SEPTIMIU CHELCEA: PANDEMIA COVID-19, „PANDEMIE A FRICILOR SOCIALE”

Cultura

Pandemia COVID-19, „Pandemie a fricilor sociale”

– Interviu cu psihosociologul SEPTIMIU CHELCEA –

SEPTIMIU CHELCEA (n. 13 iunie 1940) este profesor onorific la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București). A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R.S.R. (1980). În 2004, a primit Premiul „Opera omnia pentru întreaga activitate de cercetare științifică”, acordat de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior.

Jean Dumitrașcu: Domnule profesor, ca psihosociolog, cum priviți societatea în care trăim?

Septimiu Chelcea: Personal, consider că trăim într-o societate dominată de frică. Pandemia COVID-19 a ciuntit societatea umană. De la declararea pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii la 11 martie 2020 până la sfârșitul lunii aprilie a.c. și-au pierdut viaţa, la nivel global, peste 3 milioane de persoane și au fost infectate cu noul virus peste 140 de miloane de persoane. Bilanțul negru al pandemiei atinge prag după prag, ca urmare a identificării unor noi tulpini ale virusului în Marea Britanie, Brazilia și în Africa de Sud. România a depăşit pragul de un milion de cazuri de infectare COVID-19 și 26 de mii de decese.

Pandemia COVID-19 și criza economică ce o însoţește au schimbat, la nivel planetar, comportamentul de consum alimentar și nealimentar, precum și stilul de viaţă al oamenilor. Consumul tinde să fie mai raţional și, de ce nu, mai etic. Comerţul on-line s-a extins și probabil va continua să se extindă și după ce pandemia se va sfârși.

Și psihologia oamenilor s-a schimbat în bună măsură. Frica de infectare cu noul coronavirus a lăsat urme adânci în felul nostru de a fi și de a ne raporta unii la alţii: de la anxietate și egoism la optimism și altruism – întâlnim întreaga scală de psihologii. Dacă în martie 2020, la declararea oficială a pandemiei, 22% dintre români se temeau că se vor infecta cu virusul ucigaș, în februarie 2021 proporţia lor s-a dublat: a ajuns la 46% (conform Sondajului naţional SOCIOPOL din 31 ianuarie – 6 februarie 2021). Trăim încă într-o „cultură a fricii”. Paradoxal, deși se tem de îmbolnăvire, datele aceluiași sondaj de opinie arată că proporţia celor care declară ferm că nu se vor vaccina este foarte mare (34%), în comparaţie cu situaţia din alte ţări din UE în care s-au realizat sondaje în aceeași perioadă: Germania (12%), Franţa (19%), Italia (5%), Marea Britanie (6%) – conform Le baromètre de la confiance politique (februarie 2021).

J.D. : Este patologică această frică?

S.C.: Frica este o emoție funcțională cu diferite grade de intensitate, provocată de o amenințare reală sau imaginară, despre care credem că pune în pericol integritatea  sau chiar viața noastră. În absența fricii, nicio specie nu ar fi supraviețuit.

Trebuie spus că nu există doar frică normală și frică patologică, ci frici, şi încă multe şi variate ca intensitate și etiologie, așa-numitele frici „intermediare”, frici „individuale” și frici „sociale”. Transfigurarea fricii biologice, ca reacţie fiziologică şi comportamentală, ca trăire psihică individuală, în frică socială se produce prin comunicarea interpersonală şi mass-media. Transmiţându-se prin comunicare verbală şi nonverbală, frica socială sporeşte ca volum; pe drept cuvânt, se poate vorbi de o „spirală a fricilor sociale”.

Așa cum există o „Piramidă a trebuințelor umane” – vestita piramidă a lui Abraham Maslow –, există și o „Piramidă a fricilor sociale”, pe care am conceptualizat-o și descris-o recent în lucrarea  Despre om și lume (2020). Nu insist asupra ierarhizării fricilor sociale. Atrag numai atenția asupra faptului că instituțiile statului, în încercarea de schimbare a atitudinilor prin persuasiune (păstrarea distanței fizice, acceptarea măștii de siguranță, spălarea frecventă pe mâini, aerisirea spațiilor), au făcut apel aproape exclusiv la fricile sociale de la baza piramidei (pierderea vieții, pierderea sănătății), neglijând faptul că oamenilor le este frică și de pierderea locului de muncă, a stării de bine a celorlalți sau de pierderea stimei de sine –, frici situate spre vârful piramidei. De asemenea, în campaniile publicitare s-a pierdut din vedere că există o relație curbiliniară între intensitatea fricii și schimbarea atitudinii și comportamentului publicului-țintă: dacă frica indusă este prea redusă, este posibil să nu fie resimțită, dacă atinge un prag prea mare, individul se poate angaja în negarea și evitarea mesajului. Să ne amintim că la instituirea stării de urgență, intrată în vigoare la 16 martie 2020 prin Decretul Președintelui României nr. 195, au fost scoase în stradă mașinile de luptă ale Ministerului Apărării Naționale, din care vegheau militari cu pușca în mână – o măsură inutilă, aberantă, care a sporit artificial frica oamenilor.

J.D.: Ne confruntăm cu o boală pe care societatea de azi nu a cunoscut-o. Cât este conformism și cât este obediență din partea noastră? Mă refer la COVID-19….

S.C. Resping teoriile conspiraționiste referitoare la pandemia COVID-19, care au apărut și au crescut în amploare, în pofida eforturilor internaționale și naționale de a le devoala ca nocive (alimentează discriminarea socială și neîncrederea în instituțiile publice) și înșelătoare (pun la îndoială datele științei și practicile medicinii științifice). Da, unii oameni au devenit mai egoiști, dar nu toți. Majoritatea personalului medical din linia întâi dă dovadă de empatie, de altruism și în cazuri extreme chiar de eroism. Cunoașteți comportamentul exemplar al celor care au intervenit pentru salvarea bolnavilor din incendiile spitalelor de boli infecțioase. În vremuri de criză socială și sanitară, oamenii răi devin și mai răi, iar oamenii buni devin și mai buni.

Pandemia COVID-19 a secerat vieți, a aruncat lumea în haos, dar, așa cum se spune, „În tot răul este și un bine”. Acest bine, chiar dacă nu este vizibil la fel de clar în toate locațiile, poartă numele de „solidaritate interpersonală și interstatală”. Mai presus de toate, pandemia COVID-19 ne-a arătat cât de importantă este viața fiecăruia dintre noi, ne-a învățat să o prețuim, dincolo de dezamăgiri și suferințe.

J.D.: În legătură cu pandemia COVID-19 și cu vaccinarea anti-COVID au apărut în spațiul public informații contradictorii, alarmiste.

S.C.: Frica a facilitat proliferarea unor astfel de știri, mai bine zis „pseudo-știri”: „Pacienții din spitale primesc sume de bani ca să declare că sunt infectați cu COVID-19”; „Ministerul Sănătății anunță un număr mare de îmbolnăviri cu SARS-COV-2 pentru a justifica existența spitalelor de rezervă, în timp ce pacienții cu alte afecțiuni sunt lăsați să moară”; „COVID-19 nu există”; „Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus este în realitate mult mai mic decît cel anunțat de oficialități”; „Guvernul impune purtarea măștii de protecție în instituțiile publice pentru a fi epuizat stocul de măști, cumpărate la suprapreț”; „SARS-COV-2 este folosit de către SUA și China în războiul hibrid pentru supremația mondială”; „Pandemia COVID-19 a fost declanșată pentru a se instala un guvern mondial”, „Purtarea măştii de protecţie timp îndelungat provoacă hipoxie cerebrală, somnolenţă, oboseală, pierderi de memorie şi randament scăzut la locul de muncă”, „Numărul deceselor produse de COVID este mult mai mare decât cel anunțat de Ministerul Sănătății” etc.

La aceste informații neverificabile de către cei ce le transmit s-au adăugat știrile mass-media și sfaturile din rețelele de socializare despre „modalitățile magice” de protecție împotriva infectării: terapia cu hidroxiclorochinină, recomandată de fostul președinte al SUA, Donald Trump, terapiile naturiste, închinarea la icoane făcătoare de minuni purtate prin orașe, zilnic ceai de ghimbir, curățarea nasului cu soluție salină, usturoi, mult usturoi.

Și despre acțiunea de vaccinare se vehiculează știri șocante: este un experiment pentru reducerea populației pe Terra; odată cu serul se introduce în corpul nostru un cip care va controla gândirea, emoțiile și comportamentul politic al fiecăruia; vaccinul nu asigură protecție împotriva infectării, este o înșelătorie etc.

J.D.: Cum putem detecta astfel de informații pseudoștiințifice?

S.C.: Acceptarea unor astfel de informații se datorează unui complex de factori de natură socială și psihică. Consider că între factorii de natură psihică, lapsusul „informații neglijate” are un rol important atât în emergența zvonurilor, cât și în instalarea fricilor sociale. Dacă vă întreb „Câte animale din aceeași specie a luat Moise în arcă?”, s-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să răspundă rapid: „Două animale din fiecare specie”, neglijând ceea ce de fapt știu (informația stocată) că nu Moise, ci Noe a salvat oamenii și animalele de la potopul biblic. Nu este vorba despre neatenție, ci de efectul lapsusului „informații neglijate”, de care nu sunt scutiți uneori nici oamenii foarte inteligenți.

Experții în detectarea fake news, a știrilor false, a știrilor trunchiate cu scopul de a declanșa tensiuni sociale, de a discredita instituțiile și personalitățile publice recomandă să ne punem următoarele întrebări când aflăm „noutăți”: 1) De unde provine informația?; 2) Ce surse utilizează cel care difuzează informația pentru a-și susține părerile? Sursele sunt anonime, vagi, greu de identificat?; 3) Care este intenția celui care transmite informația? Există vreun indiciu semnificativ care să arate că mesajul este menit să-i influențeze pe cei ce-l receptează să gândească într-un anumit mod?; 4) Mesajul are potențialul de a declanșa la cei ce-l receptează o reacție emoțională puternică? Cu cât informația este mai emoțională, cu atât mai sceptic ar trebui să fie cel ce o primește; 5) Ce spun alte surse despre același subiect? Știrile sunt convergente? Dacă nu, prin ce diferă de sursa inițială?

J.D.: Sunteți fiul profesorului, etnografului și muzeografului Ion Chelcea. Ce ne puteți spune despre opera sa? Știu că v-ați îngrijit de publicarea unora dintre lucrările sale care nu au putut să vadă lumina tiparului în timpul vieții lui.

S.C.: Peste câteva luni se împlinesc 30 de ani de când tatăl meu a trecut în lumea umbrelor. În semn de omagiu postum, Editura Ars Docendi a publicat o ediție revăzută și adăugită a lucrării Etnografie. Privire către noi înșine ca popor („Cuvânt înainte” și „Postfață” de Septimiu Chelcea).

 

Ediția princeps a apărut în 2002 la Editura Universității din Pitești în cadrul Colecției „Profiluri sociologice”, colecție inițiată și îngrijită de profesorul Cornel Constantinescu, a cărui disparție dintre noi (17 decembrie 2020) a înnegurat lumea sociologilor.

Ion Chelcea s-a născut la 2 ianuarie 1901 în satul Boteni din vechiul județ Muscel. Se mândrea cu faptul că este fiu de moșnean, de țăran liber. Era titlul lui de noblețe. Și-a iubit neamul și țara pentru care a pătimit – Neam și țară. Pagini de etnografie și folclor este titlul cărții pe care a publicat-o în 1940. A fost titularul primei Catedre de etnografie de la Universitatea din Iași și în 1943 a înființat Muzeul Etnografic al Moldovei. O stradă din Iași îi poară numele, la fel și „Muzeul satului” din Boteni.

(Foto: Septimiu și Adina Chelcea la inaugurarea muzeului în 2009)

După instalarea comunismului în România, timp de 20 de ani nu a mai avut drept de publicare. A fost la „Index” – cum se spunea. După 1966, a scris numeroase studii în revistele de specialitate, dar nicio editură nu s-a încumentat să „devieze de la linia partidului”: Ion Chelcea era etichetat ca fiind „naționalist”, ceea ce în perspectiva „internaționalismului proletar” constituia o crimă. Prăbușirea comunismului a ridicat bariera. Au apărut postum Etnografie și sociologie, Editura Universității din București, 2001; Botenii Muscelului și oamenii săi buni și bătrâni, Editura Tritonic, 2005; Agricultura la români de la origini până la jumătatea secolului XX, Editura Universității din Pitești, 2010. Am fost îngrijitorul acestor lucrări. Mi-am îndeplinit o datorie filială, dar și datoria intelectuală de a cultiva patriotismul constructiv, care nu implică ostilitate, prejudecăți etnice și denigrarea altor populații sau națiuni, ci loialitate și atașament pozitiv față de propria națiune.

