VASILE MOHAN, PRIMAR, PRIM-SECRETAR ȘI DEPUTAT DE ARGEȘ! (86)

Pitestiul vechi

În cadrul acestui serial, am prezentat și cazurile unor politicieni locali care au fost, succesiv, primar și deputat, prefect și deputat/senator, prim-secretar și deputat. De data aceasta, prin Vasile Mohan, regăsim toate aceste funcții într-o singură persoană. Nu știu care funcție i-a fost mai dragă, nu știu în care postură și-a dovedit priceperea sau în care a avut realizări mai multe. Un activist de partid trebuia să se priceapă la toate.

Vasile Mohan s-a născut la 1 ianuarie 1926, în comuna Arefu, Argeș. La 15 ani, se angajează ca muncitor în cadrul Casei Autonome a Pădurilor Statului din Curtea de Argeş, urmând, în paralel, și cursurile liceului din orașul Basarabilor, liceu pe care îl absolvă în 1946. În 1948 se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, lăsând baltă serviciul spre a deveni activist de partid (cu salariu atractiv). Își începe cariera politică la 22 de ani, ca secretar al organizației de tineret Loviștea (Vâlcea, 1948-1950) și Pitești (1950-1951).

Pas cu pas, Vasile Mohan urcă în ierarhia organizației județene a P.C.R. Spre deosebire de alți lideri comuniști, are decența de a nu face o facultate mai târziu. Avea origini sănătoase, era de ajuns. Și mai avea o calitate: nu ieșea niciodată din cuvântul Partidului. În 1968, este numit primar al orașului Curtea de Argeș. Istoria a reținut, din mandatul său de primar (până în 1976), că a realizat Cinematograful „Unirea” și blocurile de-a lungul b-dului Basarabilor. Dar principala sa realizare este Fabrica de bioproteine de la Curtea de Argeș, realizată în colaborare cu firma japoneză „Dainipon Ink Corporation”.

Remarcându-se ca primar, Vasile Mohan ajunge să fie propus și ales deputat de Argeș în Marea Adunare Națională, circumscripția Curtea de Argeș, în legislatura 1975-1980. Cum am mai precizat, activitatea de deputat nu era una de zi cu zi, ea desfășurându-se în sesiuni. Așa că Mohan a fost, un an, și primar de Curtea de Argeș, și deputat. Având altă greutate politică, la 16 iunie 1976, Vasile Mohan dă primăria pe funcția de prim-secretar al Județului Argeș. Conduce județul puțin, o jumătate de an, până la 26 ianuarie 1977, dar rămâne deputat până în 1980.

Între 1980 și 1986, face parte din structurile conducerii centrale de la București ale P.C.R., după care iese onorabil la pensie, retrăgându-se la Curtea de Argeș. După 1990, nu s-a arătat interesat de politică, trăind până în 2001. Când se credea că a fost uitat de cei de azi, în 2014 toată presa vuiește că fiul său, Marian, fost ofițer de Securitate (iată ce meserii aveau copiii activiștilor de partid; și cele două fete ale lui Ion Dincă „Teleagă” au fost securiste), a fost arestat pentru trafic de droguri într-o rețea internațională. Nici morala comunistă, nici disciplina securistă nu au făcut din Marian Mohan un „om nou”!

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 3