INTERVIURI REGĂSITE (14)
„Ceea ce este al poporului român, să fie al lui”
-interviu cu academicianul Gabriel Țepelea –
La Casa Cărții din Pitești a avut loc, miercuri seară, lansarea volumului „Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi” al membrului de onoare al Academiei Române, dl. Gabriel Țepelea. Cartea a fost prezentată numeroasei asistențe (intelectuali și oameni politici – dl. Țepelea fiind una din „piesele grele” ale P.N.Ț.C.D.-ului) de către dl. prof.univ.dr. Petru Mihai Gorcea. În aceeași zi, dl. Țepelea, în calitate de prof.univ., prezidase examenul de stat susținut de studenții de la Facultatea de Filologie din Pitești, dar despre acest lucru dumnealui a menționat că „nu e o treabă care să poată interesa presa”. Deși vizibil obosit, a acceptat să discutăm despre ultima sa carte.
–Titlul cărții dv., „Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi”, e unul provocator…
-Da, asta însemnând că, personal, pledez ca istoria literaturii române vechi să fie completată și să fie recomandată potrivit noilor achiziții, care se găsesc în această lucrare sau în lucrările altora, care, la fel ca și mine, au fost marginalizați sau, pur și simplu, nu au fost publicați în epoca trecută.
–Reconsiderarea dv. a istoriei literaturii vechi are în vedere numai noile achiziții documentare de istorie literară sau considerați că, în trecut, a a avut loc, în acest domeniu, o imixtiune a factorului ideologic?
-Sectorul de care mă ocup eu este sectorul „literatură și cultură română veche”. Aici, în mod evident, a avut loc o omisiune sau o interpretare falsă. O omisiune pentru simplul fapt că religia nu era pe placul guvernanților, cercetările în acest domeniu fiind neglijate. Nu fac caz de ceea ce am prezentat eu. Gândesc că există lacune mari, datorită acelor prejudecăți de ordin ideologic pe care le-a avut regimul trecut, pentru care religia era un fel de vină, un fel de obscurantism. Apoi, au fost autorii marginalizați din generația mea….
–Cum vă raportați, de pildă, la studiile lui Dan Zamfirescu (un foarte cunoscut specialist – n. n.) despre istoria literaturii noastre vechi?
-El are lucruri și cu care nu sunt de acord, dar există și lucruri de Dan Zamfirescu care sunt achiziții certe. De exemplu, lucrarea despre Neagoe Basarab este una căreia eu i-am făcut un fererat ca teză de doctorat. Dar nu tot ceea ce spune Dan Zamfirescu e un lucru pe care eu mi-l pot însuși, în special niște orientări de-ale lui, extremiste. Fac deosebire între cercetătorul în cultura veche și cel care face, uneori, niște afirmații surprinzătoare, ca să nu zic alt termen.
–Nu credeți că se exagerează asupra importanței literaturii române vechi, în încercarea de a o racorda la literatura europeană?
-Nu. Eu cred că e un lucru absolut normal, pentru că așa fac toate literaturile. Vă referiți la literatura din perioada pontică?
–Nu numai. Chiar la umanismul românesc, barocul românesc etc.
-Mă rog. Nu mă raliez la idei de tip protocronist. Eu merg pe o idee mult mai precisă, aceeea a scrierilor românești în limba latină în perioada pontică și continuate până în sec. 16-19 sub egida Școlii Ardelene și a curentelor afiliate ei. E cu totul altceva. Protocronismul e inspirat de intenția de a situa tot ce face românul cumva… înainte.
–Precum tăblițele de la Tărtăria, cu cel mai vechi scris din lume…
-Da. Eu merg pe altă idee: ceea ce este al poporului român să fie al lui. În cărțile mele, orice afirmație e urmată de un citat, de fotocopia unui document, de demonstrație. Asta nu e protocronism (totuși, a coborî istoria literaturii române până în primele secole din mileniul trecut ce este? – n.m.) Eu când spun că avem o literatură originală, când ceilalți, care au trecut peste aceste pagini au spus că sunt traduceri, eu nu fac protocronism, ci sincronism. Adică mă situez în Europa, o dată cu ceilalți.
–Credeți că mai există pe undeva prin țară sau prin bibliotecile europene documente care ar putea schimba fața istoriei literaturii noastre vechi?
-Totdeauna sunt posibile asemenea descoperiri. Cum au apărut partiturile lui Mozart în Polonia, după atâtea veacuri și ascunse cu atâta grijă, încât au ajuns în mâna fostului adversar. Niciodată nu se știe pe mâna cui cad documentele. Întotdeauna sunt posibile surprize.
–O ultimă întrebare: cine sunt creatorii culturii române?
-Cărturarii epocilor mai vechi. În primul rând, cei din jurul bisericii, slujitorii bisericii…
–Vă mulțumesc!
(Interviu publicat în ziarul „Argeșul”, la 1 iulie 1995)
Jean Dumitrașcu
