ISTORIA PRIMARILOR DE PITEȘTI ȘI A ALEGERILOR DIN ARGEȘ (1)

Pitestiul vechi

Există un tablou al lui Paul Gauguin pictat în Tahiti, intitulat „D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?” („Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?”). Întrebări care m-au preocupat de când am început să gândesc cu mintea mea și, de aici, pasiunea mea timpurie pentru istorie, deși de tabloul lui Gaugain am aflat destul de târziu.

Încă de la apariția primelor așezări omenești, au existat conducători ale acestora, conducători care administrau treburile curente și se supuneau regilor și domnitorilor de care „atârnau” respectivele localități. Piteștiul e atestat documentar de către domnitorul Mircea cel Bătrân, la 1388, dar nu este pomenit și cel care conducea așezarea, semn că domnitorul acționa discreționar, „era Țara lui”, lua moara de la Pitești pentru Mânăstirea Cozia pentru că așa poftea.

În absența unei cărți corespunzătoare (complete, cât de cât) despre istoria Piteștiului, pe care nu are cine să o scrie, ne mulțumim cu ce avem, dar acceptând, vai, prea multe „găuri”. Cea mai veche consemnare cu privire la conducerea Piteştilor datează din 1582 când oraşul era administrat de un sfat care avea 12 pârgari în fruntea cărora se afla un judeţ. Primul conducător consemnat al Piteștiului este căpitanul Pană, de la 15 aprilie 1643 la 15 aprilie 1649. De parcă, de la 1388 la 1643 nu ar fi condus nimeni orașul. Următorul căpitan de Pitești este Radu Goran Olănescu, consemnat la 1737. După această dată, căpitanii de oraș sunt înlocuiți cu „ispravnici”, „cluceri”, „postelnici”, „serdari”, „paharnici”, „căminari”, „polcovnici” numiți, tot la fel, de către domnitor să ne conducă orașul. La 1743 este consemnat ca postolnic de Pitești un anume Sandul Bucșănescu. Postelnicul era un dregător foarte apropiat de domnitor, putând intra în iatacul domnului, dacă era vreo urgență, și nechemat. Nu mai insist ce însemna „ispravnic”, „clucer”, „paharnic” etc.

Mai consemnez aici, după documentarea prietenului istoric Ovidiu Moț, cu precizarea că instabilitatea pe funcție era maximă, pe următorii conducători ai Piteștiului: Gh. Bulgariu, biv căpitan za dorobanţi (1745), Gheorghe Drăgoescu, mare clucer za arie (1747), Răducan (1748), Anastase Călinescu, vel paharnic, și Mateiu Corăscul (1777), Ștefan pitar și Ștefan șătrar (1781), Barbu Văcărscu, ispravnic (1783), Alecu Cocărescu, ispravnic (1783), Ștefan Greceanu, ispravnic (1784), Ianache Hiotur (1784),  Gheorghi Negrea, paharnic şi Scarlat Drugănescu, stolnic (1784), Sava căminar Tăriceanu şi Nicolae Frangulea, pitar (1786),  Istrate Creţulescu, biv vel clucer şi Ştefănică, biv vel pitar (1791– 1792), Iorgache paharnic (1792), Constantin Varlaam, serdar (1794), Gheorghe paharnicul şi Scarlat medelnicerul (1796), Pană Costescu, paharnic şi Iordache Rasti, căminar (1808-1809), Romanit, paharnic şi Palada, stolnic (1809-1810), polcovnicul Constantin Orăscu (1810-1811), Constantin Golescu, stolnic, Prejbeanu, paharnic, şi Costache Filipescu, paharnic (1811-1812), Pană Costescu, paharnic şi Tasache Comăneanu (1812), Nicolae Golescu (1812), Constantin Golescu (1813), Rasti (1820).

După apariția Regulamentului Organic, la 1831, situația administrativă se schimbă. Apar funcții de noi, de „ocârmuitori” (conducători) și „administratori” ai orașului Pitești.

Astfel, primul ocârmuitor al orașului  Pitești după noua lege este Alexandru Ciocârdia, numit la 2 octombrie 1831. Îi urmează, la scurt timp, februarie 1832, I. Cătuneanu. Acesta rezistă câteva luni, în vara lui 1832 fiind numit ocârmuitor al Piteștiului Dincă Brătianu (cel care va institui dinastia Brătienilor pentru o 115 ani).  În 1838, câteva luni, va conduce Piteștiul Ion Prijbianu, după care revine, Dincă Brătianu până în 1842 (cu o suspendare, de câteva luni, în 1840, când este nimit un oarecare Socolescu). La 9 martie 1848 ajunge ocârmuitor al Piteștiului T. Brătianu. Pe fondul acțiunilor revoluționare, Dincă Brătianu primind alte însărcinări la nivel Central, este numit fiul său, D. Brătianu (11 iunie 1848-13 iunie 1848), iar mai apoi învățătorul N. Simonide (13 iunie 1848-iulie 1848), iar în iulie același an un anume Hristopol.

După înfrângerea revoluției de la 1848, este numit în fruntea orașului Pitești Ștefan Belu (până la 18 iunie 1849), după care va fi numit I.M. Vărzaru timp de o lună, iar mai apoi Radu D. Rosetti (la 10 iulie 1849). Acesta rezistă pe funcție mai mulți ani, până când, pe fondul apariției acțiunilor unioniste, în 1856 este numit T. Brătianu (până în 1857). La 1859 îl regăsim ocârmuitor pe C. Solomon, la 1860 pe un anume Orbescu, iar în iunie 1860 pe un oarecare A. Petrescu.

La 24 ianuarie 1859 are loc Unirea Principatelor Române, având în prim-plan familiile Brătianu și Golescu. Iar situația conducerii orașului Pitești și a județului Argeș se schimbă radical.

(Va urma)

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

53 + = 54