ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA CENTRUL DE CULTURĂ „BRĂTIANU”

Cultura

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Ziua Culturii Naționale, reprezintă ziua de naștere a poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), anul acesta împlinindu-se 169 de ani de la acest eveniment.

Cu acest prilej, Centrul de Cultură Brătianu a declarat ziua de 15 ianuarie 2019 – Zi a Porților Deschise. Sunt așteptați toți iubitorii de istorie și nu numai, să viziteze gratuit, între orele 8.00 – 16.00, conacul familiei Brătianu din orașul Ștefănești, județul Argeș, un loc încărcat de istorie în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902.

A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la Bucureşti, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

22 − = 19