Despre ocârmuitorii orașului Pitești, din perioada 1831, de la apariția Regulamentului Organic, și până în 1859, la venirea lui Cuza pe tron, am mai scris în primul episod despre „Istoria primarilor de Pitești și al alegerilor din Argeș” (alături de alți conducători, începând din secolul al 16-lea). Cu… goluri istorice, de zeci de ani, în lipsa unor studii publicate (și am tot ce a apărut în biblioteca de acasă, dar nimeni nu are timp, se vede, de stat prin arhive, Piteștiul duce acut lipsă, de zeci de ani, de istorici care să scrie de istoria… orașului lor).
Dintr-odată, primarii nu (mai) erau de capul lor. Din 1831, au apărut și prefecții, șefii de județ, șefi care nu aveau deloc un rol decorativ ca astăzi, implicându-se activ în treburile orașului. Și a mai apărut o instituție nouă, de ordin administrativ, tot la propunerea rusului Pavel Kiseleff, și anume „maghistratul orășenesc”. Un fel de consiliu local al zilelelor noastre. Astfel, în fruntea urbei, alături de primar, care era „executiv”, era un sfat orășenesc, ales dintre cei mai bogați și influenți localnici, condus de un președinte „maghistrat”, secondat de o serie de „consilieri” care se numeau „pârgari” sau „maghistrați”.
Țin să subliniez, astfel, apariția Consiliului Local Pitești, numit, între 1831-1859, „maghistratul orășenesc”, despre care nimeni nu a scris. O instituție fundamentală, ce ține de democrație, ce nu mai lăsa primarii (ocârmuitori, căpitani sau cum se vor mai fi numit de-a lungul secolelor), să decidă cum doresc, fără a avea o consultare și cu alții.
La Pitești, preşedinţi ai „maghistratului orăşenesc” (Consiliului Local Pitești) în această perioadă au fost următorii: Mihai Popescu (1831), Gheorghe Enescu (1838), Dumitru Drăgănescu (1838), Mihail Popovici (1839), M. Bogdan (1843), Mihail Berindei (1847), Leca Pitarul (1848), D.T. Teodoriade (1856), D. Teodosiade (1857), C. Enescu (1857), Teodosiade N. Coculescu (1857) și G. Ionescu (1858).
(va urma)
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a alegerilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu
