EPISCOPUL CALINIC, DEPUTAT DE ARGEȘ (98)

Pitestiul vechi

Să nu se creadă că Î.P.S. Calinic a fost primul episcop deputat de Argeș! A fost al treilea. Toți trei aleși în momente-cheie ale istoriei parlamentare. Primul a fost episcopul de Argeș Ilarion Gheorghiadis, care a făcut parte, de drept, în 1831, din Adunarea obștească, primul nostru Parlament, alături de Iordache Golescu și Dincă Brătianu (aleși) și de Ștefan Bălăceanu (tot de drept). În 1857, este rândul episcopului Climent al Argeșului să fie deputat în Adunările ad-hoc ce pregăteau unirea de la 1859. Apoi, vreme de 130 de ani, niciun alt episcop al Argeșului nu a mai făcut parte din forul legislativ. Până la candidatura, pe lista F.S.N., la 20 mai 1990, a episcopului Calinic Constantin Argatu. În volumul al IV-lea de memorialistică, intitulat „Toată vremea-și are vreme”, Calinic Argeșeanul se angajează că va publica o carte specială: „Cum am fost deputat argeșean în democrație”. Volumul își așteaptă vremea să se scrie.

S-a născut la 6 iunie 1944, în satul Cracăul-Negru, comuna Crăcăoani, județul Neamț, din părinți ortodocși români: Elena și Haralambie. După absolvirea școlii generale din satul natal și din comuna Băltățești, a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a absolvit în 1964. Și-a continuat studiile la Institutul Teologic Universitar Sibiu, pe care le-a absolvit în 1968 cu teza: „Lupta profeților împotriva formalismului”, susținută la catedra de „Vechiul Testament”, cu prof. Nicolae Neaga.

A fost hirotonit diacon celib la 6 septembrie 1964, iar preot la 8 septembrie 1964, de către Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului. De la 1 octombrie 1964 la 1 septembrie 1966 a slujit ca preot paroh la parohia Tioltiur, din protopopiatul Gherla, și apoi, prin transfer în interesul serviciului, la parohia Inău, protoieria Târgu Lăpuș, de la 1 septembrie 1966 până la 1 noiembrie 1971. În cele două parohii a construit și restaurat biserici.

La cerere, dorind să intre în viața monahală, s-a retras la Mânăstirea Căldărușani, din cuprinsul Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, unde a stat din noiembrie 1971 până la 1 ianuarie 1974, îndeplinind diferite ascultări administrative. La Mânăstirea Căldărușani a fost tuns în monahism de viitorul mitropolit al Ardealului, dr. Antonie Plămădeală, la 31 decembrie 1972, primind numele Calinic.

De la 1 ianuarie 1973 a fost transferat la Mânăstirea Cernica, cu binecuvântarea Patriarhului Justinian (cel căruia îi va edita integral opera, în ultimii ani), rămânând aici până la 1 august 1977. Încredințările primite au fost de muzeograf, secretar și preot slujitor. La 1 august 1977 i s-a încredințat conducerea ca stareț al Mânăstirii Sinaia, județul Prahova, rămânând aici până la 1 martie 1981. În acest timp i s-a conferit de către Sfântul Sinod distincția de arhimandrit pentru merite deosebite. De la 1 martie 1981, Patriarhul Justin i-a încredințat conducerea Mânăstirii Cernica, în calitate de stareț.

În timpul ascultării de stareț la cele două obști monahale, Calinic Argatu a făcut lucrări de restaurare integrală a complexelor muzeale și a sprijinit restaurarea bisericilor din Balotești-Ilfov, a mânăstirilor Pasărea, Ciorogârla, Suzana, Zamfira, Sinaia, Polovragi, Govora și Toplița.

Peregrinările continuă. Ținându-se cont de calitățile sale de bun gospodar, la 30 septembrie 1985, Sfântul Sinod l-a numit arhiereu vicar la Episcopia Râmnicului și Argeșului, cu titlul de Argeșeanul, stabilindu-se ca reședință Mânăstirea Argeșului (dorință de inimă a Patriarhului Justin). Consacrarea întru arhiereu și întronizarea au avut loc în ziua de 17 noiembrie 1985, în catedrala Episcopală de la Curtea de Argeș.

