În plin proces al demascărilor şi reeducărilor, la Piteşti apare, la 25 martie 1951, ziarul „Secera şi ciocanul”, organ al Comitetului regional al Partidului Muncitoresc Român şi al Sfatului Popular Regional Argeş. Nume decupat de pe steagul roșu al Uniunii Sovietice.
La primul număr, tovarăşului Ion Mărcuş, chiar primul-secretar al Comitetului regional P.M.R. Argeş, i-a revenit sarcina de a scrie sau… semna, era o practică, editorialul acestui nou ziar de partid. Articol plin de cacofonii, cu idei copiate din Stalin și, la fiecare trei vorbe, invocat, ameninţător, „Partidul”. Ziarul piteştean se revendica direct de la presa sovietică şi abia la urmă de la „Scânteia”, proclamându-se o „armă ascuţită” a Partidului.
„Secera și ciocanul” a dăinuit vreme de decenii, din 25 martie 1951 și până la 22 decembrie 1989. Ziariștii săi erau asimilați activiștilor de partid. De altfel, mulți ziariști compuneau cuvântările primilor-secretari PCR, pentru că aveau pregătirea ideologică necesară, superioară politrucilor vremelnici.
La diverse evenimente comuniste, cum îmi povestea ziaristul George Buțoiu, multe editoriale din „Secera și ciocanul” se făceau cu… foarfeca! O frază din „Scânteia”, o frază din „România liberă”!
Ultimul număr din „Secera și ciocanul” apare la 22 decembrie 1989 și cuprinde cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu pe marginea evenimentelor de la Timișoara. Discursul din 1989 pare o continuare a celui din 1951, doar că imperialiștii nu mai eram cei americani, ci sovietici. În acea zi, de 22 decembrie, pe la prânz, ziariștii sunt trimiși în Piața „Lenin” să ia pulsul evenimentelor. Cel puțin un ziarist avea pistol la el, după cum mi-a mărturisit, ca activist PCR ce era.
După fuga lui Ceaușescu, mai mulți ziariști de la „Secera și ciocanul”, bine informați despre evoluția evenimentelor, decid, în după-amiaza de 22 decembrie 1989, să înființeze un nou ziar, „Argeșul liber”. Ziarul există și astăzi, tocmai a aniversat 30 de ani de existență…
(Nota redacției: Ziare din colecția particulară a lui Jean Dumitrașcu și a d-lui Cătălin Tudor, colecționar și anticar din Pitești. Textul îmi aparține – Jean Dumitrașcu. În ce mă privește, scriu din mers o istorie a Piteștiului, una destul de complexă, în lipsa multor izvoare istorice. Sunt convins că reușim, la anul, să publicăm, eu și dl. Cătălin Tudor, un album inedit cu Piteștiul vechi!
