INTERVIURI REGĂSITE (12)
„Soarta omului politic este să-și poarte crucea”
-interviu cu senatorul Constantin Ticu Dumitrescu, președintele A.F.D.P.R. –
–D-le senator, cum se prezintă, astăzi, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România?
-Perioada celor șase ani de la constituire ne-a legat foarte mult. Chiar și P.N.Ț.C.D. ar putea fi gelos, invidios pe coeziunea noastră, pe modul profund de a analiza problemele, pe ceea ce ne leagă.
–Ce vă leagă?
-În primul rând, ne leagă suferința. Apoi ne leagă speranța. Speranța că țara noastră va ajunge acolo unde merită, acolo unde noi, pe vremea când înfundam pușcăriile, visam să ajungă. Noi vrem să dovedim că suntem buni români, că ne facem datoria față de societate. Eu, de pildă, am fost 19 ani șef de șantier forestier. Am muncit corect, de eram salutat până la pământ de toți, deși se știa că sunt fost deținut politic. Totuși, visele mele erau și sunt încă străbătute de coșmaruri.
–D-le senator, A.F.D.P.R. este percepută astăzi și printr-o neobosită luptă anticomunistă. Supără pe cineva acest fapt?
-Este foarte nedrept să supere. Noi nu avem aproape nimic cu comuniștii, iar cea mai bună dovadă în acest sens este aceea că noi am optat, printre primii, pentru Emil Constantinescu. Anticomunismul nostru are în vedere mentalitatea comunistă, care mai persistă. Oamenii care au trecut prin tot ce-am trecut noi nu pot să uite tot ce a însemnat comunismul, iar lupta noastră, încercarea disperată (mă aflu în grevă parlamentară) de a face să fie deconspirată Securitatea ca poliție secretă are drept scop arătarea adevăratei fețe a comunismului. „Memorialul durerii” e lacunar. Ce să mai zicem de parodia care este „Cartea albă a Securității”, care nu conține documentele crimei, ale teroarei, ci doar lucruri mărunte! Eu cred că nostalgicii comunismului, cunoscând aceste documente, n-ar mai avea motive să regrete.
–Vedeți dumneavoastră, și acești nostalgici sunt români.
-Da, dar comunismul nu a fost decât forma sub care puterea sovietică și-a găsit oamenii trădării. Comunismul nu a început ca o doctrină și nici nu a devenit una. Noi nu am avut în fața noastră niște doctrine politice, ci oameni care au slujit interese străine. Teama noastră, astăzi, este ca aceste elemente să nu fie manipulate în continuare de forțele oculte care se găsesc la Kiev, la Moscova sau aiurea. Aceste forțe nu aparțin intereselor poporului român. Să știți că un ofițer de Securitate nu-și aparține sieși. Este șantajabil.
–Vă referiți la trecut?
-Nu trecutul mă interesează, ci ceea ce pot face acești oameni dacă sunt necunoscuți. Eu n-am nimic nici cu președintele Ion Iliescu, nu mă interesează ce-a făcut el ca prim-secretar P.C.R. Contează ce a făcut rău în ultimii șase ani. Sigur, trebuie lămurită o dată și problema „Iliescu-kaghebist sau nu”. Mie mi-ar fi fost foarte ușor să-l ascult pe dl. Iliescu, în februarie ’90, când spunea: „D-le Ticu Dumitrescu, am nevoie de oameni ca dv.!” I-am răspuns: „Nu vă supărați, dar eu nu pot să slujesc un om ca dv. Ar fi împotriva vieții mele întregi”.
–Nu prea ați fost… „realist”.
-Eu am fost și sunt un romantic, deși sunt conștient că romantismul n-are ce căuta în politică. Asta sunt. Eu trăiesc sufletește lupta pe care o duc și despre care am vorbit deja.
–Se observă că P.N.Ț.C.D. parcă a lăsat-o mai moale!
-E foarte adevărat. Din cauza asta anumite relații dintre A.F.D.P.R. și P.N.Ț.C.D. nu mai merg. Faptul că Ion Diaconescu nu a răspuns invitației noastre de a participa, aici, la Pitești, la lucrările A.F.D.P.R. e neplăcut, e dezonorant pentru dânsul. E regretabil. Eu nu aș spune un divorț. Teama mea este că a început să-l asculte pe Ion Iliescu cu așa-zisa „opoziție constructivă”. Ce e aia? Mie mi se pare o găselniță antidemocratică. Opoziția este opoziție, dacă se respectă. Și lui Ceaușescu îi plăcea să i se facă un fel de opoziție constructivă. Unde poate să ajungă o țară dacă are oameni care capitulează sub steagul opoziției constructive?
–Nu s-ar putea spune că lucrați cu jumătăți de măsură!
-Nici nu putem. Doar n-am suferit degeaba. Și ce oameni de valoare – doctori, preoți, ingineri, militari – au înfundat pușcăriile comuniste! Astăzi, „Vocea României” se ocupă numai de mine. Pe pagini întregi se scrie despre „un virus în P.N.Ț.C.D.” Virusul sunt eu. Când trăia bietul Coposu, el era ținta. Acum, n-am văzut să se mai lege de altcineva. Pe Ion Diaconescu, dimpotrivă, îl consideră aripă moderată. Of!
–Ce șanse credeți că are Opoziția în alegeri?
-Luându-mă după cele constatate de mine – de pildă, merg după cumpărături în piață și orice ieșire se transformă în întâlniri electorale – cred că Opoziția are șanse mult mai mari decât în ’92. Atmosfera nu mai e ca-n trecut, când m-am ales cu semne în frunte. Ei, și-acum sunt insultat la telefon, dar nu mai sunt aruncat din tramvai ca-n ’90! Dar asta e soarta omului politic. Trebuie să-și ducă crucea. Acum sperăm să realizăm acea majoritate plus unu, ca-n orice aritmetică democratică, pentru a putea face legile după chipul și asemănarea noastră, și să încercăm să facem ceva din haosul și disperarea care a cuprins țara.
–Vă mulțumesc!
Jean Dumitrașcu
(Interviu realizat la Pitești cu inițiatorul Legii Deconspirării Securității și al Legii Lustrației și publicat în ziarul „Argeșul” din 12 aprilie 1996)