În perioada 1985-1990, fiind dimpreună lucrător cu P.S. Episcop Gherasim al Râmnicului și Argeșului, în cele trei județe (Vâlcea, Argeș și Olt) a desfășurat vaste lucrări de consolidare și restaurare a zeci de mânăstiri și biserici – monumente istorice care au avut de suferit în urma cutremurelor din 1977 și 1986.

După schimbările din decembrie 1989, Sfântul Sinod a aprobat reînființarea Episcopiei Argeșului la începutul anului 1990. La 4 aprilie 1990, Patriarhul Teoctist i-a încredințat organizarea episcopiei reînființate, cuprinzând două județe: Argeș și Teleorman. La 27 septembrie 1990, Adunarea Națională Bisericească, întrunită în Colegiu Electoral, l-a ales, prin vot secret, episcop titular al Episcopiei Argeșului și Teleormanului, obținând 74 de voturi din 91 posibile.

Cele patru volume ale memoriilor lui Î.P.S. Calinic se citesc pe nerăsuflate. La 22 decembrie 1989, o călugăriță dă de veste „revoluționarilor” din Curtea de Argeș că în… Mânăstirea Curtea de Argeș P.S. Calinic ar ascunde arme, tunuri, motiv să ia cu asalt locurile sfinte! Când se retrage P.F. Teoctist, pentru că-l slujise pe Ceaușescu, P.S. Calinic este printre cei câțiva care-l conving să renunțe la gest și să revină în fruntea bisericii. Ideea e că avem de-a face cu un om implicat. Așa se explică de ce a acceptat propunerea de a fi deputat de Argeș în 1990. Dorea să se implice în făurirea unei lumi noi, a credinței.

„Erau stări noi, inedite, în arealul social-politic și religios, societatea fiind zguduită din țâțâni cu oameni puși pe schimbări rapide și sigure. Numai că, spre surprinderea mea, dar reprezentând adevărul gol-goluț, atunci când lucrurile se blocau, auzeai des: – Ce să-i faci, fir-ar să fie, cum să meargă lucrurile dacă în democrație, după noi, am venit tot noi?!” (Calinic Argeșeanul, „Toată vremea-și are vreme”, vol.4, 2018, p. 256).

În cei doi ani și jumătate de mandat, P.S. Calinic a fost ca un elev silitor. A stat în băncuța mică din Dealul Mitropoliei, a fost atent, a votat și, mai ales, a făcut adnotări pe marginea proiectelor de legi. Fără a renunța la umorul proverbial sau a da citate din Biblie, punându-i în încurcătură pe alți deputați. Am lungi prea mult acest articol dacă am reda unele episoade savuroase (probabil voi reveni cu „mineriada” sau polemica dusă cu Ștefan Cazimir).

Ca deputat, a știut cum să sprijine personalul bisericesc: a înființat școlile de cântăreți bisericești de la Turnu Măgurele și Curtea de Argeș, seminariile teologice de la Turnu Măgurele, Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung, precum și Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniță Filoteia” din cadrul Universității din Pitești etc.

Pe lângă toate acestea, a avut și are o deosebită activitate cărturărească. A debutat în 1989, cu un volum de critică și istorie literară, „Bucuria lecturii”, o adevărată revelație. Nu trebuie să ni-l închipuim ca pe un teolog închistat în dogme. Are condeiul sprinten și o vastă cuprindere a tot ce-i omenesc. Trece cu ușurință de la isihasmul lui Neagoe Basarab (pe care l-a făcut sfânt) la „Adevăratul Cioran”. Acum vreo doi ani mi-a făcut onoarea să-i prezint o carte, „Minunea de a fi”, la Biblioteca Județeană. Bănuiam că va mai vorbi cineva despre acea carte, dar nu a fost așa. Am fost 10 vorbitori, omul și cartea, Calinic Argeșeanul lansându-și, deodată, 10 volume impozante!

Cel mai bun portret i l-a făcut scriitorul Marin Ioniță, în „Roata lumii”. Poate de aceea i-a găsit loc de odihnă veșnică la Schitul din Trivale… Un singur lucru nu a reușit, cel puțin până acum, Calinic Argeșeanul din ce și-a propus: să facă Mitropolie la Argeș. Timpul nu e trecut!

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

85 − = 82