Exilații de la 1848, precum Brătienii și Goleștii, au reușit, după ani buni de eforturi, să convingă Puterile Garante de necesitatea unei mai bune organizări a țărilor românești. Demers greoi, de tranșee, întrucât diplomații francezi trebuia să negocieze cu cei otomani. Până la urmă, negocierile s-au finalizat la 26 decembrie 1856/7 ianuarie 1857 și vizau organizarea de alegeri de deputați pentru Divanuri ad-hoc pentru Țara Românească și Moldova, în baza unui „firman electoral”.
Până la urmă, Adunările Ad-hoc (Divanuri Ad-hoc, un fel de parlamente), ca adunări consultative, au fost convocate la 7 octombrie 1857 în Moldova și la 8 octombrie în Țara Românească. A avut loc și un soi de campanie electorală, tema comună, ca proiect național, fiind realizarea unirii. Cu mari probleme în Moldova, unde, în urma unor falsuri, alegerile s-au soldat cu… arestări.
Oricât de nobil a fost scopul alegerii Adunărilor ad-hoc, acest ideal nu era de ajuns pentru a-i… uni pe deputaţi. Nici pe cei din Țara Românească, recte Argeș. Existau divergenţe de opinii, legate, îndeosebi, de trecutul celor aleşi. Unii aveau concepţii învechite (feudale), alţii cripto-feudale, unii făcuseră revoluţia de la 1848 şi cunoscuseră prigoana şi exilul, alţii erau exponenţi ai burgheziei în formare. Din Adunarea Ad-hoc a Moldovei veneau fel de fel de informații destabilizatoare, aceasta fiind dominată de marii proprietari, mult mai ezitanţi şi conservatori în gândire şi acţiune. Dar nu vreau să fac istoria… Moldovei, revenim în Argeș.
Treptat, apele se aleg. Câţiva deputaţi înţeleg că numai într-o ,,echipă’’, într-o grupare, într-o partidă se poate lupta coerent pentru atingerea unor idealuri. Aşa se face că, la 3 noiembrie 1858, Ştefan şi Nicolae Golescu, Dimitrie Brătianu, C.A. Rosetti şi Cezar Boliac lansează un program politic al ,,partidului liberal’’, care ar fi reunit pe ,,toţi oamenii independenţi’’ împotriva spiritelor conservatoare, prea mult legate de clasa socială din care făceau parte. În anul următor, în ziarul Românul, I.C. Brătianu, cei doi Goleşti amintiţi şi C.A. Rosetti se considerau că formau, deja, ,,un partid numit 1848 sau naţional sau revoluţionar’’. Pentru spiritul lor revoluţionar, ce se revendica de pe baricadele de la 1848, au şi fost numiţi liberalii ca fiind ,,roşii’’. Ulterioarele disidenţe cu liberalii moderaţi (din Moldova) au întărit faptul că muntenii s-au dovedit firi mult mai active, gata pentru gesturi decisive, riscante, spre deosebire de fraţii moldoveni, mult mai precauţi de când ruşii le suflau în ceafă.
Aşadar, din spiritul anului 1848 s-a născut partida liberală la 1857-1859, din spiritul revoluționar al Brătienilor și Goleștilor, mult mai devreme decât data oficială a înființării partidului (și îmi aduc aminte de eruditul profesor şi filosof Andrei Marga, fost ministru, fost -actual?- membru P.N.L., care nu a ştiut când s-a înfiinţat partidul din care făcea parte, fapt pentru care Robert Turcescu i-a dat bilă neagră !).
(va urma)
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu
