La 23 iunie 1941, președintele Comitetului Polonez din Pitești adresează o scrisoare Prefecturii Argeș pentru a mulțumi de ospitalitate pentru refugiații polonezi din Pitești. La vremea aceea, prefect de Argeș era colonelul Traian Cerchez (nu a stat mult pe funcție, doar între 30 ianuarie și 15 noiembrie 1941).
„Domnule Prefect,
În momentul de importanță istorică pentru națiunea română, mă grăbesc a vă prezenta, domnule prefect, în numele tuturor refugiaților polonezi din Pitești, cele mai bune urări de fericire pentru viitorul poporului român pe care îl reprezentați și de a cărui ospitalitate ne bucurăm de aproape doi ani.
Am, de asemenea, ocazia de a vă confirma, domnule prefect, adevărata loialitate a tuturor confraților mei refugiați în România, față de autoritatea dumneavoastră, de asemenea, viile și sincerele noastre sentimente pentru națiunea dumneavoastră.
Primiți, vă rog, domnule prefect, considerațiile mele cele mai deosebite!”
După cum se știe, la 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia pe neașteptate. După două zile, Franța și Anglia sar în ajutorul Poloniei. Așa a început cel De-al Doilea Război Mondial. La 17 septembrie, de la Răsărit, Polonia e atacată de U.R.S.S. Și învinsă. Și dispărută de pe hartă, fiind împărțită între Germania și U.R.S.S.
Invadată, Polonia cere ajutorul României. La 6 septembrie 1939, în Consiliul de Coroană al României s-a discutat solicitarea primirii polonezilor în România – președintele Moscicky, prim-ministrul Felicjan Slawos Skladkowski, ministrul de Externe Jozef Beck, comandantul suprem al forțelor armate generalul E. Rydz Smigly, ceilalți membri ai guvernului polonez, militari și civili. Nicolae Iorga a spus atunci regelui Carol al II-lea: „Să nu facem niciodată o politică de frică”.
În toamna anului 1939, peste 50.000 de polonezi s-au refugiat în România. Tot România a ajutat la salvarea tezaurului Poloniei, Germania protestând fără rezultat. Interesant este că și Ion Antonescu, ajuns conducător al statului, i-a protejat pe polonezi și a refuzat să-l predea germanilor pe colonelul Jozef Beck…
Primii refugiaţi polonezi, în număr de 72, care au ajuns după 20 septembrie 1939 la Pitești, au fost cazaţi la diferite familii din Piteşti. Aceștia erau atât militari cu soţiile şi copiii lor, cât şi civili. Toţi ofiţerii polonezi ajunși la Piteşti fără soţiile sau copiii lor au fost internaţi în cazarme, iar cei cu familii au fost cazaţi la diferiți localnici mai înstăriți sau la hoteluri (Stănescu, Oancea etc.)
Voi mai reveni cu date despre polonezii care au stat la Pitești între 1939 și 1945…
Nota redacției: din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
