Dacă ieri am prezentat cum un prinț veritabil, din familia domnitorilor Cantacuzino, a ajuns deputat de Argeș, de această dată vom vedea cum se poate ajunge să conduci un județ și să fii și deputat pornind de jos, de la meseria de tâmplar.
Ion Sîrbu s-a născut la 25 ianuarie 1924, la Câmpina, județul Prahova. Între 1936 și 1940 urmează Școala de Arte și Meserii din Câmpina, angajându-se, la 16 ani, ca tâmplar la Societatea petroliferă „Steaua Română“ din Câmpina (1940–1946). În 1945 devine membru al P.C.R., iar mai apoi secretar al Sindicatului petroliștilor din Câmpina (aug. 1946–mai 1947). În 1947 este trimis la Școala de partid de șase luni, devenind activist de partid și șef Sector propagandă la Comitetul județean de partid Prahova (iunie 1947–iun. 1949).
Dornic să-și asimileze cât mai bine doctrina marxist-leninistă, Ion Sîrbu s-a înscris la Școala Superioară de Științe Sociale „A.A. Jdanov“ (iun. 1949–ian. 1950) din București, care pregătea cadrele necesare partidului pentru „lupta pe frontul ideologic”. După absolvire, este numit secretar cu probleme de propagandă la Comitetul regional de partid Ploiești (febr. 1950–1968). În interval (1955-1958), urmează, la seral, și Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu“.
Anul 1968 este unul de cotitură pentru Ion Sîrbu. Este numit prim-secretar al Comitetului județean de partid Buzău (conducând județul până în 1976) și este ales, în 1969, pentru prima oară deputat în Marea Adunare Națională, din partea județului Buzău. Se remarcă în activitate, primind de la Ceaușescu, în 1971, Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a. Va fi reales deputat de Buzău și în mandatul 1975-1980. Între timp, este numit prim-secretar al Comitetului județean de partid Argeș (1978–1984). Aflat la conducerea județului Argeș, în 1980, Ion Sîrbu candidează în Argeș, de această dată, pentru un post de deputat, în circumscripția Morărești. Ultimul mandat de deputat este cel de Harghita (1985-1989).
Cum se știe, Ceaușescu avea obiceiul de „a roti cadrele”, de a nu-i lăsa prea mult timp pe o funcție sau într-un loc, pentru a nu căpăta prea multă influență locală. Cât a stat la Pitești, Ion Sîrbu a contribuit la dezvoltarea platformelor industriale din Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș. Tot el s-a îngrijit de extinderea Muzeului Golești și de a Memorialului de la Mateiaș. A fost legat de Argeș între anii 1978 și 1985, 6 ani ca prim-secretar și cinci ca deputat. Era un activist cu ștaif, bun diplomat, dovadă că învățase ceva de la școlile de partid urmate. De aceea a fost un șoc pentru argeșeni venirea la putere, după Sîrbu, a lui Constantin Zanfir.
Sîrbu este luat la București în 1984 și numit secretar al Comitetului de partid al Aparatului C.C. al P.C.R. și vicepreședinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale (6 iun. 1984–1 dec. 1989). Pentru un activist plecat de jos, de la tâmplărie, a ajunge secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist era o mare realizare. Primise titlul de Erou al Muncii Socialiste şi Premiul Naţional pentru activitatea din agricultură. Probabil ar fi ajuns și ministru, dar au venit evenimentele din decembrie 1989. După 1990, se retrage din viața publică. Moare la 17 aug. 1997, la București.
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
