„De acasă, colțul meu de lucru. A fost odată!” Așa scrie, pe verso, pe o carte poștală datată 28.10.1926, la Pitești. Plus inițialele fotografului.
Ar trebui să am talentul lui G. Călinescu, cel din „Enigma Otiliei”, pentru a descrie acest interior. Din păcate, nu știm a cui a fost casa, cine a făcut, pe verso, însemnarea nostalgică. Sigur cineva din lumea bună a orașului, ajuns pe alte meleaguri (poate la studii, la București sau Paris).
O masă de studiu, de scris, câteva cărți, ceva care pare a fi un prespapier și o călimară din bronz, trei ceasuri în perete… Tapiseria ne introduce în lumea Egiptului antic, fiind, probabil, cumpărată chiar de la Cairo, în urma vreunei călătorii. Imaginea din tabloul din perete nu e prea clară, probabil era a unui strămoș al celui care își amintea de Pitești.
Poate vreunul dintre cititori recunoaște acest interior și identificăm proprietarul și casa (dacă nu a fost demolată de zeci de ani). La 1926, după cum aflăm din „Anuarul Socec”, orașul Pitești avea 19.000 de locuitori, fiind „oraş comercial, cu negustori de cereale, 71 de cârciumi, 22 de birturi, opt berării, opt depozite en-gross de băuturi, şase cafenele, opt hoteluri, o făbricuţă de bere…, trei ingineri, patru medici umani, doi medici veterinari, 55 de avocaţi”.
(Nota redacției: Carte poștală, din 1926, din colecția particulară a d-lui Cătălin Tudor, colecționar și anticar din Pitești. Textul îmi aparține – Jean Dumitrașcu. În ce mă privește, scriu din mers o istorie a Piteștiului, pornind de la fotografii, în lipsa multor izvoare istorice. Sunt convins că reușim, anul acesta, să publicăm, eu și dl. Cătălin Tudor, un album inedit cu Piteștiul vechi! Reproducerea cărții poștale e posibilă numai cu acordul d-lui Cătălin Tudor.)
