Când Dincă Brătianu demite un domn
Spuneam că Brătienii şi Goleştii au căutat să-şi plaseze şi copiii în sfera puterii. În definitiv, în cine să ai mai multă încredere?! Astfel, Nicolae şi Ştefan Golescu erau aghiotanţi ai domnitorului Alexandru D. Ghica. Ştefan Golescu ajunge, în 1942, locţiitor al Ministerului de Interne (din ’Năuntru). Cu toate înaltele funcţii deţinute, politicienii argeşeni nu se vor sfii să militeze pentru schimbarea domnitorului. Spre exemplu, printre deputaţii protagonişti ai detronării lui Al. D. Ghica (Adunarea Obştească putea hotărî acest lucru) s-a numărat Constantin (Dincă) Brătianu, aflat la al doilea mandat de deputat (dar fiul său, Ion C. Brătianu va deţine… 27 de mandate!). La 19 februarie 1842, Dincă Brătianu, alături de Barbu Catargiu, A. Vilara ş.a., protestează, în Adunarea Obştească, împotriva politicii demografice a domnitorului Munteniei, opunându-se deplasării forţate a unei părţi a populaţiei rurale spre oraşe (în speţă, spre nou înfiinţatul târg Alexandria). Opoziţia vehementă a deputaţilor pe această temă a condus, în scurt timp, la căderea de pe tron a domnitorului Ghica.
Revoluţionari fără patalama şi drepturi
Cum am văzut, dacă bătrânii Brătianu şi Golescu erau mai interesaţi de chestiunea ţărănească, fiind adepţi ai politicii paşilor mărunţi, fiii lor au abordat o nouă problemă, chestiunea naţională, iar politica lor a fost una de forţă. Plecarea la studii, la Paris, a acestor tineri a accentuat spiritul lor revoluţionar. În noiembrie 1847, Dimitrie Brătianu, în cadrul unei şedinţe a Societăţii studenţilor români din Paris, lansa un apel patetic: ,,Să ne grăbim, să ne grăbim, fraţii mei, căci ceasul României a sunat!’’
Peste câteva luni, în revoluţionarul an 1848, A.G. Golescu-Negru (fiul lui Iordache) îl însoţeşte pe Nicolae Bălcescu de la Paris la Bucureşti pentru a aprinde flacăra revoluţiei. La 9 iunie, Ştefan Golescu, la Adunarea de la Izlaz, este ales membru al guvernului provizoriu revoluţionar. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj vorbeşte reprezentantul Munteniei, Dimitrie Brătianu. Revoluţionarii argeşeni sunt permanent în primele rânduri. La Piteşti, Comitetul revoluţionar este condus de Scarlat Turnavitu (un nume azi uitat), numit şi comisar de propagandă al guvernului provizoriu şi viitor deputat. La 14 iulie, A.G. Golescu-Negru se pronunţă hotărât pentru alegerea Adunării Naţionale. La 28 iulie 1848, Nicolae Golescu este numit în forul suprem de conducere a statului – locotenenţa domnească -, alături de Ion Heliade-Rădulescu (viitor deputat de Muscel) şi de Christian Tell. La 1 august, din Comitetul central electoral fac parte şi Ion C. Brătianu şi Radu Golescu. Ştefan Golescu şi Dimitrie Brătianu fac parte din ,,deputăţia’’ trimisă la Constantinopol. Ulterior, tot în august, D. Brătianu e trimis şi la Pesta, iar A.G. Golescu-Negru la Viena. Negocierile pentru independența Țării Românești nu sunt acceptate de marile puteri. Marile puteri (Anglia, Franța, Prusia) se temeau de Imperiul Otoman.
Revoluţia e înfrântă, cum se cunoaşte. Alta era situaţia dacă obţineau, din timp, aprobare de la Stanbul! Rezistenţa opusă e mai mult simbolică (nu exista o armată propriu-zisă, iar articolul 13 al Proclamaţiei de la Izlaz, cel care promitea transformarea ţăranilor în proprietari, nu a însufleţit, cum se spera, ,,gloata’’ din Bucureşti). O mare vină o poartă şi Bălcescu în această înfrângere, prea moderat în măsurile luate, spre deosebire de măsurile radicale (războinice) pe care le dorea Ion C. Brătianu! De altfel, a fost o fire bătăioasă toată viaţa. N-a fost el implicat, în 1853, în complotul de la… Paris ce urmărea răsturnarea lui Napoleon al III-lea?!
Înfrânţi, revoluţionarii argeşeni iau calea exilului. Nu le dă nimeni, şi imediat, ca după 1990, certificate de eroi, de luptători, nu cer drepturi pentru ei. Dimpotrivă, se refugiază departe de ţară, părinții vânzând din moșii pentru a-și întreține copiii care luptau pentru Țară…
(va urma)
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu
