ZIUA NAȚIONALĂ A COSTUMULUI TRADIȚIONAL ROMÂNESC, LA MIOVENI

Stiri

Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, în parteneriat cu Primăria Mioveni, Consiliul Local Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, au sărbătorit, duminică, 12 mai 2019, la Mioveni, Ziua Națională a Costumului Tradițional Românesc prin organizarea a două manifestări culturale deosebite. A fost vorba despre finala concursului interjudețean de dansuri populare ”Hora” și parada costumului popular ”România de la Argeș. Noi păstrăm tradiția!”.

A fost o veritabilă desfășurare de forțe și de frumusețe, pe traseul Lidl – Centrul Civic al Mioveniului! Alături de miile de copii îmbrăcați în costume populare, veniți din tot județul (Bogați, Topoloveni, Bascov, Domnești, Hârtiești, Căteasca etc), s-au aflat și primari, parlamentari, europarlamentari, ba chiar și ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Elena Iagăr, manager Școala Populară de Arte și Meserii, și care merită toate felicitările, declara: „Elementul de noutate a ediției din acest an este clipul de prezentare a costumului popular de Argeș și Muscel, care cuprinde peste 20 de ansambluri vestimentare absolut spectaculoase. Am reușit să reconstruim un costum de Călușar, aşa cum se purta în secolul trecut, și am readus în prim-plan mai multe piese care, din păcate, au fost pierdute sau uitate. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără sprijinul celor care au păstrat peste ani straiele strămoșești și care ni le-au împrumutat sau chiar le-au îmbrăcat, redându-le astfel strălucirea binemeritată. Pe unii dintre protagoniștii acestor clipuri de prezentare îi avem aici, alături de noi și le mulțumesc încă o dată pentru noblețea gestului de a ni se alătura, pentru timpul, răbdarea și resursele pe care le-au alocat acestui proiect.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 2 =