PRIMUL 23 AUGUST SĂRBĂTORIT LA PITEȘTI DE CĂTRE ARMATĂ! ÎN 1945! (58)

Pitestiul vechi

În vreme ce Armata României ducea lupte grele în Tatra, contra germanilor împotriva cărora abia întorseseră armele, la București, regele Mihai ceda presiunilor Moscovei și instaura, la 6 martie 1945, primul guvern comunist din istoria țării, cel condus de către dr. Petru Groza. Firește, ca la orice schimbare de guvern, s-au schimbat prefecții și primarii, unda de șoc ajungând rapid și la Pitești.

Primul e schimbat prefectul, la 19 martie fiind numit, pentru vreo 3 săptămâni, vechiul liberal Teodor Simionescu, după care, de la 11 aprilie 1945 și până la 1 februarie 1948, ajunge prefect Constantin Chiriac. O stabilitate pe funcție de invidiat, semn că a servit cum trebuie și cui trebuie.

În aprilie 1945, ajunge primar de Pitești Petre Năstăsescu, din partea unui partid-fantomă, Partidul Plugarilor. La 21 mai 1945, primarul Năstăsescu și prefectul Chiriac îl aduc pe premierul Petru Groza la Pitești, la o adunare populară, cu peste 3000 de țărani de Argeș, sub egida Frontului Plugarilor. Războiul al II-lea Mondial tocmai se încheiase de câteva săptămâni, urmau promisiunile făcute pe front de împroprietărire.

La 31 iulie 1945, ajung la Pitești și militarii Diviziei „Horia, Cloșca și Crișan”, formată în URSS din soldați care se deziceau de războiul antisovietic și se manifestau pro-comunist, probabil condusă de Walter Roman, alături de o delegație a ARLUS (Asociația Română pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică).

Și totuși. Un eveniment cu multiple semnificații se întâmplă. La 23 august 1945, la Pitești, are loc, la Pitești, prima sărbătorire a actului de la 23 august 1944, data la care a avut loc lovitura de stat regală. Astfel, un batalion din Regimentul 4 Infanterie din Pitești a defilat prin Piața Episcopiei (Piața Milea, de azi), în acompaniament de fanfare, cuvântări ale primarului Năstăsescu și prefectului Chiriac și cu un Te Deum de rigoare. Viitoare zi națională, 23 august, stabilită în 1948, a României se pregătea la Pitești încă din 1945.

După cum se vede, Armata a sărbătorit pentru prima oară data de 23 august. Și în zilele noastre, Armata ORGANIZEAZĂ toate evenimentele din Pitești – 24 ianuarie, 27 martie, Ziua Veteranilor, Ziua Eroilor, Ziua Imnului, Ziua Drapelului, Ziua Națională… Zile la care invită și oficialitățile locale. Ar trebui să fie invers! Dar iată că de la 23 august 1945 încoace, Armata comandă… Sau poate comanda, pe vremuri, și la 10 mai, și nu am probe eu! Deși e posibil!

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.

2 thoughts on “PRIMUL 23 AUGUST SĂRBĂTORIT LA PITEȘTI DE CĂTRE ARMATĂ! ÎN 1945! (58)

  1. Cu tot respectul pentru munca dumneavoastra , va informez ca din 1990 ARMATA nu organizeaza nici un eveniment civil sau cu implicare civila , ci DOAR participa acolo unde este cazul sau invitata. Cu deosebit respect.

    1. Cu tot respectul, vă spun, în totală cunoștință de cauză, ca om participant, din 1992, la toate evenimentele în care a fost implicată Armata, că… Garnizoana Pitești a fost principalul organizator. Ceilalți – Prefectură, Consiliu Județean, Primărie, partide – doar invitați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

27 − = 23