PRIMARI DE PITEȘTI DUPĂ 1900 (27)

Pitestiul vechi

Am început lista conducătorilor orașului Pitești de la primele atestări documentare ale unor asemena funcții, din secolul al 16-lea, cu căpitanii, clucerii și ispravnicii, ca și cu primii primari aleși în baza Regulamentului Organic impus de ruși la 1831, cu Mihai Popescu și Constantin Lerescu. Primarii se schimbau în funcție de domnitor și, mai apoi, de ce partid se afla la putere. Am prezentat și președinții de consiliu local, și viceprimarii, și prefecții, și parlamentarii de secol 19.

M-am oprit, cu prezentarea primarilor, la 1900, la Eftimie Ionescu, un mare primar al Piteștiului, cu care unii liberali cunoscători (precum Narcis Sofianu) se mândresc și astăzi. Poate că istoria primarilor ar merita o istorie separată, fără a mai amesteca prefecții și parlamentarii, mai ales că am ajuns la 1918 cu istoria parlamentarilor de Argeș, dar voi vedea pe parcurs, în funcție de documentările din miez de noapte. Chiar e complicat de scris o istorie a vieții politice piteștene, cât de cât completă și interesantă (monitorizez vizualizările, nu sunt prea multe, cele mai multe fac incendiile și accidentele, dar faptul că 5 deputați de azi și trei foști primari mi-au declarat că mă citesc, mă determină să merg mai departe, până în prezent).

Instabilitatea politică era acum 120 de ani cu mult mai mare decât astăzi. Ce să faci, ca primar, când stai pe funcție trei luni sau un an? Așadar, ca primari de Pitești, după 1900, îi avem pe: I.P Constantinescu (1900), Gh. Hagiescu (1900-1901), Eftimie Ionescu (102, revine a treia oară primar), Nicolae Constantinescu (1903), Gh. Lăzărescu (1904), I.P. Constantinescu (1905, revine), Alexandru Vestenian (1906), Gh. I. Rădulescu (1906), N.G. Dumitrescu (1907-1910), Grigore I. Demetrescu (1911), I. Marinescu (1911), Gh. M. Stănescu (1911-1912), Alexandru Dumitrescu (1913), Alexandru Fostiropol (1914-1916), I. Negruțu (1916), Fr. M. Lehrer (1917-1918), N.G. Dumitrescu (revine, 1918-1919), C. Bălan (1918), I. Marinescu (1918), Alexandru Fostiropol (revine, după realizarea Unirii, 1918-1919), Ion I. Rădulescu (1920), Ștefan Martinescu (1920), C. Vișineanu (1920), I. Posescu (1920).

Mă opresc la 1920, să vedem ce mai fac parlamentarii de Argeș în acea perioadă! După cum se observă, în 1920, Piteștiul a avut… patru primari!

(va urma)

Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești și a activității parlamentarilor din Argeș”, de Jean Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + = 22