J.D.: Anul trecut ați publicat trei cărți: „Emoțiile sociale” (Editura Tritonic), Despre om și lume (Alexandria Publishing House), „Opinia publică. Persuasiune, propaganda manipulare” (Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu”). În urmă cu câteva zile, a apărut cartea dvs. „Psihosociologia publicității. Despre reclamele vizuale” (Editura Pro Universitaria). Care este secretul succesului dvs.?

S.C.: Nu știu dacă este un succes, dar vă pot spune că nu este vorba despre niciun secret. Ca orice octogenar, m-am autoizolat la domiciliu: mă culc târziu, la o oră, două după miezul nopții… Mărturisesc însă că nu mă apuc de lucru de cum se ivesc zorii, așa cum făceam când eram mai tânăr, în urmă cu 40-50 de ani. Succesul este al celor care se culcă târziu și se scoală dimineața devreme, fără să se autocompătimească. Doar parțial este cazul meu. Nu mă autocompătimesc: sunt bătrân. Tot ce se naște, crește, îmbătrânește și, în cele din urmă, devine o amintire. A ajunge la bătrânețe este o șansă; alternativa se cunoaște: exit-ul.

În „limbajul de tinichea” de azi, care a înlocuit „limbajul de lemn” din perioada comunistă, bătrânii nu mai sunt bătrâni, ci „seniori”. Dar cuvântul „senior”, provenit din limba latină prin filieră franceză, înseamnă, în primul rând, stăpân al unui domeniu (în Evul Mediu, în Europa de Vest) și abia apoi, în cele din urmă, bătrân. De ce ne ascundem în spatele cuvintelor? A fi bătrân nu înseamnă a fi per se înțelept, dar nici în mod necesar învechit. De ce să folosim inutil cuvinte sau construcții lingvistice de origine străină („barbarisme”) când avem echivalente în limba română? Numai ca să arătăm, stâlcind cuvintele din limba română, că nu suntem învechiți? Pandemia COVID-19 a adus în limba română o serie de barbarisme: ambulanțieri, carantinare, fiabilizare, ore remediale, situații adversiale, sumarizarea cazurilor, vacciniști, webinar, personal vaccinator ș.a. Niciodată o nenorocire nu vine singură…

După apariția cărții Psihosociologia publicității, pregătesc pentru tipar volumul „Manual de redactare în domeniul științelor socioumane”, în care, pe baza literaturii românești și străine, dar și a experienței proprii, încerc să arăt ce frumos este să scrii academic, să redactezi o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific. Știu că plagiatul reprezintă plaga urât mirositoare a învățământului din România de azi, dar nu numai din România. Știu că se vând și se cumpără lucrări de licență și că există fabrici de diplome de doctor în științe. Este datoria profesorilor să repete neîncetat „Nu plagia!”, așa cum preoții nu obosesc a povățui: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”.

J.D. În afara Manualului de redactare, ce apariții editoriale mai pregătiți?

S.C.: Zilele acestea voi termina corectura celui de-al doilea volum din „Seria de autor” de la Editura Pro Universitaria. Mărturii și mărturisiri. 1945-2020. Este o lucrare cu caracter de biografie socială.

Am trăit sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, abolirea monarhiei, instaurarea republicii, democrația populară sub Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceușescu, prăbușirea comunismului, construcția democrației de tip occidental, aderarea la NATO și Uniunea Europeană, criza sanitară și economică provocate de pandemia COVID-19: aceste evenimente social-istorice au marcat parcursul celor 80 de ani ai vieții mele despre care vreau să depun sine ira et studio mărturie așa cum mi le amintesc. În paralel, revăd pentru tipar, la Editura Comunicare.ro, ediția a doua a lucrării Comunicarea nonverbală: gesturile și postura. Cuvintele nu sunt de-ajuns, scrisă împreună cu Loredana Ivan și Adina Chelcea. Este un manual universitar destinat studenților de la Facultatea de comunicare și relații publice din cadrul SNSPA. Dacă aș mai avea o bucată de timp, aș vrea să mă îngrijesc de apariția unei noi ediții a monografiei comunei Boteni, scrisă de Ion Chelcea. Dacă…

J.D.: Vă  mulțumesc pentru bunăvoința de a-mi acorda acest interviu și vă urez succes în realizarea proiectelor editoriale despre care ne-ați vorbit, sănătate și putere de muncă în continuare.

16-19 aprilie 2021

(interviu publicat, pentru prima oară, în revista de cultură ARGEȘ, nr. pe luna mai, 2021)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 52 = 54