FLOREA COSTACHE, PRIMUL PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ARGEȘ (104)

Pitestiul vechi

La 28 noiembrie 1991, noul Parlament democratic a adoptat Legea nr. 69 privind administrația publică locală. Printre noutățile legislative s-a numărat și reînființarea prefecturilor de județ și înființarea, distinctă, a consiliilor județene, ca autoritate a administrației publice județene. Dacă în perioada comunistă prim-secretarul conducea tot ce mișcă în județ, având o putere politică și administrativă deosebită, după alegerile din februarie 1992, apele se separă. Prefectul e numit de Guvern și e șeful tuturor agențiilor din teritoriu ale ministerelor, iar președintele consiliului județean coordonează activitatea consiliilor comunale și orășenești.

Conform legii 69/1991, consilierii județeni nu a fost aleși în mod direct de argeșeni, ci a fost compus, ulterior, din consilieri aleși în condițiile legii nr. 70 privind alegerile locale și conform rezultatului alegerilor din 12.04.1992. Alegerea Consiliului Județean Argeș a fost una destul de complicată. Consilierii județeni au fost aleși prin vot indirect, de către un corp de electori, format din totalitatea consilierilor locali din judeţ. Fiecare partid care a obţinut locuri în consiliile locale a depus câte o listă de candidaturi pentru consiliul judeţean la comisia electorală de circumscripţie judeţeană. S-a organizat, astfel, un scrutin separat.

Alegerile au fost câștigate, zdrobitor, de F.S.N.-ul lui Petre Roman. F.D.S.N.-ul cu care rămăsese Ion Iliescu abia își înfiripa noi structuri când au picat alegerile. Cu sprijinul consilierilor de la P.D.A.R., P.R.M. și P.U.N.R., F.S.N. a ras toate funcțiile. Astfel, primul președinte ales democratic al Consiliului Județean Argeș a fost Florea Costache. Vicepreședinți au fost aleși Emilian Dragnea și Octavian Gune, tot de la F.S.N. Peste 2-3 ani, toți trei vor trece la F.D.S.N.

Cine era Florea Costache? La 25 iulie 1990, când Guvernul îl numește pe Nicolae Olteanu prefect, iar pe Vasile Manea și Constantin Ivan ca subprefecți, mai sunt numiți, în cadrul a ceea ce s-a numit „Prefectura județului Argeș”, Ion Stana – secretar, Ion Bădescu, Florea Costache, Cornel Constantinescu, Tiberiu Iordache, Ion Popescu, Petre Panțilă și Emilian Cristescu, drept membri ai forului administrativ. Așadar, Florea Costache, dintre toți cei 45 de consilieri județeni aleși, avea doi ani de experiență în administrația județeană.

Să mai spunem că Florea Costache s-a născut în comuna Izvoru, Argeș, la 18 iulie 1954. A absolvit, în 1973, Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești și, în 1979, Institutul Politehnic din Timișoara. A lucrat ca inginer la Fabrica de Ceramică din Jimbolia, județul Timiș, până în 1985, după care a reușit să se transfere la Pitești la Întreprinderea Electrocentrale, ca șef laborator, inginer șef și director tehnic. Este perioada în care are o serie de invenții și inovație, îndeosebi pe linia folosirii energiei solare. În 1990, imediat după evenimentele din decembrie, ajunge director la Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Argeș (funcție tare importantă, doar hotăra cine primește apartament de la stat).

La alegerile din 2 iulie 1996, consilierii județeni au fost aleși prin vot direct. Între timp, F.D.S.N. se întărise în Argeș, dar partidul era erodat ca imagine după guvernarea dezastruoasă a lui Nicolae Văcăroiu. Au fost aleși consilieri de la 17 partide și doi independenți. Ași în politica de culise, deși aveau doar 11 mandate din 45, cei de la F.D.S.N. Argeș au reușit să obțină, prin vot, toate funcțiile de conducere. Ca președinte al Consiliului Județean Argeș apare Ion Mihăilescu, director al Direcției Județene de Finanțe Publice. Florea Costache este ales vicepreședinte; al doilea vice ales este Ion Dumitrescu, fostul primar al Piteștiului.

În 2000, cum C.D.R. era aliat cu F.S.N. (mai nou, P.D.), F.D.S.N. (mai nou, P.D.S.R.) face alianță cu P.R.M. Ion Mihăilescu rămâne președinte C.J.A. Argeș, Florea Costache își menține poziția de vicepreședinte al C.J. Ca noutate, al doilea vicepreședinte este ales Ion Mînzînă, președintele P.R.M. Argeș (oricum, P.R.M. a scos 6 consilieri atunci, față de cei 5 ai A.p.R., un partid aflat atunci pe cai mari). Este reales vicepreședinte al C.J. și la alegerile din 2004 și 2008 (din 2004 apare ca președinte Constantin Nicolescu).

Dar, între timp, Florea Costache se îmbolnăvise grav de ficat. Își duce mandatul de vicepreședinte al C.J. până la 15 ianuarie 20011 cu stoicism, dată la care încetează din viață subit, pe fondul unei drame din familie. I se organizează o ceremonie de înmormântare impresionantă, cu mii de participanți, parcă mai ceva ca la Dobrin, cortegiul funerar plecând de la Casa Albă, trecând pe Strada Mare și oprindu-se în Cimitirul „Sfântul Gheorghe”.

Era un om blând, cu un umor fin, spiritual, dar, deseori, tăcut. Ori de câte ori îl vizitam, mă invita la un ceai, la un separeu de la C.J., dinspre Piață. Îmi aduc aminte cum, în primăvara lui 1996, la câțiva metri de Cinema „Modern”, s-a bătut primul țăruș pentru noul sediu al Bibliotecii Județene Argeș. Eram fericit, îl priveam pe directorul Silvestru Voinescu cât de emoționat ținea de țăruș, când Florea Costache îmi zice: „Jane, du-te și ține și tu de țăruș, că te-am găsit de multe ori la bibliotecă!” Așa era (venea des să ia cărți pentru băiatul său), cum tot adevărat este faptul că dacă nu obținea Florea Costache bani de la premierul Văcăroiu, noua bibliotecă s-ar fi amânat sine die…

Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

27 − 17 =