UN AN DIN VIAȚA UNUI TÂNĂR STALINIST: A.E. BACONSKY

Cultura

Generația ʼ60 – generația socialismului

Niculae Stoian a publicat, prin anii 1986-1988, în revista „Luceafărul”, un serial intitulat „Poeții, când erau tineri”. O mărturie despre poeții formați sub oblăduirea revistei „Luceafărul”, promovați, mai ales, prin colecția editorială „Luceafărul” inițiată de Ion Bănuță, dar judecați, cu toții, din punctul de vedere al contribuției aduse la dezvoltarea literaturii socialiste. Stoian pune, la rubrica sa, subtitluri sugestive, gen: „<<Luceafărul>>” tricolorului românesc – semn al unei noi epoci”. Sugestiv, nu? Cele mai interesante sunt fotografiile publicate, cu reprezentanți de seamă ai generației ʼ60, cum este cea cu prezidiul șezătorii literare de la uzinele „1 Mai” din Ploiești, din martie 1964, în care apar Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Grigore Hagiu, Ion Gheorghe, Eugen Barbu, Niculae Stoian, Mihai Negulescu, Cezar Baltag…

Un an din viața unui tânăr stalinist: A.E. Baconsky (ep. 23)

Am citit, în 1984, cu mare plăcere și interes, „Legenda cavalerilor absenți”, de Leonida Neamțu, cel care, într-o poveste despre doi mari artiști, un Poet și un Pictor, face din Anatol E(milian) Baconsky (numit A.E.B.) un personaj luminos, descriind viața de redacție a amândurora de la „Almanahul literar”, ulterior revista „Steaua”. L-am îndrăgit pe personajul A.E.B., mai ales că știam că murise tragic la cutremurul din 4 martie 1977. I-am citit, inevitabil, „Panorama poeziei universale contemporane”, superbă (1972), dar abia târziu l-am citit ca poet… Și l-am recitit acum.

Anatol E. Bakonsky (născut la 16 iunie 1925, la Cofa-Hotin, Basarabia) a urmat Liceul „Alecu Russo” din Chișinău (1936-1944), iar, după refugierea din calea armatei sovietice a familiei în patria-mamă, își dă bacalaureatul la Liceul „Al. Lahovary” din Râmnicu Vâlcea, în 1945. Studiază Dreptul la Cluj, finalizat în 1949, și încearcă să debuteze în volum la Editura Fundațiilor Regale, în 1947, dar editura se desființează o dată cu alungarea regelui Mihai din țară. Nu știm ce a fost în sufletul său la instaurarea noului regim, cert este că tânărul poet suprarealist se transformă, brusc, într-un slujitor al comunismului. O să-i urmărim doar un an din viața sa literară, nu din motive de spațiu, ci din rațiuni de igienă estetică. Nici hârtia nu suportă prea mult din proletcultismul promovat, ca să nu mai spunem de cititorii de astăzi ai aceste rubrici. Inteligent, însuși A.E. Baconsky, deși ajunsese secretar de redacție la „Almanahul literar” în 1949 și redactor-șef al acestuia din 1952, devenit „Steaua” (1954), ajunge să-și renege, la primul Congres al Scriitorilor din România din 1956, propria creație proletcultistă, fapt ce a atras, instantaneu, atenția cerberilor marxiști, care l-au monitorizat vreme de decenii.

Totuși, acești cerberi au ținut cont de activitatea sa anterioară literară, din presă și din volume. Iată câteva: „Poezii” (1950), „Copiii din Valea Arieșului” (1951), „Să dăm poporului muncitor produse de bună calitate” (1951), „Constructorii vieții noi” (1951, în colaborare cu Sadoveanu, Maria Banuș, E. Camilar), „Cântece de zi și noapte” (1954), „Itinerar bulgar” (1954) ori „Două poeme” (1956).

