INTERVIURI REGĂSITE (1)
L-am reîntâlnit pe dl. Corneliu Coposu, președintele Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat, la Dobrești, la 2 octombrie 1995. I-am solicitat un nou interviu, deși era extrem de slăbit, dar știți cum sunt ziariștii. Insistenți. Mi-a răspuns cu amabilitate, dar cu glas stins. Nu bănuiam atunci că va fi ultimul interviu pe care Seniorul îl va acorda presei din România, peste câteva săptămâni stingându-se din viață. În mod miraculos, emoția creată de dispariția sa va conduce pe Emil Constantinescu și pe CDR la victoria din următoarele alegeri.
„PUTERII NU ÎI E TEAMĂ DE FORŢA MEA, CI DE SLĂBICIUNILE SALE”
-interviu cu dl. Corneliu Coposu, președintele PNȚCD –
– Domnule președinte, vă aflați la Dobrești, la dezvelirea monumentului lui Ion Mihalache. Puteți rememora câte ceva despre Mihalache ori Dobrești?
-Am venit cu mare plăcere la Dobrești, comună pe care o cunosc bine, fiindcă am bătut-o de sute de ori înainte de închisoare, în plimbările pe care le făceam cu Ion Mihalache, de-a lungul văii Cârcinovului.
-Ce discutați, de regulă, cu Mihalache? Politică?
-Bineînțeles. Totdeauna discuțiile noastre erau politice. Eram unul dintre marii admiratori ai lui Mihalache și consider că locul lui în istoria politică a României nu e pe deplin stabilit. El face parte din categoria celor mai mari oameni politici din perioada interbelică, oameni care s-au străduit și și-au închinat viața pentru ridicarea țăranului român. Dar ce a făcut Mihalache în Topoloveni, Dobrești și pe văile Muscelului nu a făcut nimeni în România. A dat exemplu pentru coooperativele de producție și desfacere, a dat exemplu pentru o cultură rațională a pământului și pentru o gospădărire chibzuită a loturilor țărănești. Sigur că moartea lui – a unui erou care a obținut cea mai mare distincție militară, Crucea „Mihai Viteazul” – în tranșeele de la Mărășești și care s-a dus voluntar să lupte pentru Basarabia în războiul din 1941 – a fost una tragică, pentru că, în loc să fie înmormântat cu feneralii naționale, a fost aruncat într-o groapă comună la închisoarea din Râmnicu Sărat.
-Dv. unde erați în acel moment?
-Tot la Râmnicu Sărat. Dar eu nu eram mort! Am aflat chiar când a murit, dar vremurile erau de așa manieră că, în afară de indignarea și protestul intim, nu se putea face nimic.
-Bănuiați, în tinerețe, ce se va întâmpla?
-Nu. În orice caz știam, începând cu 1943, pentru că Maniu ne prevenise că va urma o epocă cumplită pentru noi, dar nu am crezut că vom fi aruncați în pușcărie. Preconizam, totuși, că vom fi duși ostatici în Siberia și pe urmă negociați cu Occidentul.
-Să revenim în prezent. Întoarcerea dv. în țară de la tratament a fost una în forță. În plus, ea a provocat o oarecare teamă printre cei care sprijină puterea. Îi e teamă puterii de dv?
-Cred că da, pentru că știe că sunt un om hotărât. Nu le e teamă de forța mea, le e teamă de slăbiciunile lor. Ei știu că n-au făcut nimic pentru țară, că nu au nicio perspectivă, că nu au nici măcar buna intenție de a realiza ceva. Singurul lor efort e de a-și prelungi agonia guvernamanetală.
-Credeți că opoziția va câștiga alegerile?
-Sigur! Credem că vom câștiga și că vom schimba, cu alternativa noastră, fața României, trecând peste impactul catastrofal cu care se confruntă economia.
-În final, ce ne puteți spune despre organizația Argeș a P.N.Ț.C.D.?
-Nu spun nimic. Aici e conflict și până nu îl soluționăm nu mă pronunț. Se ceartă ca chiorii între ei. Veleitățile sunt de ordin personal. Ele nu-și au rostul. Această încrâncenae va fi, până la urmă, lichidată.
-Vă mulțumim!
Jean Dumitrașcu
(Am debutat în presă în 1991, cu articolul „Stări de spirit românești”, în „Informația Piteștiului” a lui Călin Vlasie. De-a lungul anilor, am publicat multe sute de interviuri cu mari oameni de cultură și mari politicieni români, interviuri uitate în presa vremii. Nu mai zic de cele peste 15.000 de articole publicate, nu e locul aici. La un moment dat, doream că public în volum aceste interviuri, din fericire păstrate. Și mă gândesc, acum, că poate vor interesa pe cineva).
P.S. Iată, mai jos, primul interviu pe care mi l-a acordat dl. Corneliu Coposu, după ce participase la dezvelirea bustului lui Ion Mihalache de la Topoloveni, la 30 octombrie 1993.
