Despre primarul Ion D. Dumitru (1950-1954) am mai scris, insistând pe rolul său în inaugurarea Parcului Ștrand. De această dată, revin cu alte amănunte care să completeze tabloul vieții piteștenilor la începutul anilor 50. Viața era sufocată de noua politică în care primarul Dumitru juca un rol activ. Îndoctrinarea era brutală și venea din toate direcțiile.
Un literat piteştean, Nicu Lucian, dădea tonul la poezia ce trebuia scrisă pe meleagurile locale: „Până-n cătunul cel mai depărtat,/Pitit sub streaşina albastră a zării/Să pătrundă cuvântul nou şi cald/ Al Partidului şi al Guvernului ţării.//Să împrăştie tot întunerecul ce ieri/Întemniţase mulţimea flămândă şi ruptă,/Şi-mpotriva răsboinicului pumn de bancheri/Să fie încă o armă de luptă”!
Cât de „cald” era cuvântul Partidului ştiu mai bine deţinuţii politici! În plus, Partidul Muncitoresc Român îşi permitea să recomande şi ce trebuie să citească piteștenii. Adică tot ceea ce apărea la Editura „Cartea Rusă”. Iată câteva titluri grăitoare: „Aşa s-a călit oţelul”, de N. Ostrovschi, „Tânăra Gardă”, de A. Fadeev, „Prima săptămână”, de A. Pantielev, sau „Departe de Moscova”, de V. Ajaev.
La cinematografele din Pitești nu aveai ce vedea, decât forţat, cu clasa sau cu plutonul. Astfel, la Cinematograful „Muncitoresc” rula, în „săptămâna mondială a tineretului democrat” (21 -28 martie 1951) şi nu numai, filmul „Victoria poporului chinez”; la Cinema „2 Noembrie” filmul sovietic „Dreptatea învinge”; la „Timpuri Noi” oferta era mai „generoasă”: „Mecanizarea exploatărilor”, „Poveste despre cărbune”, „Sportul sovietic No. 8”.
La serbările şcolare, copiii erau obligaţi să cânte aşa-zise cântece populare, precum următorul: „Spune Argeş, spune tu,/Spune tu că ai văzut/Cum trăiam din greu în jug,/Strângând la boieri belşug,/Spune tu c-ai cunoscut/Viaţa noastră din trecut./Fără case, fără pâine/Înduram trai de câine/Fără petic de pământ,/Hodină nici în mormânt,/Numai trudă şi nevoi,/Copiii bolnavi şi goi./Spune cum în patru-ş-patru/S-au rupt lanţurile-n patru/Şi ne-a scăpat de robie/Partidul pentru vecie.”
Nici sportul nu putea să scape din atenţia tovarășului primar Dumitru, punând, cum spunea, la dispoziţia maselor, „toate condiţiunile obiective necesare”. De pildă, în primăvara anului 1951, cum scria „Secera și ciocanul”, „întreaga atenţie a tineretului nostru sportiv este îndreptată spre cele două mari competiţii de massă, cupa satelor şi crossul <Să întâmpinăm 1 Mai>”. Entuziasmul era de nedescris. Dar, ca peste tot, lucrurile nu curgeau aşa cum dorea primarul. Astfel, pista betonată pentru popice a depozitului Trust-Lemn Piteşti devenise depozit de doage pentru butoaie.
Grija pentru sport nu era gratuită. Directiva era clară: „Tinerii sportivi din regiunea noastră, angrenaţi în complexul sportiv de Stat G.M.A., vor trebui să fie în primele rânduri şi în producţie, contribuind astfel la lupta pentru pace, pentru o viaţă mai bună, pentru socialism”. Lozinca era: „Să întărim zi de zi Frontul Mondial al Tineretului Democrat şi marele front al păcii, având în frunte glorioasa Uniune Sovietică condusă de genialul conducător de popoare I.V. Stalin. Trăiască gloriosul Comsomol Leninist-Stalinist, pildă măreaţă în muncă şi luptă a tineretului mondial”…
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
