amendă! La fel cu cei care intră pe drumuri montane închise din cauza zăpezii, cu gipane supărate care se suspendă în primul kilometru și care apoi zbiară la noi să luăm niste lopeți și să-i scoatem de acolo, că daca nu, dau telefon la 112. Iar eu le zâmbesc subțire, îi indemn să sune la 112. Ne ducem la mașină, vedem dacă e vreun rănit, iar daca nu, sănătate. Putem evacua persoanele dacă vor, ca apoi să se întoarcă și să se ocupe de mașină, asta fiind o operațiune comercială între un proprietar și o firmă de tractări, elicoptere, habar n-am. Dar aceștia din urmă, au noroc și probabil sunt inspirati de stirile tv cu bieții jandarmi, care văd că în Bucegi si-au facut o pasiune din a transpira la lopată sa-i scoata pe contravenienti, în loc să le ardă o amendă că sunt pe drum închis.
Cam asta e diferența… traseu închis vs traseu interzis.”
