CARAGIALE A CERUT AJUTOR CÂMPULUNGEANULUI SCUREI

Cultura

I.L. Caragiale a dus-o, mai toată viața, extrem de greu cu banii (ce ironie ca fotografia sa să apară pe bancnota de 100 lei, iar cea a lui Eminescu să troneze pe cea de 500 de lei!). Pentru a putea trăi, se împrumuta în stânga și în dreapta, ca și Eminescu. Situația nu se îmbunătățește nici după ce scrie și i se joacă, în 1879, comedia „O noapte furtunoasă”. „Momente”-le și schițele sale erau, la fel, foarte prost plătite.

Printre cei la care s-a împrumutat se numără și câmpulungeanul Dimitrie Scurei. Caragiale îl cunoscuse pe profesorul Scurei prin prietenul comun Eminescu (ultimii doi au fost colegi de clasă la colegiul „Ober-Gymnasium” din Cernăuți). Scurei și-a terminat studiile și a ajuns învățător, în 1867, taman la Boteni, Argeș. Peste doi ani va ajunge la Câmpulung, mai târziu ajungând director al Școlii Normale din capitala Mușcelului.

La 7 iulie 1881, pe când trudea la piesa „O scrisoare pierdută” (finalizată de Caragiale peste un an, la Pitești), dramaturgul îi scrie amicului Dimitrie Scurei, cerându-i bani cu împrumut:

„Frate Scurei,

Scrie-mi imediat: poți să mă înlesnești cu 60 franci pe termen de vreo patruzeci de zile? Iată pentru ce ți-i cer: sunt fără slujbă de două săptămâni și mai bine, n-am para chioară, și nu sper a intra în lucru decât peste vreo lună. Aș voi să am câteva parale să le las acasă mamii și eu să viu să răsuflu vreo săptămână la tine, că n-am ieșit din acest oraș de putrigai moral și material de doi ani. Dacă tu, care nici tu nu ești bogat, dar tot ai putea acolo sta mai bine ca noi aici, poți să mă înlesnești ar fi bine, mai rămânând pe urmă să mă și găzduiești. Despre ieșirea mea de la <Timpul>, care a fost silită, ți-oi povesti eu când ne-om vedea (…)”.

Fără a avea probe, credem că Scurei l-a ajutat pe Caragiale. Întâmplător, peste un an, Caragiale avea să-i fie șef lui Scurei, fiind numit revizor școlar de Argeș și Vâlcea. Și ar mai fi ceva. La 1881, redactorul-șef de la „Timpul”, de unde fusese dat afară Caragiale, era Eminescu!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

44 + = 47