Întrucât avem de-a face cu un autor prolific, ne vom ocupa doar de (aproape) un an din creația sa, ca să vedem… răul la care a participat. Din convingere. Putea să tacă, așa cum tăcea Lucian Blaga, pe care-l audiase, în zadar, se va vedea, ca student, putea să critice și să fie acuzat ca dușman al poporului, ca atâția scriitori, mulți înfundând temnițele comuniste. Dar nu, A.E. Baconsky avea idealuri. Și convingeri comuniste.

Încă student, cunoscător de rusă, A.E.B. îi face un vibrant portret poetului și revoluționarului bulgar Hristo Botev (în „Lupta Ardealului”, la 10 ianuarie 1949). Peste o săptămână, în același ziar, A.E.B. publică poemul „Cântecul marelui plan”, din care cităm:

„Suntem muncitori

Unii înalță ciocanul în imn de oțel

Alții cu plugul cântecul belșugului

și alții cu condeiul îl poartă

spre melodia bucuriilor vieții și ale izbânzii

cu toții privim cu dezgust

spre același trecut

și cu speranța triumfului

spre acelați viitor”.

Versuri șchioapăte, patriotarde. A.E.B. plusează, peste altă săptămână, la 24 ianuarie 1949, în același ziar, cu poezia „Lenin la șușenskol” (nu știm, vai, la ce se referă acest „șușenskol”!):

„Am încercat să-l cânt pe marele Ilici

În Siberia de atunci, îndepărtată și tristă

Când într-o seară renii l-au adus

Surghiunit de nemernicia țaristă”.

Cuprins de elan, A.E.B. își încearcă norocul și în presa mare, națională, nu doar într-un ziar local. Cu succes, publicând „Cântec pentru cartierul meu” în „Viața Românească” (nr.1-2, ianuarie-februarie 1949). Pentru ziarul local traduce „Satul” lui Pușkin.

În luna martie 1949 apare revista „Împreună”, „Almanah literar” al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, revistă dedicată „elanului eroic de construire a socialismului în Republica Populară Română”. A.E.B. nu poate lipsi din primul număr, publicând poezia sugestiv intitulată „Cântecul pregătirii însămânțărilor”. Se ocupa și de agricultură, după cum vedem… E motivul pentru care simte nevoia să recunoască public: „Nu vreau decât să pot cânta era aceasta care începe, să pot fi la înălțimea încrederii pe care clasa muncitoare, în frunte cu Partidul, o are în oamenii scrisului” („Lupta Ardealului”, 4 aprilie 1949). În plus, face un portret lui Maiakovski: „Cântând marile realizări ale erei sovietice”.

Era pe val, părea pe val, ca un cavaler imaculat. De la București, însă, se veghea strașnic. La 17 aprilie 1949, în „România liberă”, sub genericul „Cântece noi”, lui A.E.B. îi apare poezia „6 poeți la Atelierul C.F.R.” Un recenzet care nu semnează comentează critic: „Tânărul A. Baconsky din Cluj s-a manifestat destul de activ în ultimul timp, publicând mai multe poeme în ziarul local. Poemul lui dezvoltă o idee precisă: intensificarea legăturilor oamenilor de artă cu muncitorii. Poemul 6 poeți la Atelierele C.F.R., ilustrând această idee, suferă totuși de oarecari opacități în exprimare și în construcția versului”. Cu asemenea critici au fost întâmpinați mai toți poeții generației 60 la debuturile lor. Bravo lor, se putea mai bine, repetau criticii (pe care îi vom prezenta, cum se cuvine, după ce vom scrie despre prozatorii generației 60).

După ce publică poemul „Cuvântul pace”, la 9 mai, în ziarul local, A.E.B. e prezent în paginile „Contemporanului”, din 27 mai. Un număr în care e demascat ca idealist filosoful Anton Dumitriu, de către un oarecare Horia Liman. În ceea ce-l privește, A.E.B. publică o „Cuvântare la o noapte senină” (titlu frumos, dar ce conținut):

„și în multe părți – în fiecare noapte – munca svâcnește

Republica mea își clădește puternic temei

Tu faci noaptea de serviciu între linii sau uzină

Eu fac de serviciu în hârtie și la condei

Mai sunt câteva ore și zorile vor sosi

Tu – noapte senină – te vei retrage în ascunșizurile tale

Noi vom adulmeca răcoarea dimineții și vom porni înainte din nou

Pe cea mai înaltă, mai rodnică și luminoasă cale”.

