(VIDEO) SIMFONIA LALELELOR, SCHIMBARE MAJORĂ

Stiri Video

După cum v-am anunțat, Simfonia Lalelor din acest an se va desfășura în perioada 12-14 aprilie, iar programul îl puteți revedea aici.

Cu noutăți și schimbări a venit în această dimineață, Sorin Apostoliceanu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Pitești, susținând o conferință de presă în care a prezentat printre altele și modificările ce vor avea loc în legătură cu Simfonia.

Acesta a spus că Parada Florilor se va desfășura în fața Primăriei, iar copiii vor merge până la Casa Cărții, acolo unde va fi amplasată o scenă mare pentru actele artistice pe care le vor face cei mici:

De asemenea, Sorin Apostoliceanu a spus ca Simfonia din acest an va fi lipsită de o scenă specială pentru oficialități, discursuri prea lungi sau tarabe cu ciorapi și alte cele, lucruri care s-au întâmplat în anii trecuți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 4 =