22.000 SPECTATORI LA UN MECI AL FC ARGEȘ ACUM 52 DE ANI!

Pitestiul vechi

Nu aveam cum, în acest serial despre Piteștiul vechi, să nu vă prezentăm o fotografie extraordinară, având acordul celor care administrează pagina de facebook FC Argeș (și care au postat-o astăzi). Fotografia este de acum 52 de ani, din 20 septembrie 1967, de la meciul de fotbal FC Argeș – Ferencvárosi Torna Club.

„Era turul primei runde a Cupei Orașelor Târguri, actuala UEFA Europa League, și Argeșul învingea cu 3-1 formația maghiară, în fața a 22.000 de fani. Erau atât de mulți fani, că aceștia stăteau și pe tabela de marcaj.
Alb violeții au deschis repede scorul prin Radu Jercan în min. 2, pentru ca în min. 19, Flórián Albert, cel ce avea să primească Balonul de Aur în acel an, să egaleze situația pe tabelă. Chiar înainte de pauză, Szőke István a văzut cartonașul roșu, lăsându-și echipa în 10.

Antrenorul nostru, Ion Bălănescu, i-a motivat la pauză pe băieți, astfel că după numai 3 minute de la reluarea partidei, Nicolae Dobrin a punctat pentru 2-1, iar în min. 54, Viorel Kraus închidea tabela la 3-1, aducând Argeșului o victorie de palmares, în fața unei echipe de temut. Ungurii câștigaseră trofeul cu 3 ani în urmă și aveau să ajungă în finală în acel sezon.
Primul 11: Coman Narcis, Popescu Ioachim, Barbu Ion, Stelian Ilie, Vulpeanu Nicolae, Prepurgel Ion, Olteanu Constantin, Kraus Viorel, Ţurcan Mihai, Dobrin Nicolae, Jercan Radu. Antrenor: Ion Bălănescu.” (mai arată FC Argeș)

https://www.facebook.com/FCArges1953/photos/a.159261497467721/2545348335525680/?type=3&theater

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

72 − 64 =