ION ANTONESCU A FĂCUT STADIONUL DIN ȘTRAND PLECÂND DE LA PREGĂTIREA PREMILITARĂ (40)

Pitestiul vechi

În calitate de comandant al diviziei a III-a de Infanterie, generalul Ion Antonescu, născut la Pitești, un strateg emerit și un organizator de forță, cum îl caracterizau superiorii, îi adresează o scrisoare primarului orașului Pitești, Romulus Teodorescu, la 26 iunie 1936, scrisoare din care aflăm multe lucruri și, mai ales cui i se datorează realizarea stadionului, locului de tir și a locului pentru canotaj și patinaj din Zăvoi, Pitești, pe scurt, a Parcului Ștrand.

„Am onoare a vă face cunoscut – scrie Ion Antonescu – că în baza Regulamentului Legii pentru Pregătirea Premilitară, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 7.11. 1935, Garnizoana Pitești a luat, în anul 1935, inițiativa organizării unui stadion care să dea putința atât tineretului, cât și populațiunii de toate vârstele și de toate clasele să practice higiena și sporturile în aer liber”.

Deci, în baza acestei legi de Pregătire Premilitară, Antonescu a putut avea o asemenea inițiativă. Nu doar pentru armată, ci pentru tot orașul.

„În acest scop, mai arată generalul Antonescu, s-a propus zăvoiul aflat în Pitești, în proprietatea Primăriei Pitești. Printr-o campanie de lucru, s-au făcut numeroase amenajări și lucrări, care s-au pus la dispoziția publicului și unde – cu o intrare minimă – a putut găsi parte din elementele unei bune recreațiuni și sport.

Planul de organizare al acestui stadion este însă departe de a fi realizat și, deci, necesită, încă una sau două campanii de lucru, la care trebuie să contribuie atât armata cu munca, cât și Comuna cu capitalul necesar. Lucrările importante ce trebuiesc executate în campania noastră sunt:

-stadionul, al cărui plan este făcut și pentru amenajarea căruia O.M.E.F. a dat toate instrucțiunile necesare, pe terean;

-locul de tir și

-locul pentru canotaj și patinaj.

Pentru realizarea acestor lucrări este nevoie de o bună administrare a sumelor realizate ca venit din intrările ce se vor plăti zilnic de public și din serbările ce se vor organiza pe acest stadion, sume ce se vor fi întrebuința în întregime la lucrările ce trebuiesc executate”.

Știind cum merg lucrurile în administrație, Antonescu își mai permite să ceară ceva primarului: „În acest scop, propun ca și pentru anul acesta, administrarea stadionului și a ștrandului să se facă tot de armată, ca în anul trecut”.

Iată dovada că Ștrandul i se datorează generalului Ion Antonescu! Restul e istorie! Nici măcar o… cruce nu a meritat în Pitești! Ba este una, în curtea unei biserici, de pe care i s-a șters numele, dar despre asta cu altă ocazie!

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

91 − = 81