După „Viața Românească”, „România Liberă”, „Contemporanul”, A.E.B. trimite versuri la o altă publicație națională, nu se cădea să fie doar un poet clujean, local. Astfel, publică „Oda pădurii” în „Flacăra” (nr.21, 28 mai 1949), din care reținem:

„Mâine și mai multe se vor preface

Așa cum astăzi vestește cântecul meu

Noi vom construi comunismul

și tu, pădure, te vei bucura și vei crește mereu”

A.E.B. o spune în clar: va construi, cu pana, comunismul. O legitate a vieții, precum cea a naturii, cu pădurea ce crește. Tocmai de aceea nu lipsește cu versuri comunistoide din primul număr al revistei… „Pionierul”, organ al C.C. al U.T.M., la 12 iunie 1949.

La 30 iulie 1949, îl reîntâlnim în „Flacăra”, cu poezia (să-i zicem așa, că sunt lozinci așezate unele sub altele!) „Despre Gară și despre Atelierele C.F.R.”:

„Toate se frământă

numai fier, cărbune, scrum

mai încolo cerul se îndoaie și bate

o inimă uriașă de fum”.

Ușile redacțiilor îi sunt deschise, pe o temă inofensivă, pacea. Publică în „Viața Românească” „Poeme pentru pace” (nr.9/1949), „Contemporanul” („Pace”, oct. 49), „Lupta Moldovei” („Cuvântul Pace”, 19 octombrie 1949). Pentru ca, la 25 noiembrie același an, A.E.B. să publice în „Contemporanul”, poezia „La frasinii de la răscruce”, de pe pozițiile unui clasic proletcultist:

„Iată-mi dar poema terminată

Pun condeiul jos, pe masa mea

Mâine lira-mi neastâmpărată

Alte cânturi vă va intona

Dar sunt tânăr, simt putere multă

Simt cum crește-n voi al meu cuvânt

Simt urechea voastră cum ascultă

Despre toate eu am să vă cânt”.

Și a tot cântat, dar ne oprim aici, din silă. Să vedem ce a zis critica! Toată, iertându-i, așa, parcă la comandă, păcatele tinereții.

În „Literatura română de azi”, de D. Micu și N. Manolescu (1964), Baconsky e judecat pentru producția de după 1957, nu prin care s-a afirmat, fiind socotit: „un epicureu care se dăruiește cu dulce uitare de sine clipei fericite, stingând toate vibrațiile triste” (p. 125). N. Manolescu, în „lista” sa poetică, îl recitește pe A.E.B. din volumele mai vechi, recunoscând că aceste recitiri i-au făcut plăcere, mai ales că, încă din 1950, poetul s-ar fi dovedit a fi unul dintre „cei mai originali poeți ai ultimelor decenii”. Opinia din 1969 e amendată în „Istoria critică a literaturii române”, din 2008. A.E.B. e denunțat pentru „stridentele” sale poezii din anii 50, analiza (pozitivă) începând cu „Fluxul memoriei”, din 1957.

Eugen Simion e generos și el, în „Scriitori români de azi”, arătând că A.E.B. „rămâne prin modul de a fi și de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice”. Curios, Al. Piru nu-l menționează în laxa sa istorie, „Poezia românească contemporană. „1950-1975”.

Exigentul Marin Mincu, în „O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea (2007), îl recunoaște drept „un poet metafizic”, fără a sufla o vorbă despre perioada proletcultistă a lui A.E.B., începându-și analiza de la volumul „Fluxul memoriei” (1957) al acestuia.

În fine, Alex Ștefănescu, în „Istoria” sa, din 2005, e tranșant: lui A.E.B. „i-a lipsit înzestrarea pentru poezie”, vorbind, corect, despre marxism-leninismul  său romanțat! De ce? Întrucât „versurile sale par nu create, ci confecționate”. Aferim!

 

Jean Dumitrașcu

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

27 + = 33