„DOVLATOV”, RELUAT LA CEREREA PUBLICULUI, LA CINEMA „BUCUREȘTI”

Cultura

Sâmbătă, 7 august 2021, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat la cererea publicului filmul „Dovlatov”.

Regia este semnată de Aleksey German, în rolurile principale fiind actorii Milan Maric, Danila Kozlovsky, Helena Sujecka și Artur Beschastny.

Filmul „Dovlatov” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlalți colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit.

Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

39 − = 33