MARELE SCRIITOR PAUL GOMA A MURIT DE CORONAVIRUS!

Cultura

Scriu cu greu, cu lacrimi, dar simt că e de datoria mea să o fac. Marele scriitor român Paul Goma a murit! Ceea ce nu a reușit regimul comunist, care l-a băgat în temniță, l-a trimis în domiciliu obligatoriu, l-a arestat, torturat și expulzat din țară la 20 noiembrie 1977 ori încercările Securității de a-l ucide la Paris, a reușit să facă virusul COVID-19!

Am intrat în legătură cu Paul Goma în 2006, iar jurnalele sale stau mărturie a discuțiilor purtate. În 2007, când conduceam revista de cultură ARGEȘ, Paul Goma a acceptat Premiul pentru Opera Omnia pe care i l-am oferit, dacă Academia Română sau U.S.R. nu-l premia, cum s-ar fi cuvenit. S-a întâmplat ca festivitatea să aibă loc chiar de ziua sa, Sf. Petru şi Pavel (a fost singura dată când am discutat la telefon cu singurul dizident adevărat, fiind şocat de blândeţea vocii Domniei Sale). Prin Centrul Cultural şi prin cine am mai putut şi eu, i-am tipărit atunci trei cărţi, ,,Patimile după Piteşti’’, ,,Obstinato’’ şi ,,Gherla-Lăteşti’’, cărți pe care le-am prezentat în cadrul Simpozionului „Experimentul Pitești”. Iată ce mi-a scris dl. Goma la 4 octombrie 2007: ,,Lansarea cărţilor reprezintă a doua premieră pe care mi-o dăruieşte oraşul Pitesti (…) Este, nu doar prima la Piteşti, oraşul care m-a adoptat, ci prima din România. Vreau să spun: prima lansare de carte în România din dreapta Prutului…’’.

De atunci, am corespondat electronic, mi-a oferit și un interviu pentru revista ARGEȘ pe care îl republic mai jos, am scris despre opera sa, i-am dedicat un număr de revistă, am militat pentru redarea cetățeniei române, l-am invocat permanent, l-am avut ca îndrumător. I-am citit, din 1990 încoace, toate cărțile, impresionante, una mai valoroasă ca alta. Îmi spusese că nu va reveni niciodată în Țară, la câte nedreptăți i s-au făcut, că preferă să-i fie împrăștiată cenușa în Sena. Știam de la scriitorii Mariana Sipoș, Flori Bălănescu și Dumitru Ungureanu cât de bolnav este de câțiva ani. Și cât de greu o duce!

Astăzi, vestea morții sale a căzut ca un trăznet. Mariana Sipoș a dat publicității următoarele:

„În urma unui mesaj primit din Franța, cu regret și mare durere anunț plecarea dintre noi a marelui scriitor și disident Paul Goma, în noaptea din 24 spre 25 martie 2020. Paul Goma era internat din 18 martie la spitalul La Pitié Salpêtrière, în urma constatării infectării cu virusul ucigaș.

Conform informațiilor transmise de echipa medicală care l-a îngrijit, Paul Goma a plecat senin, fără durere și cu sufletul împăcat.

Fiul său, Filip Goma, după ce în urmă cu doi ani și-a pierdut și mama, este foarte tulburat și îndurerat și roagă să nu fie contactat. Conform indicațiilor lui Filip Goma, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile actuale în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma va fi incinerat, iar urna funerară va fi depusă în Columbarium, la cimitirului Pére Lachaise din Paris.

Voi comunica programul ceremoniei îndată ce va fi finalizat. Dumnezeu sa-l odihnească în pace! Aprindeți o lumânare sau spuneți o rugăciune pentru odihna sufletului său.”

Și îmi amintesc ce-mi spunea marele nostru scriitor:

,,AM PLEDAT PENTRU JUDECAREA SCRIITORULUI NU DOAR DUPĂ OPERĂ, CI ŞI DUPĂ VIAŢĂ’’

– Stimate Domnule Paul Goma, revista noastră (ARGEȘ – n.m.) îşi propune să realizeze o anchetă (vai, Dvs. aţi avut parte de anchete îngrozitoare, nu de o cercetare precum aceasta, una pe care o dorim ştiinţifică!) pe o temă pe care o considerăm de maximă actualitate: este talentul o scuză? Din nefericire, la noi, prea de puţine ori valorile estetice s-au întretăiat cu valorile morale (cazul Dvs.). Credeţi că din această cauză aţi avut de suferit (din cauza confraţilor!) şi înainte de 1989, şi după?

Cu eforturi, încerc să răspund întrebărilor. Dar nu luaţi în seamă ne-răspunsurile (ca primul, cel cu talentul): Eu, când nu ştiu ce răspuns să dau – nu răspund! Nu e mai simplu, mai cinstit?

– Filosoful Constantin Noica a promovat ideea că te poţi salva prin cultură şi, pe cale de consecinţă, ai avea dreptul la unele compromisuri cu regimul. Ţinând cont de ,,cazul Noica’’, poate fi considerat acesta un model formativ pentru generaţia de acum?

Pe aceeaşi linie, eu am pledat mai puţin pentru ,,valorile morale”, ci pentru judecarea unui scriitor  nu doar după operă, ci şi după viaţă. Istoricii literari adepţi ai ,,numai opera contează” sunt, în realitate, magazioneri mărginiţi, depozitând doar ,,opere”, aruncând la fier vechi ,,viaţa”…  De unde concluzia: astfel de ierarhizatori (N. Manolescu, E. Simion,  Ştefănescu, Negrici…) au ei înşişi ceva de ascuns – din viaţa lor; murdară – altfel nu ar avea o frică/panică de ,,viaţa scriitorului”.

– A existat, vreodată, cu adevărat, ,,artă pentru artă’’?

Dacă a existat vreodată, cu adevărat  ,,artă pentru artă’’? Nu ştiu, nu m-am întrebat. Deci nu cunosc răspunsul.

– Există autori a căror operă au marcat evoluţia gândirii umane, autori care, de ceva vreme, sunt ,,desfiinţaţi’’ cu argumente morale. Platon, cum ne spune H. Arendt, este cel care introduce totalitarismul în gândire. M. Heidegger şi L.-F. Céline, de pildă, sunt nişte bieţi nazişti de care trebuie să uităm. Pe la noi, trebuie să aruncăm la coş opera lui Eminescu pe motiv de xenofobie, lui Eliade nu ştim cum să îi mai… ,,ascundem’’ cămaşa verde. La Dvs., lucrurile s-au amestecat! Până în 1989, delatorii vă puneau în cumpănă talentul, după 1990 v-au pus în cârcă atitudini antievreieşti! Omeneşte vorbind, care din acuzaţii (ambele nefondate) v-au durut/vă dor cel mai mult?

De ce mă puneţi în situaţia de o a înjura de mamă pe H. Arendt? În afară de câteva  ,,profundităţi”  ca: «Atunci când e soare, atunci e plăcut; atunci când e înnorat, atunci nu e plăcut», filosoafa a devenit citabilă numai prin  minciunile, prin calomniile proferate la adresa unor comunităţi (românească), la adresa unor personalităţi pe care le scuipase : «Antisemit!»

– Presa literară de la noi a fost pusă la grea încercare când s-a aflat că Herta Müller a primit Premiul Nobel (un al doilea Nobel, după Elie Wiesel!), fiindcă încă nu s-a clarificat dacă scriitoarea aparţine literaturii române ori nu! Cum comentaţi?

Despre Herta Müller m-am rostit: Ea, chiar dacă nu aparţine literaturii de limbă română (şi nici nu suferă din pricina asta), cu aura laureatului, a rostit nişte adevăruri – uitate în ultimii 20-30 ani, la noi – despre ravagiile comunismului, despre teroarea Terorităţii.

– Ce înseamnă pentru scriitorul Paul Goma o Românie normală?

Nu ştiu ce înseamnă ,,o Românie normală”.

– Ce sfat aţi da tinerilor scriitori talentaţi?

Sfaturi pentru tinerii scriitori? Să nu asculte sfaturile bătrânilor scriitori – de altfel, ştiu ei, junii, prin gene, să greşească foarte bine şi singuri.

– Vă mulţumim şi vă urăm multă sănătate!

(Jean Dumitrașcu, în revista de cultură ARGEȘ, februarie 2010)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 1