SICRIUL LUI PETRE ȚUȚEA, ADUS LA BOTENI ÎNTR-UN CAMION PLIN CU MORCOVI!

Cultura

Despre Petre Țuțea, am scris de multe ori. Revenim asupra „singurului geniu din Balcani” (cum îl considera Emil Cioran) întrucât am descoperit noi informații despre viața și, mai ales, decesul acestuia.

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902, în satul Botenii de Muşcel (Argeş), și a decedat pe 3 decembrie 1991, la București. Urmează liceul la Câmpulung Mușcel şi la Cluj. Tot la Cluj face şi Facultatea de Drept, unde îşi ia titlul de doctor în ştiinţe juridice. În perioada studenţiei devine un comunist convins şi scrie la revista „Stânga”.

Lucrează la Ministerul Economiei Naţionale şi este trimis în mai multe călătorii diplomatice: Berlin, Budapesta şi Moscova. Intră apoi într-un cerc select de intelectuali: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica şi alţii. Colaborează la revista „Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Influenţa acestor personalităţi ale culturii româneşti îi va marca viaţa. Ţuţea trece de la stânga la dreapta, devenind legionar (în 1990 se înscrie în P.N.L.!).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940 şi 1944 a fost Şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Naţionale. Funcții importante, politice.

După cel de-al Doilea Război Mondial este anchetat cinci ani în stare de arest, fiind condamnat definitiv în 1956. În cei 13 ani de temniţă grea trece prin închisorile Malmaison, Aiud, Jilava şi Ocnele Mari. După gratii, Țuțea ţine adevărate lecții de filosofie, cu paralele între Platon şi Hristos, între păgânism şi creştinism.

„Constantin Noica mi-a povestit că în închisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: «Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!» Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o probă supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei”, nota, în 1990, Andrei Pleşu.

Socratele României, cum îi ziceau cei mai mulți, era doctor în filosofie și științe economice. Luările lui de cuvânt erau adevărate prelegeri de filosofie, de cultură generală și delectare spirituală. Pe lângă talentul oratoric, Țuțea își presăra expunerea cu anumite vorbe de duh și snoave, care descrețeau fruntea și deschideau inimile tuturor.

Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „Christiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. De altfel, din ianuarie 1990, nu a mai avut pace. Zeci și zeci de ziariști stăteau la coadă, la ușa garsonierei lui Țuțea, pentru a-i lua un interviu. „Țuțismul” devenise o modă, una care vindea bine. Cele din urmă cuvinte ale sale au fost:  „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”

A fost înmormântat de ziua Sfântului Nicolae, în satul lui natal, Boteni, unde trupul neînsufleţit i-a fost dus cu un car tras de vaci.

Fostul deținut politic Marcel Petrişor relata: „Când să-l înmormântăm, era criza aia cu benzina. Zic <<Nea Petrache, să nu mori pe vremea asta, ca n-am cu ce te transporta!>>.  În sfârşit, a murit totuşi. Norocul nostru, al meu şi al unui nepot al lui, a fost că nepotul (Octavian Bănică – n.m.) a găsit un camion militar care se ducea la Câmpulung, încărcat cu morcovi. În el l-am pus pe nea Petrache. Dar nu găsisem coşciug pe măsura lui, astfel că nea Petrache stătea puţin înghesuit.

N-avea mormânt. O rudă a găsit un mormânt care, culmea, era cam strâmt pentru sicriul în care urma să-l băgăm pe nea Petrache. Am avut probleme cu transportul de acasă până la biserică. Am avut mari dificultăţi în a improviza un car, că n-avea nimeni. Un dric de ici, o loitră de dincolo. Dup-aia, nu găseam boi, am venit cu nişte vaci. Una făta. Aşa s-a prezentat sfârşitul lui nea Petrache Ţuţea”. Ne lăudăm cu Țuțea, dar atunci nimeni nu dorea să miște un deget pentru el…

Pe crucea funerară, o mare minciună. Petre Țuțea e trecut ca profesor. Nu a predat o clipă, nici măcar la școala primară. Poate colegilor deținuți politici… „Eu de profesie sunt român”, îi plăcea să spună. Deci nu profesor. Și epitaful ridică probleme, dar nu mai insist…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + = 13