CONTELE FILIP DE FLANDRA, ALES DOMNITOR AL ROMÂNIEI! (13)

Pitestiul vechi

Reformele lui Cuza, desfășurate accelerat, au sfârșit prin a nemulțumi întreaga clasă politică a vremii. La 22 ianuarie 1863, I.C. Brătianu, Ştefan Golescu şi A.G. Golescu-Negru, C.A. Rosetti şi Ion Ghica propun un „amendament” asupra întregii domnii a lui Cuza. În fapt, o moțiune de cenzură. Peste trei ani, aceștia vor face parte din așa-zisa „monstruoasă coaliție”. La 25 ianuarie 1866, I.C. Brătianu se pronunță, cu ocazia votării Legii electorale, în favoarea colegiilor electorale împărțite pe interese generale de orice natură, de clarând: „liberalii, în Adunarea ad-hoc, își luaseră angajamentul să nu se mai facă o lege electorală fără ca sătenii să fie vreodată excluși”.

La 11 februarie 1866, Nicolae Golescu intră în „locotenența domnească”, în urma abdicării forțate a lui Cuza, alături de Lascăr Catargiu (din partea Moldovei) și de Nicolae Haralambie (din partea Armatei). I.C. Brătianu e însărcinat să găsească un domn străin, pentru a se respecta, astfel, în sfârșit, interesul țării fiind invocat, desigur, ,,Convenţiunea de la Paris pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei şi Valahiei’’, din 7 august 1858.

Tânăra țară trebuia să aibă un conducător. Locotenența domnească îl propune, imediat, pe prințul Filip al Belgiei, conte de Flandra, pe care Adunarea Electivă îl și proclamă domn la 12 februarie! Legalmente, prin votul deputaților, contele Filip de Flandra ajunsese domnitorul României! Gata, Convențiunea de la Paris era respectată, dar prințul Filip, de teama de a nu-l supăra pe Napoleon al III-lea al Franței, refuză alegerea și transmite prin consulul Belgiei la București, Jacques Poumay, că nu poate accepta postul!

O lovitură grea pentru politicienii de la București, care încep să se gândească, înfrigurați, la o altă propunere. Nu s-au mai grăbit. După șase săptămâni de analize, locotenența domnească îl propune, la 30 martie, pe principele Carol-Ludovic de Hohenzollern. Ca să nu pară doar o propunere politicianistă, națiunea este chemată, pe 15 aprilie, să-și exprime adeziunea printr-un plebiscit. 99,9% au votat în favoarea lui Carol! O nouă măsură de prevedere a fost trimiterea lui Ion C. Brătianu la Carol, spre a-l convinge personal. Mai ales că părerile Puterilor Garante erau împărțite – Franța era de acord, Anglia oscila, Prusia – de acord, în schimb, Austria și Turcia erau împotriva numirii prințului prusac.

Brătianu îl aduce pe Carol în țară. La 8 mai 1866, Nicolae Golescu îi întâmpină la Pitești, după care merg la conacul Golești. Aici, prințul Carol își exprimă dorința de a se situa deasupra conflictelor politice din țară. O măsură înțeleaptă, întrucât Nicolae Golescu și cu Lascăr Catargiu îi trimisese, între timp, în fața Înaltei Curți de Justiție și Casație, pe membrii ultimului guvern al lui Cuza spre a fi judecați!

(va urma)

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

67 + = 75